27 dec. 2013

Noi Pungeşti, ei pungaşi...

Minca-v-ar cainii inima si oasele tuturor acelora care va ascundeti la umbra gradelor si a uniformei! Asa cum va purtati voi acum, asa se purtau si criminalii lui iliescu in 89! Nu va ascundeti dupa uniforme si ordine lasilor, sunteti in afara LEGII!!! APARATI POPORUL DE HOTI NU HOTII DE POPOR; TICALOSILOR! ARTICOLELE INTRODUSE PE FURIS IN CONSTITUTIE NU SUNT APROBATE DE POPOR, SCLAVILOR! JOS DICTATURA MAFIOTA! JOS PONTA & CLICA LUI DE TRADATORI! JOS TRAIAN BASESCU!
 



17 dec. 2013

Popa vine cu cădelniţa 2 ( sau una care o leagă cu unu )!

Este oficial: participăm la prăbuşirea lumii.
Întâi s-a bâlbâit Jeroen Dijsselbloem, ministrul olandez al finanţelor care, în martie, prezidând întâlnirea finanţiştilor guvernamentali din Zona Euro, a găsit drept bună ideea să anunţe că sfeterişirea banilor depunătorilor din băncile cipriote este un model care va fi generalizat în Uniunea Europeană, pentru salvarea băncilor aflate la ananghie. Dar, în ziua când a făcut anunţul, pieţele de capital europene s-au cutremurat, moneda Euro s-a dus de-a berbeleacul faţă de dolar şi costul de asigurare a băncilor contra riscului s-a lansat în tăriile cerului. În aceeaşi seară, acelaşi Dijsselbloem a declarat că nu!, nu!, măsurile dictate de Europa, în Cipru, sunt o excepţie şi că ele nu sunt un model care să fie adoptat pentru întreaga Uniune Europeană. Acelaşi om – ministru în ţara lui şi înalta autoritate europeană -, în aceeaşi zi, despre acelaşi subiect care ne priveşte pe noi toţi, a zis şi că “da” şi că “nu”. În realitate, Eurogroup lucrează la acest plan, încă din vara trecută, aşa că a fost vizibil că Dijsselbloem minte când spune că nu va generaliza furtul banilor depunătorilor la băncile din Uniunea Europeană şi că spune adevărul când afirmă că îl va generaliza. Ceea ce s-a şi confirmat ulterior. În iunie, Uniunea Europeană a agreat proiectul a ceea ce specialiştii numesc “bail-in” (iar depunătorii la bănci îi spun simplu: “furt”), plănuind să-l pună în aplicare, în anul 2021, dar răzgândindu-se mai pe urmă şi stabilindu-l pentru 2019. O lună mai târziu, însă, Joerg Asmussen – un neamţ din executivul Băncii Centrale Europene – a declarat că este prea târziu chiar şi anul 2021 şi că ar trebui ca Europa să se “cipriotizeze” (mă rog, expresia îmi aparţine, dar are acelaşi înţeles cu spusele lui), până în 2016, preferabil, la întâi ianuarie 2015. Ei bine, joi, declaraţiile sale au devenit act legal european: într-un comunicat al Comisiei europene pentru politica economică şi monetară, suntem informaţi că Directiva privitoare la “bail-in” va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015, iar sistemul de salvare intră în vigoare, la 1 ianuarie 2016. Toate astea le-am publicat în BURSA, la timpul lor: nu vreau să vă plictisesc, ci am rememorat totul, pentru ca să pun în evidenţă şovăielile, ipocrizia şi disperarea autorităţilor europene în faţa lipsei de soluţii la criza financiară europeană şi mondială. Minciunile, bâlbâielile şi ipocrizia autorităţilor ne sunt familiare – nu-i decât o diferenţă de “clasă” între comportamentul politicienilor europeni şi al politicienilor noştri, dar caracterul infect este acelaşi. Acest aşa-zis “bail-in” reprezintă recunoaşterea oficială a neputinţei vindecării sistemului în care trăim. Este sfârşitul lumii. Este Apocalipsul.
Lumea ca un peşte abisal
