18 mai 2017

Haştaguuuuu!!!

Mitingul SRI???
Încă un "rezistent" deconspirat! Haştagu mamilor voastre de sugăcioşi!
„Noaptea, ca hoții”, Mircea Kivu a recunoscut, în sfârșit, după 27 de ani de lecții date românilor despre „anticomunism”, deontologie și democrație că, asta e, a fost, și el, un turnător. Impostura constă, evident, nu în faptul că a turnat ci în faptul că a mers pe burtă, după cum îi e felul, timp de 27 de ani. Dovadă incontestabilă că sociologul a fost folosit și după căderea regimului comunist și a sperat, până azi, că i-a fost dosit sau ars Dosarul de la Securitate. Iată că nu-i chiar așa... „Confesiunea” i-a fost stimulata numai de apariția iminentă a Adeverinței CNSAS, emisă încă din 23.03.2107 și aflată în curs de publicare pe site-ul CNSAS.
Mircea Kivu este unul dintre fondatorii IMAS, împreună cu alți doi sociologi dovediți de-a lungul ultimilor ani drept colaboratori ai Securității: Călin Anastasiu și mai cunoscutul Alin Teodorescu, primul președinte al Grupului pentru Dialog Social și, simultan, al Fundației Soros România, ulterior deputat PSD și șef al „Cancelariei” fostului prim ministru condamnat penal Adrian Năstase. Oare e o întâmplare că toți trei fondatori ai primul institut de sondare a opiniei publice au fost colaboratori ai Securității.
Ca o culme a ridicolului, „spovedania” de turnător i-a apărut lui Kivu pe Facebook sub poza în care ne anunță, mândru, că susține homosexualii. După cum se vede, nu numai pe ei... Pentru cei care nu știu cine este Mircea Kivu, amintim că pe 26 ianuarie, chiar de ziua lui Ceaușescu, în România liberă îi apărea un comentariu în care ridiculiza Biserica Ortodoxă Română, Coaliția pentru Familie și demersul celor 3.000.000 de români întru apărarea căsătoriei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog