5 iun. 2017

Epigonii...


Motto
"Şi, din vreme-n vreme, 
Practică barbară, 
Capul ginţii noastre
Cade pentru Ţară!” 
Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15,30 pentru a-I face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte.
Timp de aproape 2 ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă.
La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.
I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la Anglo-Americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.
În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 [august 1944], cu Dnii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei [de 23 august 1944] cu Dl G. Brătianu.
D-lui Clodius i-am vorbit în faţa D-lui M. Ant[onescu] pe un ton răspicat şi i-am amintit că atât prin Dl M. Ant[onescu] de acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei ca, dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg. Neamţ-Nord Iaşi-Nord Chişinău-Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului.
I-am arătat D-lui Clodius că nici o ţară, şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia Ruşilor.
I-am cerut ca şi Dl M. Ant[onescu] să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia Ţării noastre în faţa cataclismului ce o ameninţă şi a mea în faţa Istoriei şi a Ţării şi să-mi dea dezlegarea a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie Ţara şi pe conducătorii ei.
Dl Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră; i-am arătat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului.
Relativ la conversaţia cu Dl Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi i-ai arătat numai esenţialul.
Dl Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse.
I-am arătat că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără a [o] fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea, la conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc graniţele Ţării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc aducându-i în faţa tribunalului poporului pe acei care … catastrofa graniţelor şi prăbuşirea Dinastiei. Cum Ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legifera actele mele, am cerut aprobarea Ţării pentru faptul că schimbasem din luptă regimul legionar pentru trădările sale şi pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi, cu asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul.
Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.
În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:
a.       – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.
I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele “să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.
b.      – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, Ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?
c.       – a treia clauză, şi cea mai gravă, e aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.
Cine, am arătat Dlui Mihalache … poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului ale unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim.
Am avea bazele viitoarei politici a Statului asigurate şi i-am afirmat că dacă … de Dl Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele direct cu Anglo-Americanii sau de Dl Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Führerului în faţă că România se retrage din război.
d.      – a patra condiţie cerută de Molotov şi de Anglo-Americani  este să dau ordin soldaţilor să se predea Ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu Ruşii, să alungăm pe Nemţi din Ţară.
Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a Ruşilor şi Germanilor?
Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.
Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.
Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.
e.       – În sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe Nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunea Rusească cu toate consecinţele ei.
Reamintind toate acestea Dlui Mihalache, D[umnealui] mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească că D[umnea]lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat; au crezut în sprijinul Anglo-Americanilor, însă şi-au făcut convingerea definitivă că aceştia sunt total nepregătiţi pentru a indispune pe Ruşi şi că suntem lăsaţi la totala lor discreţie, ca şi Polonia şi, poate, alte ţări. În consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să aşteptăm.
I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte.
Dl Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea D-sale). Bineînţeles, am declinat (refuzat) aceasta.
În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă Dl. Brătianu, care, spre deosebire de Dl Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre Dnii Maniu şi Dinu Brătianu şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace.
I-am răspuns că accept cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, să accepte ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată , prin dezbinarea noastră.
Dl Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la Rege, fiindcă voiam să merg la această audienţă cu hotărârea luată, adică să-I pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace. Generalul Sănătescu a intervenit în discuţii de două ori şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, pentru care i-am mulţumit.
Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că “această Ţară va fi curând la discreţia  totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu Ruşii.
Acest “mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.
Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.
În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.
Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoale în mână.
Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: “D-le Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu”.
M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţe şi I-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în obrazul Regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: “Să-ţi fie ruşine; acestea sunt acte care dezonorează un General”. M-am uitat fix în ochii lui şi I-am repetat de mai multe ori apostrofa.
După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar unde o bestie de subofiţer mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu Dl Mihai Antonescu, am fost băgat la ora 17 într-o cameră “Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile.
Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie.
După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit scaune aduse din afară.
Nu s-a avut nici o dorinţă de a se da acestei camere-celulă cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.
Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.
Istoria să judece.
Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui în[tre] patru ochi şi în prezenţa Dlui M. Antonescu că, dacă crede că este un alt om în Ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie: să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier.
Mareşal Antonescu
23.VIII.1944
Scris în celulă.
Dumnezeu să te odihnească în pace Mareşale!

Ordinele naţionale ale României, au ajuns simboluri de gunoi, livrate unor gunoaie, de teapa zdrenţelor Firea, Creţu, Tokes
Circotecă bâlci şi obsecenitate – în astfel de termeni ar putea fi caracterizată penibilul joc de teatru iscat pe tema unei distincţii naţionale, Ordinul Steaua României, maculat atât de personaje ca Lazlo Tokes cât şi de aşa zisele cavaleriţe ale aceluiaşi ordin, Corina Creţu şi Vrânceanu Firea devenite brusc vestale ale ordinului, deşi ambele sunt orice altceva decât “femei de o virtute perfectă, de o castitate exemplară”, cum sunt definite în dicţionar vestalele. Cele două fac parte acum din Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României", care urmează să ia în discuţie solicitarea de retragere a distincţiei acordate turnătorului şi delabratului aşa zis pastor Laszlo Tokes.