Dacă n-aţi întâlnit, încă, pe stradă, scrântiţi răcnind “Sunteţi păcătoşi cu toţii!”, “Pocăiţi-vă!” sau “Treziţi-vă-ţi!”, atunci aţi văzut asta măcar în filme. De obicei, sunt nişte necăjiţi cu minţile rătăcite. Încerc să nu le semăn, dar mi-am asumat să atrag atenţia că ne aflăm în plin Apocalips, că lumea, aşa cum ne este cunoscută, s-a sfârşit şi că trebuie să ne configurăm alta. Am mai spus-o, în paginile ziarului BURSA, începând de acum trei ani. Recent, am repetat-o în articolele intitulate “…of Cyprus” şi “Lumea s-a sfârşit”.
Publicul le-a tratat cu o atenţie care mă onorează, dar cred că, totuşi, ele nu au marcat vreo cotitură în modul cum interpretează momentul actual al crizei. La ultimele două Conferinţe BURSA, am găsit prilejul să explic sfârşitul lumii. Din nou, publicul a fost atent, dar, aflat în aceste ocazii, în contact direct (iar nu prin intermediul ziarului), am sesizat o nuanţă de rezervă faţă de idee – oamenii stăruiesc să vorbească despre viitor, ca şi când ar continua prezentul. Nu le vine să creadă că nu mai trăim în lumea părinţilor noştri şi că am făcut pasul într-o lume despre care nu ştim nimic. Desigur, este o reacţie de apărare în faţa necunoscutului. Norvegianul Thor Heyerdahl povestea că, pe vasul expediţiei Kon-Tiki din 1947, se afla şi un biolog, pe care colegii l-au scuturat să-l trezească, arătându-i ciudatul peşte pe care-l pescuiseră din abis; biologul l-a privit cu ochii cârpiţi de somn şi a spus “Aşa ceva nu există”, după care s-a culcat la loc. S-a dovedit ulterior că avea dreptate: specia aceea de peşte nu exista în niciuna dintre clasificările ştiinţei. Este acelaşi proces de negare a realităţii, întrucât i-am modificat semnificaţiile pe care le avea în timpul părinţilor noştri, al părinţilor lor şi al tuturor părinţilor, până în antichitate. Lumea noastră se înfăşoară în jurul noţiunii de credit. Lumea noastră este o civilizaţie a creditului, indiferent că este sclavagism, feudalism sau capitalism. Autorităţile europene au modificat înţelesul noţiunii de credit din dicţionare: dacă-ţi depui banii la bancă, să ţi-i păstreze, atunci UE zice că i-ai dat credit; şi dacă i-ai dat credit, spune UE, atunci poate să nu ţi-i mai dea. Prin urmare, ne aflăm într-o lume încă neclasificată în vreun manual. Este o lume ca un peşte abisal. Şi nu putem spune “Lumea aceasta nu există!” şi să ne culcăm la loc, precum biologul lui Thor Heyerdahl. Sau putem, dar asta nu o desfiinţează.
Profeţii despre trecut
Inerţia în faţa ideii că lumea s-a sfârşit vine din faptul că nu înţelegem importanţa dicţionarelor.
Aşa cum credem în Dumnezeu, tot aşa credem şi în “realitate”; suntem siguri că ea există în afara noas¬tră şi independent de noi. Ceea ce este discutabil. Tot ceea ce ştim despre realitate este mânjit de subiectivitatea noas¬tră, pe paginile dicţionarelor; faţă de noţiunile de acolo, luăm atitudine şi formulăm opinii – reguli de derivare care rotunjesc un sistem de înţelesuri. Lumea noastră este acest sistem complex de înţelesuri.
Prin urmare, “realitatea” nu mai este chiar atât de “în afara noastră şi independentă de noi”, deşi se răzbună dacă ne închipuim că-i putem da porunci. În clipa când o noţiune centrală a civilizaţiei noastre – precum “creditul” – primeşte un alt înţeles, tot atunci, sistemul complex de înţelesuri din care face parte (care este lumea), se modifică în integralitatea sa. Este noţiunea de “credit” într-atât de importantă, pentru lumea noas¬tră? În definitiv, păsărelele ciripesc, automobilele gonesc pe şosele, soarele răsare iar noi ne pupăm copiii şi venim la slujbă – ce are a face creditul cu vieţile noastre?! Întâmplarea face că, da, deşi nu vă vine să credeţi, până şi răsăritul soarelui depinde de noţiunea de “credit”: creditul ne structurează lumea (şi deci, sistemul complex de înţelesuri) din cel dântâi moment când s-a manifestat proprietatea: “al meu” nu este şi “al tău”, dar dacă-l vrei, atunci te pot împrumuta. Chestia asta funcţionează diferit sau nu funcţionează de loc în societăţile organizate pe proprietate colectivă – comună primitivă, socialismul şi comunismul -, unde dacă “al meu” este şi “al tău”, cel puţin teoretic nu am de ce să te întreb când ţi-l iau. Această observaţie şi un extract din creştinism (din care a fost eliminat Dumnezeu) au condus la marxism, la leninism, la socialism şi comunism. Unde, abstracţie făcând că a curs sânge, păsărelele continuau să ciripească, soarele să răsară iar noi ne pupam odraslele şi ne duceam la serviciu. Dar era o altă lume, unde soarele era un simplu astru din dicţionarele de astronomie şi răsăritul său nu însemna că Ra s-a întors din lumea morţilor, să asiste la bunătatea, dreptatea şi adevărul lui Maat. Da, noţiunea de “credit” este cheie de boltă a lumii noastre.
UE a modificat-o, iar sistemul nostru complex de înţelesuri se transformă, fără să ştim în ce.  În descensor
Un alt motiv pentru care ne vine greu să credem că lumea s-a sfârşit, deja, este că ne aflăm în mijlocul acestei prăbuşiri: dacă-i bine uns, este oarecum dificil să realizezi prăbuşirea liftului, când eşti în el. Toate reperele accesibile se află la locul lor – avem sistem bancar, avem bancă centrală, avem guvern şi preşedinte, avem Uniune Europeană şi o liotă de Laureaţi ai Premiului Nobel – “lasă că fac ei într-un fel, găsesc ei ceva”.
Când îi întrebi, îţi bagă sub nas grafice japoneze, îţi vorbesc de sidiesuri, leviere, structurate, rezerve fracţionare şi interstreituri, dar, în timpul ăsta, banca îţi fură banii. Ce să găsească? Până acum n-au găsit, ce să mai găsească?! Oricare măsură de tămăduire au aplicat, sistemul s-a toxifiat mai grav, criza s-a adâncit, până la furt legalizat. În astfel de situaţii, concluzia logică este că funcţia de autoreglare a sis¬temului s-a mistuit; dar nu există sistem fără funcţie de autoreglare; prin urmare, sistemul în care trăiam este nimicit. “Nimicit” vine de la “nimic”. Adică…trăim nimicul. Desigur, ceva trăim, dar încă nu i-am găsit numele. Culcaţi-vă la loc! Avem o directivă europeană şi avem o lege naţională care, ambele, ne obligă să ţinem banii companiilor în bănci şi să facem plăţile afacerilor noastre prin conturi bancare. Autorităţile îşi justifică legile astea, invocând combaterea spălării banilor, combatrea traficului ilegal de orice fel, combaterea terorismului şi deci, combaterea răului, în general. Haideţi să vedem cum aceste înţelesuri se transformă în contrariul lor, de îndată ce autorităţile modifică noţiunea de “bancă’, în sensul că, dacă este gata să dea faliment, atunci poate proceda la “operaţiunea de bail-in”, adică să le şparlească banii depunătorilor. Noul înţeles al situaţiei este că bancherii dau credite la amante şi la prietenii cu care împart banii, după care îi fac acţionari la băncile falite pe depunători, conform legii, pe care UE o impune. Ce fel de stat este acela care, nu că nu te apără de hoţi, ci chiar te obligă să te laşi jefuit? Să-i găsim un nume! Stat mafiot vi se pare potrivit? Ce fel de uniune este aceea a statelor mafiote? Uniunea Europeană a Mafioţilor vi se pare un nume exagerat? Dacă da, atunci culcaţi-vă la loc!  
2015 – Anul Shmitei
Anul 2015, când urmează să intre în vigoare directiva europeană des¬pre aşa-zisul “bail-in”, printr-o coincidenţă, este An Sabatic la iudei. Anul Sabatic are un ciclu de şapte ani (ultimul a fost în 2008, când, printr-o altă coincidenţă, s-a declanşat criza) şi este caracterizat de Legea iertării datoriilor (Shmita), prezentă, ca Poruncă, în Tora, Vechiul Testament; iertarea este obligatorie, prin urmare, şi pentru creştini.
Desigur, Biblia nu a înţeles că iertarea datoriilor ar consta din furtul banilor cetăţenilor de către bănci, sub coerciţia statului. De aici, ne putem încumeta să prevedem ce se va întâmpla anul viitor. Totul depinde de cât de repede se va dezmetici lumea. Probabil că specialiştii în pieţe financiare şi bancare vor fi priceput, deja, despre ce este vorba, încă din luna martie a acestui an şi vor fi procedat la vânzări discrete ale acţiunilor băncilor şi ale tuturor valorilor mobiliare legate de acestea. Discret, ca să nu se prindă prostimea şi să le strice preţul, în vârtejul panicii. Dar, acum ideea este explicită, astfel că, începând de săptămâna trecută, când a fost făcut anunţul UE, titlurile bancare şi valorile aflate în haloul lor ar fi logic să se înscrie pe o tendinţă descendentă, generală. Depunătorii ceva mai informaţi vor începe, probabil, prin martie 2014, să-şi retragă banii din bănci (faptul că depunerea de 100 de mii de euro este garantată în UE, nu garantează că nu va scădea la 50 de mii, sau la 10 mii, după nevoi). Bineînţeles că vor avea probleme să găsească ce să facă cu banii retraşi, dar orice este mai bine decât să-i laşi în mâna hoţilor – mai bine faci avioane şi bărcuţe din bancnote de câte 1000 de euro. În vară, Europa va începe să se golească: afaceriştii îşi vor muta conturile în Singapore (nu în SUA, pentru că, de fapt, americanii au inventat bail-in-ul). Spre toamnă va fi panică.
Proteste, greve, xenofobie, poate şi ceva războaie. În anul următor, cel al Shmitei, ne vom obişnui cu tulburările şi spaima şi vom spune “Orice este mai bine decât un nou Război Mondial!”, ceea ce nu înseamnă de loc că va fi evitat (politicienii vor trebui să ne abată atenţia de la faptul că mafioţii s-au unit să fure popoarele Europei şi vor începe să vehiculeze ideea că războiul stimulează economia, cum deja a făcut-o Laureatul Premiului Nobel Paul Robin Krugman). Unii cred că asta înseamnă Apocalipsul. Este un scenariu. Revelaţia
Ei bine, nu, Apocalipsul nu a însemnat, la origini, sfârşitul lumii. Înţelesul antichităţii greceşti pentru “Apocálypsis” (rădăcina etimologică a cuvântului contemporan) a fost cel de “Revelaţie”. Este vorba despre revelaţia unui alt fel de lume (şi doar prin consecinţa secundară a implicat sfârşitul lumii cunoscute). La cea mai recentă Conferinţă BURSA, am fost solicitat să explic cum văd eu soluţia crizei. Am răspuns ca prin Revelaţie: că trebuie să acceptăm că sistemul lumii în care am trăit a devenit disfuncţional şi că, de aceea, avem privilegiul să fim generaţia care să configureze lumea dezirabilă – un privilegiu cum n-a mai existat de mii de ani. Am spus că, odată proiectată lumea pe care ne-o dorim, avem de întocmit un business-plan, ca să o rea¬lizăm. Şi vorba lui Aristotel, când ştii ce ai de făcut, nu mai rămâne să faci, decât să faci. Mai întâi, însă, îndrăzneala să ne trezim.
de aici:  http://www.bursa.ro/apoc%C3%A1lypsis-224961&s=jurnal_de_criza&articol=224961.html

16 dec. 2013

Ce legătură are Mugur Isărescu cu Roşia Montană?



La sfârşitul anului 1982, România atingea vârful datoriei externe de 11 miliarde USD, fiind dependentă Fondul Monetar Internaţional, care, în înţelegere cu miliardarul George Soros, despre a cărui implicare în evenimentele din decembrie 1989 voi vorbi ulterior, a planificat, o serie de operaţiuni speculative dezastruoase pentru România.
După aceste operaţiuni speculative, ţara noastră ar fi urmat să intre în blocaj financiar şi încetare de plăţi. Numai că Nicolae Ceauşescu a luat FMI-ul prin surprindere, hotărând după 1985 să facă plata tuturor datoriilor externe înainte de termen, România nemaintrând în capcana tranzacţiilor bursiere întinsă de FMI. Soros reuşind ulterior să dea un „tun” de 1,1 miliarde de lire sterline prin intermediul bursei din Londra. Chiar şi aşa FMI-ul a impus României penalizări pentru plăţi anticipate. Din cauza FMI-ului dirijat de SUA, care cerea achitarea datoriei României cu o dobândă triplată, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării a trebuit să ia calea exportului, creând deja cunoscutele cozi la produsele alimentare. Agentul termic a fost raţionalizat şi benzina a fost distribuită pe cartelă. Aşa se face că, începând din 1987, SUA au dezlănţuit o campanie intensă de diabolizare a lui Ceauşescu prin intermediul presei occidentale. Posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii au lansat în premieră zvonul fals că Gorbaciov stabilise un înlocuitor al lui Ceauşescu. În martie 1989, când Ceauşescu reuşise să ramburseze integral datoriile, România mai avea în plus 3,7 miliarde USD depuşi în bănci şi creanţe de 7-8 miliarde USD. La această sumă s-ar fi adăugat şi exporturile României din 1989 care au fost de 6 miliarde USD. Arhivele oficiale, coafate în cei 24 de ani scurşi de la revoluţie, nu mai pot justifica azi decât existenţa a 2 miliarde USD. De ce s-au „volatilizat” aceşti bani? N-are rost să mai explic. Cine a făcut-o? Dacă România avea şi după 1989 în serviciile de informaţii şi în Parchete vreun român patriot, am fi aflat până acum.
http://youtu.be/eqDKGQlIhio
Există indicii că în noaptea de 14/15 decembrie 1989, de la flotila prezidenţială de la Otopeni ar fi decolat un avion Il-18, care a executat un transport special, cu destinaţia Teheran. Şi că avionul ar fi avut la bord lingouri de aur cântărind 24 t. Într-adevăr, avionul figurează în fişele de evidenţă aeriană că s-a întors gol din Iran, pe 4 ianuarie 1990. Dacă lucrurile sunt reale şi explicaţia poate fi una extrem de simplă. Ceauşescu descoperise încă din 1987 că România avea în propria ogradă toate „comorile” care-i permiteau să nu mai depindă vreodată de FMI şi mai mult decât atât i-ar fi făcut concurenţă acestui organism. Un prim pas fiind acela de a se asocia cu China, Iranul şi Libia, într-o bancă care să acorde împrumuturi cu dobânzi mici, destinate ţărilor în curs de dezvoltare. Banca în cauză se numea BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) prin intermediul căreia, întreprinderile de comerț exterior ale României derulaseră operaţiunile de aport valutar special, de pe urma cărora a fost rambursată datoria externă a ţării noastre.
FMI îşi permitea să acorde de câteva decenii împrumuturi, condiţionate de ingerinţele brutale în economia ţărilor creditate, datorită rezervei de 2.996 tone de aur, de care dispunea. Hărţile cu zăcămintele minerale începuseră să fie introduse pe calculator în România, la sediul Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica” din anul 1971 şi erau permanent actualizate, aşa că Ceauşescu a aflat că din munţii României se extrăseseră până în 1987 circa 2.070 de tone de aur şi că România mai avea 6.000 tone aur, adică de trei ori cât se exploatase până atunci şi care în 2013 a ajuns să valoreze 250 miliarde euro. Numai că pe lângă aur, Ceauşescu ştia că în aceleaşi zăcăminte se află argint şi metalele rare, extrem de valoroase precum arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium, wolfram etc. Şi conta mult pe acestea întrucât ele sunt evaluate azi la 100 de miliarde de euro. În acei ani, aplicaţiile de larg consum ale tehnologiei utilizate de americani şi sovietici la programele lor cosmice Apollo şi Soiuz abia începeau să apară pe piaţă. Video playerele/recorderele, camerele de filmare video, calculatoarele şi telefonia mobilă, au la bază microprocesoarele la fabricaţia cărora materia primă sunt metalele rare aflate din abundenţă, alături de aur în zăcămintele din Munţii Apuseni (minele Roşia Montană, Almaş, Baia de Arieş, Bucium, Brad şi Săcărâmb).
După 1990 au apărut o mulţime de producători europeni de telefonie mobilă precum Nokia care au fost nevoiţi să importe aceste metale rare din Africa Centrală şi Australia, deşi România era mai aproape. Boom-ul producţiei la nivel mondial de calculatoare şi telefoane mobile s-a produs după 1990, când în România avusese deja loc scurt-circuitul din decembrie 1989. Chiar şi aşa, Ceauşescu prevăzuse această dezvoltare şi construise împreună cu concernul american Texas Instruments, o întreagă platformă industrială dedicată electronicii, numită IPRS Băneasa, lăsând-o moştenire românilor. Care cu o minimă investiţie, ar fi permis României să producă şi să deţină calculatore, telefoane mobile, reţele proprii de internet şi de telefonie. Numai că imediat după 1990, IPRS a fost dezmembrată cu bună ştiinţă pentru a fi transformată în investiţie imobiliară. Să nu fi ştiut aceste lucruri cel care conduce „de facto” SIE, generalul Silviu Predoiu, absolvent al facultăţii de Geologie care a lucrat ca inginer geolog la ICE Geomin (1984-1985) și la Întreprinderea de Metale Rare din București –IMRB (1985-1990), îndeplinind din 1987 funcţia de CI-st al IMRB? Să nu fi ştiut aceste lucruri preşedintele-geolog Emil Constantinescu, cel care a avut revelaţia nerentabilităţii mineritului în România, închizând jumătate din exploatările miniere? Să nu-i fi spus măcar şeful cancelariei sale prezidenţiale, Dorin Marian şi el geolog de meserie? Să nu fi ştiut nici măcar premierii Teodor Stolojan şi Nicolae Văcăroiu, proveniţi din Consiliul Planificării economice de dinainte de 1989? Şi nici Ion Iliescu fost membru CPEx al PCR?
http://youtu.be/M8JKWX_RN88
Pe baza estimărilor specialiştilor săi, Ceauşescu şi-a făcut un plan de extracţie masivă până în anul 2040, astfel încât banca pentru investiţii în ţările în curs de dezvoltare, să beneficieze de un flux neîntrerupt de finanţare, acoperit în aur. Aşadar, Ceauşescu intenţiona ca în decurs de o jumătate de secol să extragă la greu aur şi metale rare româneşti, care să-i asigure un fond anual de cel puţin 8 miliarde USD pe care România să-l ruleze prin intermediul BRCE (care avea ea însăşi un capital de peste 10 miliarde USD), investindu-l în construcţia de obiective economice şi de infrastructură în afara graniţelor, cu proiecte concepute de arhitecţii români, cu mână de lucru constituită din muncitori şi ingineri români şi cu utilaje şi maşini proiectate şi produse în România. Unde? În primul rând în China şi în statele prietene acesteia din Asia de Sud-Est, în Iran şi în statele musulmane aliate acestuia din Africa şi Orientul Apropiat şi pe cont propriu în America de Sud. Adică exact ceea ce face China acum cu Victor Ponta şi Traian Băsescu care stau cu mâna întinsă la cerşit pentru posibile investiţii de 8 miliarde de euro.
http://romanian.ruvr.ru/2013_11_29/Cati-bani-este-dispusa-China-sa-investeasca-in-Romania-7554/
Trebuie să recunosc că acest plan, conceput de mintea nu prea şcolită a lui Ceauşescu, un om neobişnuit de patriot pentru poporul lipsit de recunoştinţă, din mijlocul căruia s-a ridicat, era genial. Şi poate fi numitTestamentul lui Ceauşescu. Interesant ar fi să urmărim ce s-a întâmplat cu „comoara” respectivă, după asasinarea lui Ceauşescu. BRCE, care după revoluţie şi-a schimbat numele devenind Bancorex, a ajuns în faliment în 1999, după ce prin ea, Ion Iliescu a miluit cu credite nerambursate sau ilegale zeci de mii de membri ai nomenclaturi postdecembriste, provenită din falşi dizidenţi şi chiar suspecţi de terorismul practicat după Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989. Sub privirea guvernatorului BNR. Bancorex a fuzionat prin absorbţie în Banca Comerciala Romana (BCR) şi la privatizarea din 2006 a BCR, guvernatorul BNR împreună cu premierul Tăriceanu a obligat poporul român să plătească suma de 3,75 miliarde euro către Erstebank, din Austria, pentru găurile negre avute de Bancorex. Cum din privatizarea BCR românii au încasat de la austrieci numai 2,25 miliarde euro, ei mai au de plătit acestora încă 1,5 miliarde euro. Dacă prin absurd la conducerea României ar fi nimerit din greşeală vreun om cât de cât patriot ca Ceauşescu şi i-ar fi trăsnit prin cap să aplice Testamentul lui Ceauşescu, i-ar fi fost imposibil, căci îi lipsea una din rotiţele mecanismului conceput de el, banca românească.
http://romanian.ruvr.ru/2013_11_27/Cum-a-subminat-Nicolae-CeauSescu-economia-nationala-3348/
Din septembrie 1990 şi până azi, numele celui care a ocupat postul de guvernator al Băncii Naționale a României a fost Mugur Isărescu. Cel care a fost până în decembrie 1989 cercetător la Institutul de Economie Mondială, obținând titlul de doctor în economie, ca urmare a participării la cursuri organizate în SUA. În perioada ianuarie–septembrie 1990, Isărescu a funcţionat ca reprezentant comercial al ambasadei României la Washington. În anul 2002, bursa din Londra, cea mai mare bursă a aurului din lume, a decretat că producţia combinatului Phoenix din Baia Mare (recunoscut pe plan mondial din 1970 ca producător garantat) nu se mai încadrează în standardele internaţionale. Prin aceasta, România pierdea dreptul la utilizarea poansonului internaţional al BNR, aplicat pe lingourile de aur. Poansonul imprima numărul de ordine, greutatea, concentraţia, denumirea producătorului şi sigla Băncii Naţionale. România a fost astfel interzisă pe lista producătorilor şi exportatorilor de aur, iar BNR avea cel mai potrivit pretext pentru a nu mai face niciodată depozite de lingouri din aurul românesc. Doar o întâmplare a făcut ca într-o conferinţă de presă a PRM să fie prezentat un document secret, datat 25 martie 2002, care demonstra că printr-o stranie coincidenţă, din ordinul guvernatorului BNR, prin aeroportul Otopeni, s-au scos din ţară 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania. În perioada 2002-2013, din dispoziţia aceluiaşi Mugur Isărescu, două treimi din rezerva de aur lăsată de Ceauşescu României, adică 61,2 tone, au ajuns să fie depozitate în bănci din afara graniţelor, lipsind astfel România de a doua rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu.
http://youtu.be/PQOV-BGKMLY
Pentru a desăvârşi opera de blocare a accesului românilor la propriul aur şi metale rare, la propunerea ministrului Industriilor, Radu Berceanu licenţa de exploatare a aurului şi metalelor rare nr. 47/1999, este acordată prin HG 458/1999 (ale cărei prevederi sunt şi azi secrete) companiei private străine Roşia Montană Gold Corporation, avându-l ca paravan pe Vasile Frank Timiş. De atunci, statul român nu a mai scos nici un gram de aur din propriile mine, în timp ce Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat la încă opt firme străine licenţe de explorare şi exploatare pentru aurul şi metalele rare româneşti din Apuseni. Fix pe zăcămintele din hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Legea minelor, a fost modificată astfel, încât România să primească din partea companiilor străine care exploatează resursele sale subterane, o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage, în timp ce în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%. Aşadar şi ultima rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu pentru supravieţuirea României a fost deja vândută.
de aici: http://gandeste.org/?s=ce+legatura+are+Mugur+Isarescu+cu+rosia+Montana

6 dec. 2013

Nelson Mandela a murit!

Nelson Mandela, egalul lui Ioan Paul al II-lea a murit. Amândoi au schimbat LUMEA! Şi unul şi celălalt au luptat cu RĂUL şi au învins răul prin exemplul personal şi prin refuzul de a se răzbuna împotriva opresorilor! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

4 dec. 2013

Doină electorală:





Dute vass si nu mai sta
Oasu nu.i tara ta
Ungurii nu ii votam
Ca abia ii toleram

In salaj de ii pleca
Oameni nu te.or vota
Deputata de tu ii fi
Oasu li parasi

Tu nu esti de.a locului
Sa iti pese soarta lui
Vi aici si minti lume
Invrajbesti pe orcine
Daca tu ai dumnezau
Vezi.ti tu de locu tau
Osenii ti.or multumi
Deputata de nu.i fi



raspuns la osanu: 
si io-s osanca si pe Andreea o-i votaca oasu-i amu tara sa, s-o demonstrat a fi gazda bunape care s-o tii de mana si sa n-o mai lasi sa plece pana pericolul de comunism a trecesi de apoi mai inainte sa iesim si noi la mal ca Europa nu ne mai poate vede' in aiesta hal....Hai Andreea cu curaj ca Oasul te sustine!!!

de aici:  http://www.andreeapaul.ro/n-bixad-nicolae-bura-a-fugit-iarasi-de-dialog
Ce aven noi aicea'şa? Păi avem un nene "oşanu" şî o tanti "oşanca", el "oşanu" nu o vrea ( cred că-i de la pălincă) dar ea, "oşanca" o adoră şi o prinde drept în horă "cu curaj" până ce trece "pericolul de comunism"... şi ieşim la "mal" din "aiesta hal".... De unde? Bă, din mall prin holl, ce pula calului nu-i clar? Măi frate ce oameni băi! Cum să nu le vrei mă oşanule? Păi io le vreau pe amândouă ( de fapt e numai una, după modelul clasic... :)))) )!!! Tăntălău eşti mă oşanule!!! Da-mi place că eşti tolerant: " Ungurii nu ii votam, Ca abia ii toleram "! Bravo măh şogore! Măh, îi zăpadă la voi? Cam de câţi boci e? Să ştiu îţi fac o vizită Ghiussy!!! Mai ai horincă? No bine şogore, hai că, vin ş-om be horincă "cu curaj" că Oaşul nu e Iaşi! 
ps. Acum înţeleg şi eu de ce utilizează madama Vass atât de mult graficele şi funcţiile: la aşa susţinători şi oponenţi dă bine vrăjeala "grafică"!!!

1 dec. 2013

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Mihai Eminescu
La mulţi ani România, să-ţi dea Dumnezeu putere să scapi de toţi proştii şi hoţii care te-au condus şi te conduc încă, asta-ţi doresc !

Arhivă blog