27 sept. 2013

Zapa, ce ai bă cu panoul?




Motto:

" P.S.-da cel mai tare e chestia cu:GHITZA 1964:,DACA AM INVATAT CEVA DE LA PRIETENUL MEU,EUSEBIU…………………..[LOL]haaaaaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiwowwwwwwwwwwwww.
Iti dai seama ,asta a inebunit de tot ……………..mai urmeaza sa se toarne singur,si nu m-ar mira…………….
Uite cine face campanie electorala……………..UTECISTII SI TURNATORII ( "cine face?" măi anagramatule de meserie? )………………..Oare pe alegatori cu ce ii santajeaza??????????????? Comentariu prin FRANK ZAPA[KING] — decembrie 3, 2012 "

nota scriitorului în gura comentatorului: cu mumă-ta! O ărătăm alegătorilor şi alegătorii repede votează cu noi! Vrei să avem mai mult succes? O arătăm şi pe rusoaică!


A fost odată un moş şi o babă, pe moş îl striga Zapalinge şi pe babă Yokoîmpinge... cu baba n-avem treabă că-i femeie bătrână şi-i păcat de "trandafirii" îndoiţi de coapsele ei să scriem povestioare la adresa sa, că de... mai intră vre-un copchil p'acilea, aşa că povestea nu-i cu baba Yokoîmpinge, e doar cu Zapalinge! (Ţi-e ciudă babo? ) Moş Zapalinge, era un nătărău cu N mare de tipar ca la abecedar şi toată ziua îşi freca puţulica în timp ce se uita pe diferite siteuri deocheate şi chiar zoofile! Ca de exemplu:

 În tinereţea lui "infantilă" (sic) acest buticar, vânzător de tot felul de parizere şi afumături expirate tratate cu dero şi oţet, a fost condamnat de drept comun, puşcăriaş mai bine spus. Văzind moş Zapalinge că dă bine la socoteală anticomunismul, a început să-şi fabrice pe internet o poveste, în care el era un anticomunist nedreptăţit de regimul lui Ceauşescu şi din această cauză a fost nevoit să emigreze în SUA ( Statele Unite ale Amugenilor! Hăhăhăhăhăhă! Ce, credeaţi ăi? ) Ba deasupra ca să dea bine la neamul prostuţelor, ce-şi caută prinţi şi alţi kuntakinţi pe internet, a început să-şi aroge titlul de "sociolog", mânca-ţi-aş! Câteva fătuci, blonduţe la minte, au muşcat momeala... nu ne interesează dar ştim!!! A început apoi Zapalinge să împroaşte blogurile cu cearşafuri impregnate cu aldine în care nici cu telescopul Humbolt nu găseai o idee ori celpuţin o frază inteligentă, probabil că în momentul în care scria el, "zoologul", îşi freca şi minuscula puţă... de acea când avea tremurici pe chele, lovea în Caps Loock, lovi-l-ar capra cu copita! Singurul lucru vizibil în comentariile lui erau aldinele şi "jos comunismul", cam puţin sociolabă, cam puţin! Dar să continuăm povestea, că înainte mult mai este... odată, la o campanie electorală, văzând o frumoasă prinţesă câtă murdărie şi căcat poartă-n minte acest Zapalinge, l-a alungat din "grădina" ei! Moamăăăăă! Să moară Gibilan înecat în doi (boci!) metri de zăpadă! ( Atenţieeeeee! În statele unite ale amugenilor unitatea de măsură pentru zăpadă este Bocul! ) Foc a luat zoofilul Zapalinge! Cum adică, el care a scris tone de rahaturi cu perje afumate să fie aruncat la gunoi? El care zi de zi îşi etala "ştiinţa socioloagă" mai mult labă decât oloagă? " Păi bine fată hăi, oi fi fiind tu prinţesă da io-s amugean"- îşi spuse Zapalinge în sinea lui şi cu asta a rămas că nici dracu nu-l mai bagă-n seamă! Iar "amu" tot dă târcoale pe acilea pe blog, nu credeţi? Ete na acilea:


Search Referral:
Host Name:188-27-xxxxxx.rdsnet.roBrowser:Chrome 23.0
IP Address:188.27.xxxxxxxx— [Label IP Address]Operating System:WinXP
Location:Dej, Cluj, RomaniaResolution:800x600
Returning Visits:45Javascript:Enabled




Deci? Aşa-i ori nu? Acuma dragi mei, el intră dar nu are voie să scrie! Hahahahahahahahahahahahaahahaha! Până nu recunoaşte că a minţit în spam stă! Zapalinge stai calm şi citeşte că mai am multă poveste!
Update din "sua" (Statele Unite ale Amugenilor) ! Zapa eşti ca ăsta "hipotentule"! "xxl"-ule!Hahahahahahahahahahaahaha!

21 sept. 2013

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !

Popor român !

– Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!
Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut.
Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu – dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.
De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale?
Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ.
Scrierea sumeriană a apărut 1.000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul.

Cât timp o să te laşi neglijat?

Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii.

Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc.

Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare.

NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT.

De ce te laşi dezbinat?

Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.

Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii.

Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria.

Când îţi vei revendica drepturile?

Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni.

De ce ai lăsat să se întâmple asta?

Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria.

Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?

Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult.

Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple vistieriile străinilor de neam.

Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi.

Tu taci !!!

Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei.

Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ?

Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.

Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile.

Tu taci !!!

Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile” la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci.

Tu taci !!!

Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse, pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului,

sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care, habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită.

Tu taci !!!

Elemente din tezaurul ţării, sunt trimise “la expoziţie” în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos, nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele.

Tu taci !!!

Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.

Tu taci !!!

Slujbaşii ţării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi, bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”.

Tu taci !!!

Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui.

Tu taci !!!

Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze, spun că nu e nimic deosebit.

Tu taci !!!

Şi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.

Tu taci !!!

În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic.

Tu taci !!!

Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS.

Tu taci !!!

Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare.

Tu taci !!!

Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.

Toţi tac !!!

Tu taci !!!

Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.

Tu taci !!!

Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire.

Tu taci !!!

Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul.

Tu taci !!!

Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine…

Tu taci !!!

Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul făcut la investire.

Tu taci !!!

ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN,

ŞI TU TACI !!!

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută.

Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ?

Trezeşte-te, popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.”

Părintele Arhimandrit Justin
de aici: http://www.criterii.ro/index.php/en/document/6472-citeste-si-da-mai-departe-scrisoarea-adresata-inainte-de-moarte-poporului-roman-de-arhimandritul-iustin-parvu
EU NU TAC! CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE!
UPDATE:
Această scrisoare-apel a fost atribuită pe nedrept părintelui Iustin Pârvu, de fapt această scrisoare a fost scrisă de către jurnalistul Marian Neacșu și a apărut pe blogul personal  "Punct ochit, punct lovit" la data de 18.12.2011 cu titlul : “Scrisoare deschisă poporului român – Mesajul tăbliţelor de la Tărtăria”, două zile mai târziu acesta apărând și în "Ziua veche". Pentru conformitate vezi aici: http://www.ziuaveche.ro/opinie/scrisoare-deschisa-poporului-roman-mesajul-tablitelor-de-la-tartaria-65831.html#comments
Mesajul transmis însă de acest apel rămâne valabil și de actualitate: SĂ NU MAI TĂCEM! Prea mult am tăcut și prea am înghițit destule de la aceia pe care noi i-am votat să ne fie reprezentanți și muncitori pentru binele și propășirea noastră și nu spre minciună, hoție și devalizarea acestei națiuni! EU TOT NU TAC! CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE!

20 sept. 2013

Prim minerul!



UPDATE: Nu crezi că mineritul e o meserie transmisă din tată în fiu? Citește frate aici:
Domniei Sale, Domnului Procuror General al Republicii România,

Bucureşti


Subsemnatul Ion VARLAM, născut în Bucureşti la 8 Iunie 1938, condamnat politic între 1952, şi 1954 şi 1956, constrâns la exil de opoziţia mea faţă de regimul totalitar din România, cu domiciliul actual la Paris (adresa), am onoarea ca prin prezenta să depun plângere împotriva numitului BRUCAN Silviu, a cărui inculpare o cer pentru următoarele motive :

1) CRIMĂ ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII - comisă în calitatea de director al ziarului « Scânteia ». Între 1945 şi 1955 această publicaţie

a. A propăvăduit instaurarea unei discriminări instituţionale menite să excludă din comunitatea naţională categorii umane desemnate oprobiului în numele « responsabilităţii » colective şi ereditare ;

b. A incitat la intoleranţă, la ură şi la omucidere ;

c. A făcut apologia crimei – cerând « lichidarea fizică şi morală a duşmanului de clasă »;
Cele da mai sus având drept efect exterminarea în masă a opoziţiei politice şi a elitelor spirituale şi sociale ale României, BRUCAN Silviu este principalul autor moral al acestor crime împotriva umanităţii şi a demnităţii omului. 
2) ETNOCID – săvârşit în calitatea de responsabil local al instrumentului de dominare a imperialismului sovietic – ideologia marxist-leninistă :

a. Prin înjosirea şi distrugerea sistematică a tradiţiilor şi a patrimoniilor istoric, cultural şi artistic ale poporului roman;

b. Prin pervertirea metodică a procesului de creaţie - în toate domeniile;

c. Prin caracterul organizat al operei de alienare a identităţii naţionale şi de denigrare a valorilor specific româneşti ;

d. Prin înlocuirea conştiinţei naţionale de către supunerea faţă de o putere străină.

BRUCAN Silviu, ca director al « Scânteii » şi al radio-difuziunii, între 1945 şi 1955, este principalul autor al crimei de etnocid prin depersonalizare din perioada stalinistă. 

3) ÎNALTĂ TRĂDARE – crimă ce rezultă din :

a. Participarea la complotul împotriva independenţei naţionale a României, având drept scop subjugarea poporului român de către o putere străină ;

b. Conspirarea împotriva stării de drept, în vederea distrugerii democraţiei şi a instaurării unei dicaturi totalitare.
BRUCAN Silviu, ca membru notoriu al ierarhiei P.C.R. între 1945 şi 1955, este direct implicat în acţiunea de înaltă trădare a acestei organizaţii.

Toate aceste crime dovedesc implicarea personală a lui BRUCAN Silviu în stabilirea în România a unui regim de natură criminală şi de obârşie străină – comunismul, varianta sovietică a fascismului. Ţin să precizez că, neavând nimica personal cu BRUCAN Silviu, nu sunt inspirat de răsbunare şi nu caut vre’o satisfacţie. Prezenta plângere îmi este dictată de simţul datoriei : doresc să contribui la opera de salubritate publică care este condiţia prealabilă a întoarcerii la democraţie.
Bucureşti, 5 Februarie 1990.
Ion Varlam
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/varlam/varlam1.htm


16 sept. 2013

Eu mi-am făcut datoria?


Pentru cei ce nu vor sa ştie!!!! În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar. Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii ’80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor. Mi-aduc bine aminte de tonul cu care „Europa liberă” a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le returna! Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiţii – canale de navigaţie, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl suportăm! Prin anii ’87 – ’88, tonul „Europei Libere” a devenit altul: i se reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite creditele primite, ci numai dobânzile. Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate.
Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile. Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989? Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?! Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea „modelul românesc”! Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care „Europa liberă” a comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite. Dimpotrivă! Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, săracu’, şi-a semnat sentinţa de condamnare la moarte! Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere, dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa. Cu consecinţa, „firească”, a revenirii României, cuminţită, în rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau în Africa, în America Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el s-o păţească!
Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui Ceauşescu! KGB-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi celelalte. Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat concursul pe gratis, din… patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român!
De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.
Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-1 credem pe Ceauşescu, acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum ne-a făcut revoluţia, ezităm să-1 recunoaştem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit, cât de neînsemnat. Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu şi unele merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta deunăzi, când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare. Am scăpat de dracu’, şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfînt al Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă? Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă la acest sfârşit de mileniu! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge! De generali şi colonei! Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, şi alte „agenturi”! Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori. (La drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile?) Astfel că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n pept Constituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia României, săraca!
Căci s-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a poporului român! Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic şi programat’? Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!
Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori! Dar, vor uita acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor – ale băncilor şi ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la Banca Dacia Felix! Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile în care accept să-l creditez!
Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos! Şi încă cu mult înainte de decembrie 1989! Şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte! Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii ’70! Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au azmuţit asupra noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor. Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia României nu au fost nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea, făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte. Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă Ţara. Acesta fiind unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.
Conchid: merită sprijinite numai acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii. Există aceste forţe?
Nota bene: Textul de mai sus a fost scris în cursul săptămânii patimilor şi va ajunge la cititori în zilele săptămânii luminate. Creştineşte a fost scris, creştineşte să fie citit, iertând greşiţilor noştri aşa cum iertare aşteptăm şi pentru greşelile noastre. Învierea Domnului nostru Iisus este şi învierea adevărului, chiar dacă în Sfînta şi Minunata Poveste a Celui Ce a înviat din morţi lipseşte un singur răspuns. Răspunsul la întrebarea Ce este adevărul? Dar stă în puterea noastră să-l căutăm sine ira et studio, adică senini şi iubitori de aproapele nostru. La mulţi ani!
*
— Din câte înţeleg, acest articol a fost publicat în primăvara lui 1992, de Paşte, în revista „Totuşi iubirea”. A avut vreun ecou?
— Adrian Păunescu şi-a dat seama de importanţa lui şi l-a băgat pe prima pagină, dacă mai ţin eu minte. Ştiu că mulţi cititori l-au decupat şi l-au păstrat ca pe un text deosebit.
— Este, într-adevăr, un text deosebit.
— Ideile din acest articol le-am reluat de la tribuna Parlamentului. Fără nici un ecou în mass media românească.
— După şase ani şi jumătate, aţi aflat dacă există în România „acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii”?
— Am aflat! Nu există!
— Şi atunci de ce mai activaţi într-un partid?
— Activez într-un partid care încearcă să fie o asemenea forţă. Încearcă cu sinceritate. Dar mai e până să reuşească.
– De ce anume aveţi nevoie?
— Avem nevoie de oameni ca dumneata, care să nu mai stea pe margine şi să comenteze steril greşelile celor din ring!
— Să ştiţi că nu stau tot timpul pe margine, în tribună. Cel puţin în ultima vreme, am coborît şi eu în ring!
— Adică?
— Bunăoară, după discuţiile purtate cu dumneavoastră, am încercat să mă interesez şi eu despre unele aspecte discutate împreună…
— Adică să verifici afirmaţiile mele?
— Vă supără?
— Nu! Deloc! Aşa se procedează! Măcar că răspunderea pentru cele afirmate de mine îmi revine în totalitate! Şi ce ai aflat?
— Am discutat cu o persoană foarte apropiată de dl. Virgil Măgureanu despre acea bancă, acel fond monetar internaţional pe care Ceauşescu a încercat şi urma să-l constituie la începutul lui 1990, împreună cu Iran şi Libia. Nu ştiu dacă de la Măgureanu avea informaţiile, dar persoana despre care vă vorbesc mi-a confirmat întocmai cele ştiute de mine de la dumneavoastră. Ba chiar a şi plusat!
— În ce fel?
— Se pare că deschiderea acelei bănci, cu un capital de 15 miliarde de dolari, era abia prima etapă. Cele 15 miliarde de dolari nici nu însemnau mare lucru pentru cât de sărace sunt ţările sărace! Fondurile cele mai importante urmau să intre de la arabi, firme, persoane fizice şi chiar state, de la arabii care şi-ar fi retras banii din băncile occidentale şi i-ar fi adus la Bucureşti. Foarte pe scurt spus, urma să se adune aici, la Bucureşti, sume din ce în ce mai mari, transformând Bucureştiul într-unul din marile centre financiare ale lumii. În plus, acest centru bancar urma să funcţioneze după alte principii, lăsând principiul profitului pe un plan secundar!…
— Interesantă informaţie! Şi foarte plauzibilă!… Veritabil finis coronat opus… Înseamnă că n-am bătut câmpii! Este o informaţie care se adaugă perfect logic la cele ce ştiam noi… Cred că am greşit evitând să mă mai văd cu dl. Măgureanu!… Da, după ce am fost propus să candidez la preşidenţia României din partea PDAR, am considerat că aşa ar fi cel mai bine, să nu mă văd cu dl. Măgureanu. Cred că am greşit!