Ambele controversate dudui fac parte din bestiarul brigăzilor roşii pesediste şi acum o fac pe judecătoarele lui Laylo Tokes, un personaj inventat de serviciile ruseşti anume pentru a-l propulsa la aşa zisa “rivoluţie” pe Ion Iliescu, şeful şi fondatorul brigăzilor cu pricina. Tokes, culmea, îşi aduce în apărare pe avocatul Kincses Előd, cel care a atacat în martie 1990 la Tărgu Mureş cu topoare şi răngi sediul CFSN pentru a-i ucide pe românii din interior.
Cele două “judecătoare” ale lui Tokes, s-au ridicate în viaţă de sub birourile unor oameni politici, Corina Creţu, experta în prohaburi, de sub Iliescu, iar Vrânceanu Firea de sub Isărescu şi lansată apoi în politică de sub pulpana odiosului turnător şi infractor Dan Voiculescu.
Insanitatea mediului politic autohton a făcut ca astfel de personaje să ajungă în poziţii politice de reprezentare a batjocoritului popor român, Tokes după ce a scuipat pe România din toţi bojocii, Creţu după ce a excelat în poziţia binecunoscută de “curtezană versată” primind via Ilici un scaun de europarlamentar iar Firea, “văduva veselă”, devenind parlamentar după ce a servit moara de rahat a lui Voiculescu cu un servilism întrecut doar de mahalagism.
Crina Creţu a devenit brusc patrioată şi s-a agăţat de Lazlo Tokes, deşi nu este cu nimic mai patrioată decât colegul ei europarlamentar, creat de Ion Iliescu, pentru a-şi mai clăti imaginea, pe fondul scandalului mondial stârnit de dezvăluirile legate de scrisorile amoroase trimise generalului american Colin Powell, bombardat cu poze greţoase cu duduia în costum de baie şi cu siropoase declaraţii de amor bengos. 
Nici nu se sfârșiseră încă reverberațiile scandalului pseudo-idilei Corinei Creţu cu Colin Powell, că aceasta s-a şi remorcat de tema iredentismului maghiar şi Tokes, pentru a-şi da lustru de luptătoare pentru interesele naţionale, vezi doamne. 
Asta deşi Corina Creţu ar fi o rândunică, lastoşca pe ruseşte, un gen de curvet băgat în paturile celor care erau ţinte pentru ruşi, manevrată din spate de cârpa kaghebistă Ion Iliescu, mentorul ei de la care a înghiţit totul, în opinia lui Pacepa, el însuşi agent KGB la bază, deci specialist pe domeniu. “Există totuşi informaţii despre Corina Creţu, cealaltă parte implicată în aceasta relaţie, care sugerează că a fost turnată în matriţa KGB-ului”, scria Pacepa în presa americană pe marginea scandalului care a maculat imaginea celebrului general american. 
Probabil tot din matriţa KGB provine şi ipocrizia ce este a doua natură a versatei Corina, trăsătura ce-i transpiră prin toți porii iar demagogia face parte din fişa postului. Ea se face că abia acum a remarcat iredentismul lui Lazlo Tokes, efigia UDMR-ul, organizația fanion a iredentismului maghiar, legată intim de colegii Corinei Crețu din PSD și mai ales de colegul special al Corinei, Ilici, cel care crescut-o și format-o pe curtezana versată, pentru a cita un fost consilier prezidențial al lui Ion Iliescu. “Corina şi-a construit cariera cocoţându-se pe umerii bărbaţilor prin patul cărora a trecut, dotată cu o privire ușor sașie și asimetrică, dar impertinentă, cu care parcă te deschidea la prohap”.” – afirma fostul consilier prezidenţial Eugen Mihăiescu, cel care de altfel a cunoscut-o ca nimeni altul, încă de la debutul acesteia la Cotroceni, unde a ştiu să pătrundă “păstrând un aer inocent, care a reuşit să o păcălească până şi pe suspicioasă doamna Nina, soţia lui Ilici, care a primit-o pe Corina în casă şi a luat-o sub aripa ei oblăduitoare.”
Corina Creţu şi Vrânceanu Firea, cu nimic mai vrednice să poarte Steaua României decât Lazlo Tokes
De la debut şi până astăzi Corina Creţu a devenit un fel de simbol fanion a femeii de moravuri uşoare din politică. În jurul ei au făcut zid tocmai acele femei din politică cu o reputaţie îndoielnică, cum ar fi Alina Gorghiu, care a spart o casă şi s-a combinat cu şefii ei pe linie de partid, sau Elena Udrea despre care nu mai e nevoie să zic eu absolut nimic.
Acum Corina Creţu este secondată de Vrânceanu Firea, despre care de asemenea nu mai este nevoie să mai adaug eu nimic, în acţiunea de “judecare” a lui Lazlo Tokes pentru declaraţiile sale iredentiste, în vederea retragerii Ordinului Steaua României, oferit acestuia de naivul Traian Băsescu, care umblând pe mări atâta amar de ani n-a aflat ce e aia iredentism şi i-a oferit acestuia o astfel de stea, ce de altfel nu are nicio valoare simbolică autentică de vreme ce este purtată de tot felul de neica nimeni. 
Am adresat preşedinţiei solicitarea de ne pune la dispozitie documentele care au stat la baza acordarii Ordinului Steaua României în rang de cavaler, respectiv ofiţer, duduilor Corina Creţu şi Gabriela Vrânceanu Firea, personaje de moralitate îndoielnică, una specialistă în prohaburi şi o cealaltă cunoscută drept o mahalagioaică de cea mai joasă speţă ce a devenit notorie pentru stilul ignar şi servilismul absolut faţă de infractorul turnător Dan Voiculescu.
Preşedinţia României ne-a răspuns solicitării prin purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea: “vă transmitem că decorarea doamnelor Corina Creţu şi Gabriela Vrânceanu Firea a fost făcută, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la propunerea preşedinţilor în funcţie la momentele respective. Decretele de decorare se regăsesc în Monitorul Oficial, deci sunt publice în conformitate cu Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.”
Evident la preşedinţie nu există goaglă, deoarece dacă ar fi existat acest instrument fastidios şi purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea ar fi aflat că Vrânceanu Firea a fost propusă de către Mugur Isărescu, pe care l-a servit şi ea tot din poziţia de purtător de cuvânt. Emil Constantinescu i-a conferit acesteia în decembrie 2000 Ordinul naţional Steaua României în grad de Ofiţer la propunerea lui Isărescu, pe atunci premier, conform Decretului nr. 550 din 01/12/2000, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 672 din 18/12/2000 privind acordarea unor decoraţii naţionale unor persoane. În temeiul art. 94 lit. a) şi al art. 99 alin. (1) din Constituţia României, precum şi al art. 4 alin. (1), al art. 6 lit. A pct. II şi III şi al art. 11 alin. (1) pct. I din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, la propunerea primului-ministru”.
În ce o priveşte pe Corina Creţu, ea a ajuns cavaleriţa lui Ilici conform Decretului nr. 959 din 28/11/2002, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 865 din 29/11/2002. Aici se afirmă că Ordinul se acordă ”în temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 99 din Constituţia României, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A, ale art. 8 şi 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, pentru competenţa, loialitatea şi profesionalismul dovedite în promovarea şi afirmarea intereselor ţării”.
Cu aceeaşi ocazie, Ion Iliescu îi acordă o mega decoraţie şi lui Cico Dumitrescu, cunoscut pentru legăturile sale mai vechi cu KGB-ul, infractor prins în dosare penale de corupţie şi cel care mi-a furat mie personal actele şi aparatele foto la Mineriada din iunie 1990, după ce mi-au crăpat minerii capul la represiunea ordonată de Ilici pentru că spuneam în gura mare că FSN = KGB iar Iliescu este un vierme spurcat made in URSS. 
Cico a primit de la cârpa kaghebistă Ordinul Virtutea Maritimă în grad de Comandor, că era virtuos tare de tot ca şi cealaltă virtuoasă, care afirma cu guriţa ei că o viaţa a înghiţit tot, tot, de la Ion Iliescu.
Conform Legii nr. 29 din 31/03/2000, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 146 din 07/04/2000, privind sistemul naţional de decoraţii al României, se arată la Art. 3. - (1) “Decoraţiile sunt conferite cetăţenilor români pentru serviciile excepţionale aduse statului şi poporului român, pentru acte de eroism săvârşite în serviciul militar şi pentru merite deosebite în activitate”.
Se mai spune la Art. 14. - (1) “Propunerile pentru decorare cu ordine naţionale trebuie să fie temeinic motivate, iar esenţa acestor motivaţii se va înscrie în brevetele care însoţesc însemnele.” Şi la Art. 43. – “Cavalerii ordinelor naţionale care poartă vizibil însemnele ordinului primesc salutul sau onorul militar cuvenit.” De asemenea se mai precizează la Art. 44. – “Cavalerii ordinelor sunt asimilaţi gradelor militare şi beneficiază de onoruri militare”.
Aşadar toată pletora asta jegoasă sunt cu toţii/toatele ofiţeri virtuoşi, sunt cavaleri, sunt asimilaţi cadrelor militare ale României. Corina Creţu şi Vrânceanu Firea, ca şi Tokes au săvârşit “fapte de eroism şi au adus servicii excepţionale statului şi poporului român”! Şi cele două farfuze, târfe penale, şi Tokes, o jartea de bozgor jegos, trebuie salutaţi cu salut militar! 
Oribil, vomitiv, greţos. 
Dacă aş fi cadru, coleg cu astfel de janghine, mi-aş smulge epoleţii şi i-aş arunca la gunoi.
Asta au ajuns simbolurile şi efigiile naţionale, gunoaie atârnate pe pieptul unor gunoaie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog