19 mar. 2017

Ce este Brexit?


Sex Pistols:
God save the queen

The fascist regime
They made you a moron
A potential H bomb
God save the queen

She's not a human being
and There's no future
And England's dreaming
Don't be told what you want

Don't be told what you need
There's no future
No future
No future for you
God save the queen

We mean it man
We love our queen
God saves
God save the queen

'Cause tourists are money
And our figurehead
Is not what she seems
Oh God save history

God save your mad parade
Oh Lord God have mercy
All crimes are paid
Oh when there's no future

How can there be sin
We're the flowers
In the dustbin
We're the poison
In your human machine
We're the…
Profetice versuri în contextul situaţiei din UK! 

9 mar. 2017

9 martie – Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989

Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept Ancomemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, iar Parlamentul României a adoptat Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 864 din 8 decembrie 2011, precizând că data de pomenire a celor care au decedat ca luptători împotriva comunismului să fie 9 martie a fiecărui anziua pomenirii celor 40 de muceniciPatriarhia Română a transmis Centrelor eparhiale îndemnul de a săvârşi în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.
Momentul liturgic va cuprinde ectenia pentru pomenirea eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români, din Liturghier (ed. 2012) şi din Slujba Parastasului pentru eroi (ed. 2016).
Deoarece am văzut tineretul României smintit de unii aşa zişi "învăţători ai neamului", nişte oportunişti vânduţi şi trădători până-n măduva oaselor, vă invit să citiţi ce spune un adevărat martir al culturii şi neamului românesc, despre aceste "morminte văruite"!
Citeşte tinerelule frumos şi liber manipulat:
Să fie interzis electoratul!

Pe hârtie, pe unde, pe ecrane, pe internet se întretaie până la vacarm - păstrând totusi aerul de cor - gemetele, vaietele, văicărelile celor ce se cred purtătorii de cuvânt ai acestui neam nefericit. După ce se lamentează (acest se vrea să indice că ei, autorii Eremiadelor, doar ei si cumnatele lor sunt demni de compătimire - chiar susceptibili de despăgubire pentru daunele suferite), mintosii directori de constiintă carpatodanubieni trec la "analiza dezastrului". Concluzia cogitatiunii lor profunde : "Electoratul este de vină". Cum să nu fie electoratul de vină că a fost re-cocotat la putere bolsevicul, criminalul Iliescu? Doar el cu mâna lui l-a votat! Formulând această acuzaţie, Opaiţele României, Văpaiţele Carpatului, Scriitorii Curaţi cu voie de la Primărie (nume de cod : Rezistenţii prin Cultură) s-au arătat în splendoarea lor de membri-plini ai comunităţii primitivizate de comunism, ai naţiei analfabetizate de ceausism - cu ajutorul activ, prin pasivitate, al dezertorilor noştri intelectuali (altfel, cu toţii străluciţi, chiar geniali!). Până mai ieri "de vină" (de toate nefericirile) erau, totdeauna, alţii : americanii, ungurii, ruşii, evreii, bulgarii ; moldovenii (dacă vorbea un ardelean), ardelenii în ochii regăţenilor, regăţenii în ai moldovenilor - aceasta fiind judecata necăjită a unor necăjiţi care nu ridicaseră în viaţa lor privirea mai sus de bocancii celui din faţă. Iată însă că si smântâna-patriei-române, gândeşte şi arată cu degetul ca un şcoler puturos si pârâcios - pe altul. Numai că din bibliografia literaturoşilor noştri manufactori de opinie (!) a dispărut o referinţă : Bertolt Brecht. De ce : pentru că odiosul fusese sluga comunismului kominformist (dar Brucan? dar Crohmălniceanu? dar Paul Cornea ?), ci din jenă intelectuală. Un personaj din Brecht spusese aproximativ - citez din memorie : "Dacă poporul nu respectă directivele noastre - să fie interzis poporul !"
Asta era soluţiunea, dragi tovarăşi directori de conştiinţă neaoş-românească : Adameşteanu, Doina Cornea, Blandiana, Rodica Palade, N. Manolescu, Liiceanu, Pruteanu, Patapievici, Paleologu, Pleşu, Nadia Comăneci, Iorgulescu, Doinaş, Mircea Martin, Ţiriac, Paler, Marino, Zub, Andrei Cornea, Ilie Năstase, Stelian Tănase, Grosan, Tismăneanu - si alte monumente autentic româneşti : să interziceţi electoratul! Operaţiunea v-ar fi scutit de cea mai mare cretinărie, de cea mai lăbărţată porcărie pe care aţi făcut-o în vieţile voastre, altfel presărate de măgării-idioţii : nu numai să-l votaţi - voi! - pe Iliescu, dar să îndemnaţi oamenii să vă urmeze. Pentru a salva, ce? "Democraţia"? Care democraţie, analfabeţilor, amnezicilor incapabilil de a vă încheia la obiele? Democraţia cui a lui Iliescu? V-a luat Dumnezeu minţile? Dacă v-ar fi venit ideea salvatoare înainte de 26 noiembrie acest an, aţi fi făcut economie de un somn - din el a iesit Monstrul Dezinformaţiei Securisto-Kaghebiste materializat prin o falsă-problemă, deci prin o soluţie falsă : "Votaţi împotriva dictaturii, pericolul fascismului şi antisemitismului românesc purtând numele: V.C. Tudor!"
Îmi aduc aminte cu neplăcere : după 1977, când am ajuns în exil, am încercat să comunic Monicăi Lovinescu si lui Virgil Ierunca opinia: "pericolul huliganismului purtând numele : Eugen Barbu"- era o grosolană, o vulgară diversiune securistă. A denunţa (şi ataca) doar pe E. Barbu şi ceata-i de vlăjgani ciomăgaşi (pe atunci puradeii-pionieri erau Ileana Lucaci, V.C. Tudor, Dan Ciachir) considerându-i pe barbişti, dacă nu singurii, atunci principalii vinovati de tiranizarea culturii : o eroare. Pe de o parte Eugen Barbu şi ai săi de la Barieră, oricât de obraznici ar fi fost, erau doar instrumente ale Monstrului, limbrici împinşi în faţă de Şarpele Securismului (deasupra lui : Balaurul Comunismului) ; pe de altă parte, a-i ataca de la microfonul Europei libere cu precădere pe derbedeii de la Săptămâna însemna a reduce problema ne-libertătii de expresie din sistemul totalitar comunist românesc la conflicte personale cu mardeiaşul plagiator. Mai grav: focalizarea acuzaţiilor de tiranizare a cuvântului asupra unor trupeţi confortă, betona alibiul inacţiunii, al inerţiei, al laşităţii scriitorului român, cel care, la closetul restaurantului Casei Scriitorilor, jura pe carnetul rosu din mâna dreaptă, făcându-si cruce cu stânga : Ăăăă « Eu cu drag mi-aş manifesta anticomunismul - dar dacă nu mă lasă porcul de Barbu?» pe acea vreme încă nu se gândise să-şi boteze dezertiunea: "rezistenţă prin cultură".
Pagubele pricinuite de diversiunea numită : E. Barbu, Ãîn literatură, oricât de însemnate, au fost floare la ureche faţă de cele din alegerile de la 26 noiembrie-10 decembrie 2000. Atunci scriitorii - cei mai mulţi, cei mai buni - ştiau că E. Barbu este omul securităţii şi îl clasaseră ; acum orătăniile naţiei, trezite din somn, au cotcodăcit : "Dictatura fascistă ne pândeşte!", "Suntem ameninţaţi de antisemitism!","Stop extremismului!","Să facem baraj tiraniei !"- si alte gogoriţe, consfinţind diversiunea securistă: V.C. Tudor (şi dând o identita-te copilului de suflet al Barbului şi al Organei, găinarul oligofrenetic). De ce spun : diversiune ? Ce întrebare ! Se vede de departe : Zbierătorii de profesie zbiară, denunţând cu nemăsurat curaj virtuala dictatură fascisto-antisemită a lui V.C. Tudor - ca să nu se observe reala dictatură comunistă, pipăibilul bolşevism ale tovarăşului Iliescu! Dar bineânţeles că V.C. Tudor este un ins dezgustător, semianalfabet, neam-prost de-acasă (şi de la MAI), ştergătoare de picioare al Ceausescului ; că a activat din pruncie pentru Securitate, a atacat în Săptămâna pe cei indicaţi de Conducerea Superioară de Securitate şi a apărat, la comandă, pe agenţii infiltraţi în Occident (Gustav Pordea, "deputatul european" de pe lista lui Le Pen, plătit prin securistul Costel Mitran cu o jumătate de milion de dolari - de pildă). Fiindcă şi la noi securiştii persecutori ai credincioşilor au devenit peste noapte mistici (chiar de nu li s-a luat văzul, ca lui Saul) ; şi la noi securiştii internaţionalişti de ieri au devenit azi vânjoşi naţionalişti - vezi-l şi pe Marele Rus, altfel evreu : Jirinovski. Nu V.C. Tudor şi nu fascismul, nu antisemitismul, nu antiţigănismul lui purtând marca Securităţii dâmboviţene constituie ameninţarea la adresa nefericitei Românii. Ci bolşevismul kaghebist re-instaurat de Ion Iliescu. Prin alegerile din 26 noiembrie 2000 ţara noastră a înaintat-pe-culmi, vorba lui Păunescu glorificându-l pe Ceausescu : a "urcat" din lac în puţ. Asta înseamnă că "dezastrul" (termen de care sunt pline până la sufocare taman gurile care până la 22 decembrie 89 fix rămăse-se-ră cusute-sudate) nu trebuie articulat (gramatical) ; corect fiind: "unul din dezastrele de după decembrie 1989". Soarta ţării m-a preocupat (şi m-a durut) şi pe mine. Şi nu imediat după "dezastrul de la 26 noiembrie" [2000]. Ba înainte (şi după) dezastrul de la 17 noiembrie 1996 ; şi chiar înainte şi după dezastrul de la 20 mai 1990 - stau dovadă faptele de scris, textele publicate constant, în săptămânalul newyorkez Lumea Liberă, în Cotidianul de la Bucuresti - şi (în sfârşit!), editate de Nemira, în volumul Scrisuri, 1999. Nu au fost incluse două intervenţii : cea la Colocviul de la Roma, din 11-13 mai 1991 - si, cu un an mai devreme, "Scrisoare către Gabriela Adameşteanu", de la 1 aprilie 1990. Nu mi-am completat (aici) scurta autobibliografie din orgoliu de autor frustrat - ci din ciudă : stiam că nu sânt singurul care: - [înainte de decembrie 1989] să se teamă că, dacă vreodată România va fi liberată (am zis bine : va fi, adică de către alţii, nu : se va, singură), poate că economic are să iasă din mizeria cumplită în care o ţinuse comunismul, dar nu social, nu mental - nu civic ; să înţeleagă că "revoluţia la Români" nu fusese nici revoluţie, nici la-Români, ci schimbare-de-secretar-general-al-partidului (dat la spălat-curăţat de căcat-sânge) cu/prin aceleaşi cadre: activiştii-securistii; să înţeleagă (cu durere) că martirii neamului, oamenii politici democraţi, unii din ei şi intelectuali de marcă, supravieţuitori ai puşcăriilor comuniste, fuseseră demult prefăcuţi în cârpe de care-şi ştergea cizmele lumpen-proletariatul securist, după două decenii devenită aristocraţia naţiei (după expresia, nu a unui curat neo-boer, ci a unui senator, preşedinte de scriitori, decedatul Ulici); marii-oameni fuseseră neutralizaţi, nimiciţi de Securitate, nici vorbă să poată (re)de-veni ce fuseseră; erau ceea ce făcuse din ei Piteştiul-Lung: auxiliari obedienţi ai Criminalului Organ, trudeau, nu atât la "culegerea de informaţii", ci la ce se cheamă: dezinformaţie: "răspândirerea unor informaţii din sursă sigură", sursă-sigură fiind, ca şi pentru Jela-Humanitas, ca şi pentru Manolescu-Pelin, după 89, Securitatea ; astfel au lucrat (de voie, de ne-voie) pentru călăi, împotriva fraţilor-victime Gyr si Crainic, C.C. Giurescu si Şerban Cioculescu, Carandino şi Noica, Stăniloaie şi Ernest Bernea, Paleologu şi Quintus, Ţuţea şi Coposu; să înţeleagă (mai corect : să nu uite !) că FSN din decembrie 1989 era o răsuflată, o vulgară diversiune de tipul FND (confectionat la 26 septembrie 1944, tot de rusii ocupanţi pentru românii ocupaţi), prin care cadrele (de stat şi de partid) se travesteau în democraţi şi în patrioţi (simplu: îşi coseau epoleţii pe dinăuntru !) ; din aceeaşi mişcare, prin cooptare în vederea mutării (de şah) următoare, îi compromiteau pe cei (încă) necompromişi ; trebuia să fii idiot profund ca să nu vezi, să nu înţelegi că Românul începe o "viaţă nouă" pe după cap cu tâlhari bolşevici în civil ca Bârlădeanu, Brucan, Verdeţ, Iliescu şi cu bandiţi bolşevici în uniforme (Stănculescu, Militaru, Pleşită, Caraman) - cu toţii legaţi prin carieră şi interes de comunismul local ca şi de cel moscovit ; câte minute de reflecţie i-au trebuit Doinei Cornea, Blandianei, Paleologului, Pleşului, Dinescului, lui Caramitru - ca să demisioneze din FSN (vorbesc de cei care au chiar făcut-o)? ; să înţeleagă că lărgimea de spirit (sic) de care dădea dovadă opozitia (re-sic) în primele săptămâni după "revoluţiune" era, în fapt, impotenţă : istoricii ţărănişti, liberali, social-democrati (Coposu, Ratiu, Câmpeanu, Quintus, Cerveni, Diaconescu, Ţepelea, Galbeni - si încă mulţi, prea mulţi pentru o comunitate care se proclamă anticomunistă şi rezistentă) ezitau, evitau să ia puterea - care ni se cuvenea !- nu pentru că ar fi fost ei binecrescuţi, galantoni cu adversarul politic - ci pentru că nu mişcau în front fără ordinul stăpânului : Securitatea ! Să înţeleagă că norocul-istoric îţi cade, pară-mălăiaţă-n gură o dată, hai, de două ori, dar nu de fiecare dată când tu, becisnicul, laşul, puturosul, dezertorul ai nevoie ; că "revoluţia la români" nu a fost fructul strădaniei românilor, al sacrificiului lor, ci o fericită întâmplare (internaţională) de care ar fi trebuit să profite si România (pe urma Poloniei, a Cehoslovaciei, a RDG, a Ungariei, a "Moldovei", a URSS); cronologic, zavera de la 22 decembrie de la Bucuresti a fost cea din urmă din Lagărul Sovietic european (si cea mai sângeroasă), însă dacă românii nu contribuiseră cu nimic la răsturnarea comunismului, măcar să fi folosit - cu normală inteligentă - prilejul oferit; să înţeleagă că partidele democratice (exact cele interzise de comunişti, iar membrii lor arestaţi, mulţi asasinaţi) nu pot fi alcătuite în "vârtejul revoluţiei" de către asasinii şi complicii asasinilor : comunişti, securisti, vânzători-de-frate ca R. Câmpeanu, Quintus, Marian, Ioan Alexandru şi nu pot fi consolidate prin batalioanele de activişti, miliţieni, securişti - nici măcar strecuraţi, ci intraţi pe poarta mare ţinută deschisă, cu plecăciune, de Tatăl Naţiei, Seniorul Coposu, sluga supusă a securistului purtând numele conspirativ: Măgureanu ; să înţeleagă că dacă puterea adevărată, corupe (cu adevărat), corupe cu adevărat şi fleacul de putere exersat de un român ; şi cum să nu fie aşa, dacă românul şi-a alcătuit Catehismul Moral din negaţii :
- nu spune românul : "Om bun este cel care nu face rău" ?
- nu spunea - ba chiar urla : "Noi nu gândim, noi muncim!" ?
- nu spun scriitorii : "Noi n-am avut samizdat si nici n-am avut nevoie!" ?
- nu spuneau ierarhii bisericii ortodoxe : "Noi n-am rezistat - noi ne-am rugat!" ?
- nu se spunea - din 1964, când s-au golit închisorile : "Eu nu fac politică" - ceea ce se traducea prin : "Să nu mi se ceară să fiu demn, moral, civic - mi-e frică!" ?, însă de cum "s-a dat" ceva, toţi tremuricii, toţi impotenţii, toţi imoralii, toate curvele, toţi hoţii s-au năpustit, au însfăşcat, au furat (ce mai rămăsese) ; politicienii români, fie "foşti" comunişti, securişti, fie foşti democraţi : liberali, ţărănişti, legionari - în fine, foşti-oameni - dar şi tineri care în 1989 aveau în jur de 20 ani, deci nu avuseseră ocazia să se maculeze (nu-i nimic : s-au înmierdărisit singuri-singurei de mai mare dragul, priviti-l pe Patapievici : a avut nevoie de aproape un deceniu de eforturi, dar ce reuşită!, ai zice : un adevărat liicean) - nu realizează că a face politică, a fi înalt funcţionar la stat ori demnitar înseamnă a te pune în serviciul statului, iar prin el, în serviciul concetăţenilor care aşteaptă de la tine ceea ce nu au avut de la guvernanţii comunişti. Am amintit două texte neincluse în volumul Scrisuri : - La 1 Aprilie 1990, în Scrisoare către Gabriela Adameşteanu (publicată în revista 22 pe la mijlocul lunii), după trei luni de la "revoluţie"), am avut insolenţa să-i acuz pe "marii-scriitori" de laşitate, de inactivitate, de dezertare, înainte de 22 decembrie 89; de zăpăceală, de necinste, de analfabetism, de rapacitate, după ; i-am tratat de nesimţiţi moral pe N. Manolescu, Buzura, Doinaş, Blandiana, Dinescu, Pleşu, Eugen Simion, Sorescu. Atunci mi-a sărit în cap toată lumea bună, intelectuală : cum de înjuram ca la uşa cortului niste clasici-în-viaţă , başca nişte anticomunişti-fără-prihană ? Interpelatorii au uitat fulgerător ce-mi reproşaseră când, la scurt timp şi ei au început a-i acuza pe aceiaşi, în aceiaşi termeni, dar Doamne-fereşte să fi citat din clasici; - între 10 si 13 mai 1991 a avut loc la Roma un colocviu la care a participat floarea scriitorimii din ţară : Doinaş, Blandiana, Ulici, Mălăncioiu, Adameşteanu, Papahagi, Uricaru- adevărat: lipsea Geta Dimisianu) precum si câţiva exilati : Balotă, Sorin Alexandrescu, eu. Intervenţia mea inchizitorială:"Nu numai activiştii şi securistii au confiscat revolutia română? - Nu ! Şi scriitorii !" a provocat indignaţiunea maselor largi de rezistenţi prin cultură. Şi consternarea - rănită - mai ales când am formulat acuzatia : De vină pentru victoria lui Iliescu, la 20 mai 1990, nu este electoratul - analfabetizat, terorizat, şantasat de aceiaşi activişti şi securişti - ci voi, scriitorii ; voi, înainte de decembrie 89, nu v-aţi făcut datoria de a amplifica glasul celor care nu se puteau exprima. În schimb, de cum a dat „rivuluţia” peste voi (încât au intrat în panică nu doar ticăloşi ca Titus Popovici, Păunescu, D.R. Popescu, Săraru, ci şi "de-ai nostri": N. Manolescu, Buzura, Toiu, M.H. Simionescu), cum v-aţi repezit la ciolan, aţi însfăşcat posturi, ordinatoare vechi trimise unor instituţii, burse, medicamente aduse pentru spitale, directorate de publicaţii, de fundaţii, toale destinate săracilor, ministere - de parcă vi s-ar fi cuvenit recompensele pentru dârzele şi riscantele voastre activităti din ilegalitate! Vă plângeţi de electorat ? Culegeţi ce nu aţi semănat. Cum fiecare bărbat are nevasta meritată şi copilul făcut, voi aveţi electoratul pe care vi l-aţi modelat (negativ)- prin Opera si prin Viaţa voastră de scriitori dezertori. Atacurile mele au primit replica binemeritată : toti participanţii (chiar şi Balotă şi Sorin Alexandrescu : împărtăşeau "analiza" mea, înainte de intervenţie, dar în timpul şi după au tăcut, grămăjoară) m-au luat la forfecat ca într-o şedinţă de partid din cele bine preparate (si eu fusesem membru de partid, însă eram un biet pui în faţa dialecticii tancului sovietic mânuită de subtili ca Doinaş, de îndelicate ca Blandiana, Adameşteanu, Mălăncioiu. Fireşte, toate răspunsurile, toate interpelările lor erau de o perfectă rea-credinţă, nu ţineau seama de adevărul evident, nici măcar de calendar (nu m-a invitat Blandiana, în luna mai 1991, în Piata Universităţii, la un an după lichidarea ei ?), încât mă întrebam când, cum, de la cine învăţaseră ei/ele asemenea tertipuri de avocat de Vânju Mare? La un moment dat am auzit un glas plângăreţ, îndurerat de nedreptăţile comise de mine - care zicea, în esentă : ”Este cam adevărat că noi n-am prea rezistat pe faţă ca Paul Goma, căci noi suntem oameni normali, nu eroi. Dar de ce nu ne permite Goma, acum, să facem si noi câte ceva, să punem umărul la educarea civică a oamenilor - cum a fost cu Piata Universitătii, cu GDS? „ A fost recunoscută zeama de trandafiri aproximativisto-relati-visto-transilvană ("cam", "nu prea") oferită de Ana Blandiana. în ea : hălci de gândire de piatră a românilor, fie scriitori, fie din contra ; şi ciorchini de neadevăruri (tehnica : pentru a nu fi observată prima minciună, o acoperi cu a doua; pe a doua cu a treia): nu eram, nu mă considerasem vreodată erou ; nu "interzisesem" nimănui să facă ceva, "după rivoluţie"- însă mă indignaseră laudele dezertorilor care pretindeau, acum, că înainte de 22 decembrie ehe, cum rezistaseră ei! Într-un text dinainte de alegeri am citit : "Între holeră si ciumă nimeni nu poate alege". Dacă mi-ar arde de glumă, as replica : cum, nu ? între holeră si ciumă "cineva" poate alege : românul analfabetizat de comunişti, rău sfătuit de sfătuitorii naţiei! A dovedit-o, când a fost consultat : la 20 mai 1990 (oricâte fraude au comis activiştii-securişti, Nea Ion şi Badea Gheorghe au votat cu Iliescu, bolşevicul din echipa Ceauşescului, proaspăt vinovat de morţii din decembrie 89, de incendierea Bibliotecii Universitare şi a Muzeului National, de tulburările interetnice - adevărat : încă nu şi de mineriade); a dovedit-o la 16 noiembrie 1996, când l-a votat pe Constantinescu, ilustru necunoscut ca anticomunist "înainte de rivoluţie", ilustru cunoscut "după", ca cel care, dimpreună cu activista Zoe Petre a creat la Universitatea Bucuresti o catedră de sociologie reputatului sociolog Măgureanu, stăpânul lor - şi al lui C. Coposu. Iar acum, la sfârşit de an 2000, badea Ion si nenea Gheorghe, dimpreună cu nevestele Frăsâna şi Veturia au votat pentru Iliescu. Şi vor vota pentru Iliescu şi în 2004, la îndemnul strategilor: « Să votăm împotriva dictaturii! », adică tot o opţiune negativă (votezi "împotriva" lui Y - ca să câştige Z), cea pozitivă fiind : votezi pentru X, scurt! De acord : în noiembrie-decembrie 2000 a fost stare de urgenţă : - însă noi, românii, ne aflăm în stare-de-urgenţă - de când, după anul 89 ? - de la 16 noiembrie 1996, când a venit la putere, în numele opozitiei anticomuniste, Omul Securitătii, Constantinescu ?; - de la 20 mai 1990, când a venit la putere, în numele "noii democratii", Omul KGB-ului, Iliescu ? - din ianuarie 1990, când Securitatea, băgată în boale timp de două săptămâni, şi-a venit în fire şi a reluat frânele (şi ciomagul), printre propagandiştii ei aflându-se Buzura, cel cu "Fără violenţă !"?; - si dacă din prima jumătate a lunii decembrie 1989, când în jur trosneau din temelii toate barăcile comunismului, numai în România locuitorii (cei anticomunisti!) se declarau de acord cu Congresul cutare şi cu Ceauşescu - precum ţărănoistul recent Alex Stefănescu ? - de fapt România se afla în stare de urgentă din 1984-86, când au început a fi dărâmate case, palate, biserici şi nimeni n-a pus mâna pe un târnăcop să-i dea în cap lui Ceauşescu, măcar securistului-tânăr V.C. Tudor care, în Săptămâna, apăra Ceauşima şi îi acuza de "trădare naţională" pe acei exilati care îndrăzniseră să protesteze împotriva "sistematizării" ?; pentru că tot am pornit spre trecut : nu cumva România se afla în stare-de-urgentă încă din 1977, când s-a manifestat pentru întâia oară public - din 1948 - opoziţia anticomunistă prin apărarea drepturilor omului (în primăvară)?, apoi în august prin opoziţia clasei muncitoare (greva minerilor din Valea Jiului) ? - evenimente care nu au găsit la directoratul de conştiinţe românesc nicio încuviinţare ; doar batjocură - ce se mai distrau pe seama "naivilor" Negoiţescu, Goma, ne-naivii Breban, Ivasiuc, Manolescu, Zaciu, Dana Dumitriu şi altele ? La urma urmei, n-ar trebui să ne mirăm-indignăm de ralierea în masă a "intelectualităţii" româneşti la cauza lui Iliescu, bolşevicul, cel cu mâinile mânjite de sângele nevinovaţilor (care crezuseră în revoluţie, care crezuseră în Piaţa Universităţii - dar şi mulţi trecători) şi de cenuşa cărţilor arse cu tot cu Biblioteca Universitară, criminalul care a incitat la război civil prin chemarea adresată "minerilor" de a face ordine-socialistă în România. Este suficient să ne întoarcem doar cu un deceniu şi la un eveniment care ne-a marcat : "Revolutia la Români": Odată febra revoluţionară scăzând, s-a trecut la "reorganizarea ţării". Nu întreb : cine a răspuns prezent, ci : care dintre marile conştiinţe a refuzat să intre în Hora "Reconcilierii (cu securiştii)"? Este adevărat : aproape jumătate de veac de teroare comunistă îi istovise pe supravieţuitori - unii nu mai voiau să-şi aducă aminte iar alţii pretindeau că nu au ce-şi aminti. Oricum, în hârtia de muşte numită FSN, au fost prinşi mulţi oameni de bine - ca Doina Cornea. Întrebarea : câţi dintre scriitori, deschizând ochii, au părăsit FSN-ul ? Aceeaşi Doina Cornea, Blandiana- şi mai cine ? - Mult mai mulţi au rămas, nu neapărat în FSN, ci în structura neo-bolşevică ca directori-de-ceva, miniştri, secretari de stat, ambasadori, consilieri : Pleşu, Papahagi, Vartic, Paleologu, Dan Petrescu, Mihai Botez, Sin- scriitori marcanţi s-au declarat de partea lui Iliescu : Eugen Simion, Buzura, Sorescu, Vulpescu, Valeriu Cristea, Fănuş Neagu, Băieşu - aceştia au luat parte, prin scrisul lor, la campania electorală în vederea alegerilor din 20 mai 1990; - Scriitori importanţi ca Breban si Virgil Tănase au crezut în steaua lui Iliescu de prin 1980, nu s-au înşelat (oare de ce ?), primul i-a devenit hagiograf, al doilea lăudător asiduu (a pretins, la televiziune că Iliescu ne-a prezervat de războaie civile - dar devastările sediilor partidelor democratrice ?, dar tulburările interetnice ? dar mineriadele ?) - Scriitori străluciţi care, trâmbiţând oroarea de politică, de cum le-a venit lor bine, cum s-au băgat în politică, dacă nu direct pro-Iliescu, atunci sigur : justificându-l, legitimându-l pe cel cu mâinile pline de sânge după Prima Mineriadă : Nicolae Manolescu, prin inadmisibilul interviu publicat în România literară din 6 iulie 1990 - în care, adresându-i-se Iliescului, îi zicea : "Om cu o mare". Cum de îndrăznesc directorii de conştiinte să cheme poporul (în noiembrie 2000 !) să facă baraj împotriva tiraniei, împotriva xenofobiei, împotriva antisemitismului - votând pentru Iliescu? Dar cine a provocat - prin securistii diversionişti de profesie – tulburările interconfesionale?; cele interetnice ? Cine a autorizat (în numele libertăţii democratice!) apariţia foii România Mare, condusă de Eugen Barbu şi de securiştii de la Săptămâna ? Nu Ion Iliescu, secondat de Petre Roman, ambii sfătuiţi de Brucan ? Cum de îndrăznesc, acum, evreii (din România, din Europa Occidentală, din Israel), să strige pe toate drumurile că în România antisemitismul face ravagii în ultimii ani, adică de la aparitia lui V.C. Tudor, acest neica-nime, vorba lui ta-su spiritual E. Barbu ? De ce nu s-au plâns - de antisemitism - în momentul în care Iliescu şi Petre Roman - repet : sfătuiţi de Brucan - au fabricat ei înşişi pretextul de a lovi în opoziţia democratică prin legalizarea acelei aripi a Securităţii care urma să joace rolul extremiştilor xeno-fobi, antimaghiari, antisemiţi ? A scris vreun rând marele vânător de antisemiţi Ed. Reichmann, în Le Monde, despre comanditarii provocărilor de la Târgu Mureş? Dar despre autorii (şi scopul) aprobării date lui E. Barbu de a scoate o foaie antisemită, de a înfiinţa un partid antisemit? Nu : el a scris - confirmativ - doar despre afirmaţiile la Paris ale lui Petre Roman, anume că România este o ţară antisemită, că Românii sunt antisemiti! Dar dezinformatorii de la GDS?, pactizatorii cu securistul Măgureanu, consiliaţi de indivizi ca Brucan, Paul Cornea, Pavel Câmpeanu şi alţi vechi-tovarăşi ?; lupii-tineri preocupaţi de propria-le nouă-carieră - în frunte cu celebrele anticomuniste din ilegalitate : Adameşteanu, Palade, Magda Cârneci, Mungiu, Ioana Ieronim, Enache, Zoe Petre, Renate Weber si alte plimbăreciene - s-au prefăcut că apără "drepturile naţionalităţilor" dar nu au suflat un cuvânt despre diversiunea care a constat în : inventarea-antisemitismului-la români (ca să nu se observe bolşevismul lui Iliescu şi al lui Petre Roman), întreţinută de revista 22 ; iar când Zoe Petre şi E. Constantinescu au crezut că pentru a intra în NATO obiceiul casei cere să dai spagă, s-au grăbit să îngroape înţelegerea Hitler-Stalin, încheind tratatul cu Ucraina - cine a fost în fruntea dezgustătoarei, analfabetei, criminalei agitaţii? GDS si 22 ! În chestiunea campaniei împotriva "antisemiţilor Manolescu, Liiceanu, Tudoran" aceiaşi luminători au procedat ca nişte repetenţi incapabili să închege o explicaţie, să se angajeze într-o dezbatere normală. Care este adevărul în "campania" amintită ? În două puncte - pe care le-am dezvoltat în alt text : 1. Liiceanu, Manolescu, Tudoran -"fioroşii antisemiţi"- au comis gafe de informaţie, altfel zis : după obiceiul carpatnic, s-au trezit vorbind despre chestiuni de care habar n-aveau ; 2) Bătători de maioneză şi falsificatori de citate (Manea, Ornea, Voicu, Ioanid, Ed. Reichmann, Ornea, Oişteanu, Volovici) s-au grăbit să demonstreze Franţei şi Americii că avuseseră dreptate Roman, Brucan, Pavel Câmpeanu, rabinul Rosen când susţinuseră că în România antisemitismul a devenit o gravă primejdie ! Am cunoscut, cunosc mari intelectuali evrei : de la ei stiu că în anume împrejurări (pauze în care nu se vorbeşte despre ei - mai grav : se vorbeşte despre tragediile altora : armeni, cambodgieni, ceceni, tibetani; evenimente jenante, chiar acuzatoare, ca Intifada, necesitând o urgentă abatere a atenţiei de la propriile fapte-rele) evreii înşişi provoacă antisemitism prin denunţarea zgomotoasă a unei realităţi inexistente. La noi Ãîn România, ca să nu se vorbească deloc sau cât mai puţin despre orientarea comunistă a multor intelectuali evrei şi faptele lor abominabile, s-a organizat campania împotriva unor intelectuali ne-evrei având opinii de dreapta. După principiul : Cine-strigă-mai-tare-are-dreptate!, Cei având interes să nu se vorbească despre grelele păcate ale dispăruţilor Răutu, Roller, Vitner,Crohmălniceanu, Moraru, Banuş ; nici să li se ceară socoteală viilor Nina Cassian, Paul Cornea, Sorin Toma, Tertulian, Ianosi - au făcut zarvă în jurul lui Eliade, Cioran - tot erau ei morţi. E bine că s-a vorbit de faptele rele ale celor de dreapta ? Foarte bine. Dar nu a fost bine că, ocupând terenul (timpul, spaţiul tipografic, disponibilitatea) cu "fasciştii" noştri cei decedaţi s-au ocultat faptele şi ele rele, cu urmări infinit mai largi (întreaga populaţie care a trecut prin şcoli şi a fost silită să înghită, să repete ce dicta Chisinevski) şi mai durabile: o jumătate de veac ne-au chinuit comuniştii - nu legionarii. Cu atât mai lesnicioasă ar fi fost dezbaterea, cu cât unii dintre cei care ne-au otrăvit zilele cu inepţiile şi ticăloşiile scrise trăiesc, deci ar fi putut să se apere de acuzaţii. În timpul primei domnii a lui Iliescu (1990-1996) diversiunea a avut şi un scop pur politic : facem zarvă în legătură cu Eliade - de pildă (prin N. Manea) ; în jurul lui Cioran, prin Marta Petreu, pentru a nu avea timp de Iliescu, de Roman, de Brucan - nici de Edgar Reichmann, în 1956, auxiliar al lui Iliescu în Echipa Morţii UTM, apoi agent al lui E. Barbu ; nici de Radu Florian, nici de Tertulian, nici măcar de Ianosi, devenit peste noapte gulagolog. Ce se întâmplă cu intelectualii români (fie ei şi evrei : tot o apă şi-un pământ) - şi nu doar de când au dat ruşii peste noi şi ne-au impus comunismul ? De ce minţile luminate, oamenii instruiţi, unii străluciţi, care fac cinste culturilor din alte părti - nu se pot aduna de pe drumuri, nu înalţă privirea mai sus de brâul celui din faţă - ca să stea drept ? Să apere şi adevărul, nu doar frumosul, nu doar cutare teorie ştiintifică, ori cutare interes de familie, de grup, de clan ? Am afirmat cândva : "Noi, Românii, am fost un popor de ciobani - în ultimele decenii am devenit o adunătură de ingineri".'Nu e o insultă la adresa inginerilor, ci o constatare amară pe marginea stilului de gândire, de acţiune al neamul nostru. Prea puţini au ales să iasă din ceaţă, din grup, din gloată, să stea pe două picioare în faţa Puterii, să spună ce cred despre tiran, despre tiranizaţi. Nu este suficient să fii reputat savant, celebru inventator, pentru a fi şi intelectual ; poţi avea şi premiul Nobel - ei şi ?, dacă nu eşti sensibil la suferinţele semenilor, dacă nu pledezi cauza lor, dacă nu rişti, făcând acest lucru - degeaba : rămâi un matematician strălucit, un mare genetician, un uriaş inginerizat pe care îl interesează specialitatea lui, situaţia lui, familia lui - atât. Nu găsesc exemple la români, trec la blestemaţii de ruşi : Andrei Saharov a fost un mare savant atomist, părintele bombei cu hidrogen. Era el şi un intelectual ? Deloc ! A devenit abia atunci când, renuntând la "situaţie", la catedră, la vilă, la călătorii, la confort - şi la libertate - s-a angajat într-o activitate umanistă - de care kaghebistii s-au temut - însă nekaghebisti, ba chiar victime ale KGB şi-au bătut joc (un omolog al acestora, românul Alexandru George, scria prin 1992 că Saharov fusese un prost inocent care n-ar fi acţionat aşa cum a făcut-o, dacă n-ar fi avut "spate gros" şi o nevastă evreică); violoncelistul Rostropovici: era un extraordinar muzician - dar nu şi intelectual, decât după ce, îmbrăţişând cauza lui Soljenitân, a devenit unul dintre purtătorii de cuvânt ai celor fără de glas (aici ar putea fi lipită semnificaţia reală, originară a termenului : glasnosti).
Ştiutorii de carte, autorii de cărţi, posesorii de diplome, de titluri români din România se vor fi gândind că ei, bieţii, abia de o generaţie, hai, două umblă în bocanci - să rişte să se încontreze cu puterea - şi să redevină desculţi? Să piardă "situaţia" cu atâta trudă şi concesii plătită ? Iată o mentalitate inginerească-universitaristă. În România, cu excepţia unor foarte-tineri (legionari, ţărănisti, liberali, regalişti, fără-de-partid), cei arestaţi, ţinuţi în închisori ani grei (dacă au supravieţuit) nu fuseseră condamnaţi de comunişti pentru ceea ce făcuseră - ci pentru ceea ce fuseseră (miniştri, primari, jandarmi, diplomaţi, preoţi, industriaşi, magistraţi). Doar tinerii (elevi, studenţi, câţiva de la Academia Militară), cum ziceau bătrânii foşti : "inconştientii" îşi riscaseră pielea - pentru o abstracţiune : România. Iată de ce n-are ursul coadă, nici românul coloană vertebrală. Fiindcă el nu s-a desprins de glie şi de momentul prezent. Or, ce viitor poate imagina pentru comunitate cineva care nu-şi cunoaşte trecutul - de frică ; refuză să-l afle - din interes meschin ? Românul doarme tot timpul pe el, din când în când sare din somn şi se năpusteşte - ba la-revoluţie ; ba la bătut-studenţi ; ba la semnat tratate cu Ucraina. Acum o lună s-a pomenit zbierând :Ăăăă : « Mai bine Iliescu decât VC. Tudor ! » De ce "mai bine ? Şi de ce : "decât ? Mister.
Paul Goma

8 mar. 2017

La mulţi ani fetelor care citesc aici!

Vă doresc din inimă o primăvară frumoasă şi un sincer "La mulţi ani "! Distracţie deosebită!
Dar....
Aveţi grijăăăăăăăă!
😃😃😃😄😃😄😄😄

7 mar. 2017

Se pregăteşte un nou jaf?

Cacialmaua PSD numită Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).
Am trăit să o văd şi pe asta. Adică să văd şi să aud români afirmând că adevărata miză a uriaşului val de manifestaţii, culminând cu aceea din data de 5 februarie, nu ar fi ordonanţa 13/2017, aceea prin care Dragnea şi ai lui vroiau să scape de puşcărie şi să-şi apere averile pe care le-au furat de la români în ultimele trei decenii, ci împidicarea creări Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), punct central al Programului de guvernare cu care PSD a câştigat alegerile parlamentare din decembrie anul trecut.
Afirmaţie făcute nu numai de doamna Olguţa Vasilescu şi domnul Mircea Dogaru, de exemplu, dar şi de mulţi cunoscuţi cu care am vorbit în ultimele zile.
Să fiu bine înţeles. Respect dreptul la opinie şi la liberă exprimare. Nimeni nu deţine adevărul absolut. Totuşi.
Haideţi să vedem, împreună, ce este acest Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, aşa cum este el prezentat în Programul de guvernare propus de PSD şi aprobat de Parlamentul României.
Despre acest Fond se vorbeşte la paginile 15, 16 şi 29 ale Programului de guvernare. La pagina 15, guvernanţii ne anunţă că „vom înfiinţa un fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI)”, care „va fi alcătuit, în principal, din companiile de stat profitabile, a căror valoare va depăşi 10 mild. euro”.
La pagina 29, aflăm că:
“Alături de FSDI, cel târziu în al doilea semestru din 2017, se va crea un Fond Național de Dezvoltare (FND), care va cuprinde companii unde statul deţine participaţii şi care în prezent sunt administrate de AVAS, dar şi companii de stat care nu vor putea fi
incluse în FSDI din cauza interdicţiei europene, care stipulează faptul că în unele cazuri,
companiile de producţie şi distribuţie nu pot fi administrate de aceeaşi enitate, evitându
-se în acest fel comportamentul de monopol. Ca urmare a acestor reglementări,
Transelectrica și Transgaz vor fi administrate şi deţinute de FND, iar Hidroelectrica sau
Romgaz de către FSDI. AVAS se desfiinţează. Ca şi FSDI, FND va rămâne pe toată perioada de funcţionare în proprietatea exclusivă a statului român”.
Deci, în mod concret, ceea ce vor să facă Dragnea şi ai lui este să desfiinţeze AVAS-ul şi să-l înlocuiască cu FSDI şi FND. Aceiaşi mărie, dar sub două noi pălării.
Reamintesc faptul că, în anul 1992, FSN-ul, la vremea aceea, mai majoritar în Parlament decât este actualul său nepot, numit PSD, a înfiinţat Fondul Proprietăţii de Stat (FPS), alături de 5 Fonduri ale Proprietăţii Private (FPP-uri).
FSN-ul de atunci a spus poporului că FPS va ADMINISTRA 70% din capitalul fostelor unităţi socialiste de stat, în timp ce FPP-urile var administra restul de 30%, aceste ultime 30% urmând să intre în proprietatea privată a cetăţenilor ţării.
Guvernul fesenit, prin binomul Nicolae Văcăroiu-Mircea Coşea, a furat din Varianta Cojocaru conceptul de CUPON, pe care eu îl creasem ca instrument de transfer al capitalui din proprietatea COMUNĂ în proprietatea PRIVATĂ a tuturor cetăţenilor ţării, au organizat aşa-numita CUPONIADĂ, prin care au tras pe sfoară poporul român, în aşa fel încât în proprietatea cetăţenilor nu a mai ajuns 30%, ci mai puţin de 3% din capitalul pe care guvernanţii îl furaseră de la poporul român, prin Legea 15/1990, restul de 97%, în valoare de peste 500 miliarde de euro, în banii de astăzi, a ajuns la FPS, şi, de acolo, în proprietatea guvernanţilor şi a străinilor. Cea mai mare parte a acestui capital a fost distrusă, demolată şi vândută ca fier vechi, transformată în bani lichizi, folosiţi pentru achiziţionarea de vile, jeep-uri, iahturi etc, sau transferaţi în afara ţării.
În anul 2001, pentru a i se pierde urmele crimelor săvârşite împotriva poporului român, FPS-ul a fost rebotezat în APAPS, adică Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Proprietăţii Statului, iar, în 2004, în AVAS, adică Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Acum, PSD sparge AVAS-ul în FSDI şi FND, încercând să ne bage în cap idea că ei preiau experienţa altor state precum Norvegia, Franţa, Italia,sau Polonia şi ne fericesc cu o mare inovaţie numită fond suveran de dezvoltare şi investiţii, menit să ne „suveranizeze”, să ne dea ţara înapoi, să repună pe picioare economia naţională.
În realitate, avem în faţă o nouă cacialma fesenisto-pesedită, prin care se crează cadrul legal pentru scoaterea la mezat a ultimelor rămăşiţe din capitalul furat de FSN de la poporul român prin Legea 15/1990.
FSDI nu are nici o legătură cu fondurile suverane de investiţii create în ţările menţionate de autorii programului de guvernare.
Conform definiţiei pe care o găsim în toate anuarele statistice, inclusiv cele ale României şi ale Eurostat – Oficiul de Statistică al Uniunii Europene – INVESTIŢIE înseamnă cheltuirea unei sume de bani pentru crearea de NOI MIJLOACE FIXE, pentru crearea de capital productiv NOU.
Fond de investiţii înseamnă crearea unei NOI surse de bani, care să fie folosiţi pentru crearea de capital productiv, de noi capacităţi de producţie, noi locuri de muncă.
Fondurile de investiţii pot fi private sau publice. Acestea din urmă pot fi comunitare sau suverane, adică organizate şi administrate de statele naţionale suverane. Sursele de bani ale fondurilor suverane create în Norvegia, Franţa, Italia, Polonia sunt impozite şi taxe, redevenţe şi alte venituri ale bugetelor statelor respective, nu capitaluri furate de la cetăţeni.
Ceea ce ne propune PSD este schimbarea denumirii instituţiei care se ocupă de administrarea unui capital EXISTENT. În cazul în speţă, este vorba de ultimele 10-15 miliarde de euro din capitalul pe care statul român l-a furat de cetăţenii săi prin Legea 15/1990.
Autorii programului de guvernare ne spun că FSDI „se va putea folosi de veniturile din dividende ale acestor companii, precum şi din veniturile provenite din emisiuni de obligațiuni sau din vânzarea de active neperformante (case de odihnă, hoteluri -aparținând unor companii al căror obiect de activitate este cu totul altul).”
Tinerii absolvenţi ai ASE-ului ştiu bine că sumele obţinute din emisiunile de obligaţiuni sunt ÎMPRUMUTURI, nu VENITURI. Ele trebuie date înapoi, cu dobândă. Nici sumele obţinute din vânzarea de active reale – case, hoteluri etc – nu sunt VENITURI.
Las de o parte precaritatea cunoştinţelor economice ale autorilor programului de guvernare pesedist.
Se pare că, la mijloc, sunt lucruri mult mai grave.
Poate fi vorba de contractarea de împrumuturi, care să ocolească pragul de 3% impus statelor membre ale UE pentru datoria publică.
Poate fi vorba de acapararea FSDI de către cei de la care vor fi contractate aceste împrumuturi.
Poate fi vorba de un nou Fond Proprietatea.
Poate fi  vorba de vânzarea pe şest a ultimelor perle ale sistemului energetic naţional. Nu vor mai fi vândute ROMGAZ, TRANSGAZ; TRANSELECTRICA, HIDROELECTRICĂ; NUCLEAROELECTIVA, ci acţiuni ale nebuloasei numită FSDI, sau FND.
Totul poate fi făcut repede, la ceas de noapte, ca şi Ordonanţa 13.
Să avem un pic de răbdare.
Până atunci, iată ce putem citi la pagina 16 a Programului de guvernare:
“Estimăm că 10 mild. euro vor intra în economia României în următorii 4 ani prin FSDI”.
Pecizez că, în ultimii doi ani, toate veniturile din capital realizate de statul român au fost de circa 150 milioane de euro pe an. Asta înseamnă că, în cei patru ani de guvernare ai PSD, venituriele reale ale FSDI, cele din dividende, pot să ajungă pe la 600 milioane de euro. Restul de 9,4 miliarde vor trebui împrumutaţi, câte 2,4 miliarde de euro pe an.
În sfârşit, pentru astăzi, un ultim citat din programul de guvernare al PSD:
„Fondul – adică FSDI – va duce, printre altele, la apariţia a numeroase fabrici în agricultură”.
Iată, deci, care era “miza” marilor manifestaţii ale românilor de la acest început de an.
Ei se opun progresului. Ei se opun creării Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Ei se opun înlocuirii ogoareloir şi grajdurilor patriei cu FABRICI. Fabrici de creştere a grâului şi porumbului, a bovinelor, porcinelor şi ovinelor etc, etc.
Pentru orice fiinţă omenească a cărui limbă maternă este româna, cuvântul FABRICĂ înseamnă un aşezământ industrial, un loc unde se prelucrează o materie primă, fie ea agricolă, sau de altă natură, nu un loc unde cresc plante, sau animale.
Oare în ce limbă o fi fost scris textul iniţial al programului de guvernare al PSD?

Constantin Cojocaru.

4 mar. 2017

Balada unei oi ţurcane!

Motto: " - Oaia aia e a ei? - 
Ie e oaia ei! Oai!
E o oaie-oaie! - 
Ie! E o oaie-oaie dar e plină de vocale! "

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai (nu-i sigur că nu-i o gură de canal), pe la un partid, şters şi insipid, sta rotund la masă o oaie ţurcoasă şi alte oiţe ce-s mai mult căpriţe...Oaia ţurcănoasă, creaţă, dar cam proastă, ia în plen cuvântul şi din botu-i ţugulit de plasticieni meşteşugit şi de mulţi pârcit, behăie cu avânt:
- Dragi mei meseni şi concetăţeni, cum aţi observat şi v-aţi întrebat, de-o vreme-ncoace botu' nu-mi mai tace şi tot trag ca tontu să-mi vedeţi voi contu să m-apreciaţi şi să mă ascultaţi, că-s plină de idei precum cloşca de purcei şi idea mea e una: Klaus să conducă turma!
Ce-a ajuns şi PNL-ul ăsta domne?! Ţţţţ! De când a încăput pe mâna unor oi blonde s-a dus pe pantă! Auzi program la ei: 
"PNL are un program de dezvoltare a României sănătos. Acest program de țară este compatibil cu programul președintelui Klaus Iohannis.", a spus Raluca Turcan la Digi 24. Asupra sănăţăţii acestui program şi-au exprimat compasiunea vreo câteva milioane de alegători, ce mai vrei cu el ţurcana taichii? Coroane? Parastas? Colivă?
Ete ce mai spune ţurcana: Șefa PNL a vorbit și despre alegerile care vor avea loc pe 17 iunie, în urma cărora va fi desemnat noul președinte al partidului. "Mi-aș dori să fie o competiție sănătoasă. Sper să fie o competiție care să aducă beneficii partidului. Eu voi candida la președinția PNL Sibiu.  Klaus Iohannis este unul dintre principalii pioni ai revenirii PNL." Bravo! Vivat! Trăiască Liberalul de turmă!!!
Băi muriţi? Nu mai aveţi mult şi vă veţi alătura ţărăniştilor, partid cu spirit de turmă ce sunteţi! Nu tu un lider, nu tu un program viabil la guvernare, absolut nimic! Zero, ba nu: avem programul lui Klaus! Băăăăăi oilor, dar dacă nu-şi termină mandatul, ce mai aveţi???

2 mar. 2017

Să fie pedepsiţi!




Am o întrebare:


CÂŢI DINTRE INDIVIZII DE MAI SUS 
VOR FI CERCETAŢI DE CĂTRE ORGANELE ÎN DREPT 
PENTRU INSTIGARE LA NERESPECTAREA 
LEGILOR STATULUI ROMÂN?
Şi mai am o întrebare:

DACĂ EUROPA VA FI CU DOUĂ VITEZE, 
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI CARE
 PERMANENT AU DENIGRAT ROMÂNIA ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN, 
VOR FI TRAŞI LA RĂSPUNDERE?

Arhivă blog