14 sept. 2013

AU TRECUTUL 73 DE ANI DE LA MASACRUL DE LA IP !

Priviți atent filmul ticăloșilor și cozi de topor ce sunteți voi! Rușine să vă fie obrazului!



În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, localitatea Ip era scăldată în sânge. În sângele a 157 de copii, femei şi bărbaţi români, dar şi al unui prunc ce se pregătea să se nască. În comemorarea acelor cumplite ceasuri, acolo are loc, în fiecare an, o ceremonie în care povestea masacrului este rememorată pentru a nu putea fi niciodată uitată. Masacrul de la Ip s-a petrecut la cinci zile de la tragedia similară produsă, în Sălaj, la Treznea, unde 86 de localnici au pierit sub armele armatei hortyste, având o singură vină: aceea de a fi români. La Ip, sub pretextul răzbunării a doi militari unguri morţi într-o explozie înainte cu o săptămână, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Vasvári Zoltán din armata horthystă părăseşte în ziua de 13 septembrie 1940 localitatea Nuşfalău unde se afla cantonat, îndreptându-se cu compania sa spre comuna Ip. Motivarea uciderii celor 157 de localnici este una fictivă, explozia producându-se din cauza unui defect de ambalaj al muniţiei, dovadă fiind faptul că cei patru români arestaţi au fost eliberaţi după aproximativ o lună. Ceea ce s-a petrecut în acea tragică noapte a fost povestit de puţinii supravieţuitori ai masacrului, mare parte dintre ei fiind, la acea vreme, copii. Gavril Butcovan, ultimul supravieţuitor al masacrului, rămas în viaţă până în 2010, avea atunci 16 ani. Într-o înregistrare făcută înainte de trecerea lui în nefiinţă, de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, bătrânul povesteşte, prin prisma propriei sale experienţe, ce s-a întâmplat în acea noapte fatidică în localitatea sălăjeană Ip. "Era ora 11 noaptea când a intrat compania în sat, iar comandantul Vasvári Zoltán a făcut un scenariu: a dat la doi civili două pistoale şi le-a spus că atunci când vor vedea că se apropie compania să tragă în aer. Aşa au făcut, iar când s-au auzit focurile, comandantul le-a zis soldaţilor: «Atenţie, companie! Valahii trag în voi!» Compania s-a adăpostit şi s-a culcat la pământ, iar după câteva secunde le-a ordonat soldaţilor să se încoloneze şi să meargă în curtea şcolii, unde erau douăzeci şi ceva de cetăţeni maghiari, în frunte cu preotul reformat şi cu învăţătorul. «Ce se va întâmpla dacă Ardealul va fi dat cândva înapoi României?», l-au întrebat ei pe locotenent. «Veţi primi replica!», le-a spus el. Cetăţenii au spus că nu sunt de acord, aşa că locotenentul a spus «Hai să-i executăm pe toţi!». Cetăţenii s-au ridicat în picioare şi au aplaudat", povestea Gavril Butcovan. Împărţiţi în mai multe echipe, din care făceau parte şi localnici maghiari care ştiau unde locuiesc românii, soldaţii maghiari şi-au început misiunea de exterminare în jurul orei 3 noaptea. Bătrânul povesteşte cum, în momentul în care au ajuns la casa lor, i-au chemat pe toţi afară. Au rămas în casă doar doi fraţi mai mici, care dormeau într-o cameră separată, şi o surioară de 11 luni, care a rămas în leagăn. I-au aliniat pe toţi în curte şi au început să tragă. Primul a căzut tatăl său. "După ce ne-au executat pe toţi, ne-au căutat pe fiecare cu lanterna să vadă dacă mai respirăm. Care mai mişca, era împuşcat până nu mai mişca deloc. Când au ajuns la mine, eu eram cu faţa în jos. Unul dintre ei a zis: «Ia veniţi şi mai trageţi nişte gloanţe în ăsta!» Soldatul a venit şi a tras încă cinci gloanţe", povesteşte el. Şansa lui Gavril Butcovan a fost că gloanţele nu i-au atins zonele vitale ale corpului, dar şi că a avut inspiraţia să rămână în ţărână, nemişcat, până dimineaţa la ora 8.00. Din familia sa, care număra opt membri, patru au supravieţuit, în mod miraculos, masacrului: el, mama sa şi cei doi fraţi mai mici din cealaltă cameră. Au pierit, însă, în acea noapte, tatăl său, doi fraţi, dar şi surioara de 11 luni, sfârtecată cu baionetele în leagăn. Micuţa nu a fost cea mai tânără victimă a soldaţilor criminali. Gavril Butcovan povesteşte cum aceştia au scos cu baioneta pruncul încă nenăscut din pâncetele unei femei, aflată în chinurile facerii. Pentru comemorarea acelor cumplite evenimente, sâmbătă, 14 septembrie 2013, în localitatea martir Ip are loc o ceremonie ce va începe la ora 12.30 la Mormântul Martirilor.
de aici: https://www.facebook.com/secretelesistemului/posts/587521014649077
Update:


Am dat "întâmplător" peste această scrisoare pe internet! Vă invit să o citiți cu mare atenție toți " înfirbântații " indeferent pe care parte a "șanțului" istoric vă aflați!!!
Deci:
Suntem recunoscători că Transilvania aparţine României

Îmi pare rău, dar oricine care crede că maghiarii din Transilvania au de gând să voteze în masă la alegerile din Ungaria greşeşte profund. Respingem MASIV modul de gândire din Ungaria şi ne bucurăm că ardelenii revin MASIV in România. 
Ne-am săturat de certurile permanente, de defăimarea românilor, de lipsa de suflet, de aderarea maladivă la anumite reguli, de deşertificarea relaţiilor umane, de lipsa totală a creştinismului. De toate acestea NU avem nevoie în Ardeal. Şi nu vrem să fim în conflict nici cu românii. 
Până acum, necunoscând situaţia de la voi, din Ungaria, ne gândeam “uite, ce am pierdut, Ungaria este raiul pe pământ, etc.”. Dar acum, după ce am aflat ce se întâmplă la voi, am început să fim fericiţi că Ardealul aparţine României, fiindcă altfel aţi fi făcut şi aici ce aţi făcut în ţara voastră, unde este considerat ungur numai cel care îi urăşte pe ceilalţi, care îi detestă pe ţigani şi pe evrei. 

Păi, cu aşa ceva noi NU avem nimic în comun. Unei asemenea mentalităţi noi îi punem stavilă la graniţa de vest a României. Daca aţi fi trăit şi în România, ţară pe care sunteţi în stare să o dispreţuiţi atât de mult, după mine ar trebui să vă fie ruşine. Desigur, onoare puţinelor excepţii…

Eu sunt unguroaică, chiar dacă vă surprinde. Cunoscuţii tăi din Partium merg în Ungaria doar ca vizitatori, dar nu trăiesc acolo. Eu am trăit. Patru ani acolo şi 37 de ani în România. Sunt unguroaică, dar pentru mine ungurimea din ţara-mamă este complet străină. 
Vă spun vouă ce este ungurimea, sau cel puţin cea văzută din Borsod. Urlete la concertele Kárpátia şi răgete de beţivi, moarte jidanilor împuţiţi. Încrederea în teoriile conspiraţioniste şi convingerea că tot ce există mai important în lume a fost inventat de unguri. Ponegrirea altor popoare, de la francezi la români şi de la ruşi la negri. Ridiculizarea ţiganilor, în glumă dar şi în serios. Afirmaţia că limba maghiară este divină. Credinţa în tot felul de tâmpenii, ca aceea că evreii vor o patrie nouă în Ungaria pentru proviziile ei de apă (notez că judeţele Békés şi Hajdú importă apă din România pentru că apa de acolo este nepotabilă).
Adică, vorbim aceeaşi limbă dar nu suntem aceeaşi naţiune. Între noi sunt deosebiri atât de mari încât, după euforia începutului, ungurul din Ardeal priveşte cu groază în jurul său, încă tremurând din cauza şocului cultural, înjosirilor şi gândurilor neabordabile. Dumnezeule, unde am ajuns… 
Atunci când stăm de vorbă cu voi, la început totul pare în ordine, dar după aceea începeţi să spuneţi nişte lucruri incredibile. În clipa aceea, ne dăm seama că ne-am înşelat amarnic şi că noi nu putem gândi la fel ca voi. 
Societatea maghiară este în declin. În degradare accentuată. Oamenii nu se mai căsătoresc, nu fac copii. Deşi ei nu recunosc asta, dar totuşi aşa trăiesc. Mişcarea “Jobbik” (partid politic radical naţionalist, al 3-lea din Ungaria, considerat de unii ca fascist, rasist, antisemit – n.n.) devine tot mai popular tocmai fiindcă declară nişte ”adevăruri” pe care oamenii nu le spun, dar le gândesc. Lumea este plină acolo de organizaţii paramilitare, portaluri fasciste, care îi intoxică în masă pe oameni. Este exact ceea ce nouă nu ne trebuie. Asta nu e adevărata lume maghiară, ci înfumurarea arogantă a unei populaţii în scădere. Dacă acest proces nu încetează, Ungaria se va auto-falimenta. Un popor care nu este în stare să-şi recunoască greşelile şi în permanenţă îi arată cu degetul pe ceilalţi, îşi pierde posibilitatea de vindecare.

Vindecarea începe cu pocăinţă, nu cu aroganţă. Ardealul nu va urma această cale.
Iată și textul original pentru conformitate:

Egy erdélyi véleménye. Van kérdés?

"Hálát adunk, hogy Erdély Romániához tartozik" 

feltöltve: 2013. március 10. 

"Ez nem magyarság. Ez egy fogyó nép pökhendi felfuvalkodottsága" - írja a határon inneniekről egy határon túli magyar. Mit gondol egy erdélyi az anyaországi magyarok pökhendi, kirekesztő, melldöngető magyarkodásáról? Kommentben megírta: 

"Már elnézést, de aki azt hiszi, hogy az erdélyi magyarok majd tömegesen mennek szavazni a magyarországi választások megrendezésekor, az súlyosan téved. Elutasítjuk TÖMEGESEN a magyarországi gondolkodásmódot és örülünk annak, hogy TÖMEGESEN visszatelepülnek az erdélyiek Romániába. 

Elegünk van az állandó civakodásból, a románozásból, a lélektelenségből, a szabályokhoz való görcsös ragaszkodásból, az emberi kapcsolatok elsivatagosodásából, a keresztyénség teljes hiányából. Mindez nekünk NEM kell Erdélyben. És nem akarunk összeveszni a románokkal sem. 
Eddig, amíg nem ismertük a ti viszonyaitokat, rendre azt gondoltuk, Istenem, mit is veszítettünk... Magyarország... édenkert. De most, hogy megismertük, miként is gondolkoztok, rémülten hálálkodunk, hogy Erdély Romániához tartozik, mert ha nem, ezt is olyanná tettétek volna mint a ti országotok, ahol csak az számít magyarnak, aki gyűlöli a másikat és jól tud cigányozni meg zsidózni. 
Na hát ehhez, nekünk TÖMEGESEN semmi közünk. Ennek a mentalitásnak megálljt parancsolunk Románia nyugati határán. Tudjátok, ha mindkét országban éltetek volna, igen, Romániában is, amit annyira képesek vagytok szidni, akkor szerintem nagyon szégyellnétek magatokat. Tisztelet a kevés kivételnek. [...]  
Magyar vagyok, bármilyen meglepő. A te parciumi ismerőseid csak látogatóba mennek Magyarországra, de nem élnek ott. Én éltem. Négy évet Magyarországon és 37 évet Romániában. Magyar vagyok, de nekem az a magyarság, amit az anyaországban annak értenek, teljesen idegen.  
Megmondom, nektek mi a magyarság, legalábbis Borsodban mi az. Ordítani Kárpátia koncerteken és hullarészegen üvölteni, dögölj meg büdös zsidó. Összeesküvés elméletekben hinni és azt állítani, hogy magyarok találtak fel a világon mindent ami jelentős dolog. Más népeket állandóan pocskondiázni, a franciáktól a románokig, az oroszoktól a négerekig. Állandó cigányozás. Viccben és komolyan is. Állítani, hogy a magyar isteni nyelv. Mindenféle marhaságot elhinni, hogy a zsidók Magyarországot akarják új hazájuknak, az ivóvízkészlet miatt (csak megjegyzem, Békés és Hajdú Bihar megye Romániából importálja a vizet mert az ottani ihatatlan).  
Szóval egy nyelvet beszélünk, de nem vagyunk egy nép. Közöttünk olyan hatalmas különbségek vannak, hogy a kezdeti eufória után, az erdélyi magyar rémülten néz körbe a kultúrsokk és megaláztatások meg vállalhatatlan gondolatok hatásától még reszketve: Te jó ég, hova kerültem...  
Veletek ha beszélget az ember, kezdetben úgy tűnik minden rendben van, de aztán olyanokat mondtok, hogy megáll az óra a falon. Akkor rájövünk, kegyetlenül csalódtunk és nem gondolkozhatunk ugyanígy.  
A magyar társadalomban van egy romlás. Nagy romlás. Az emberek nem házasodnak. nem vállalnak gyereket. Bár ezt nem mondják, de mégis úgy élnek. A Jobbik azért terjed mint a rákfene, mert olyanokat mond, amit az emberek nem mondanak ki, de úgy gondolnak. paramilitáris szerveződések, fasiszta portálok tömege, ismétlem tömege mérgezi az embereket.  
Ez az, ami nekünk nem kell. Ez nem magyarság. Egy fogyó nép pökhendi felfuvalkodottsága. Ha ennek nem lesz vége, Magyarország fel fogja számolni önmagát. Az a nép, amely nem képes beismerni a hibáit és állandóan másokra mutogat, elveszi magától a gyógyulás lehetőségét.  
A gyógyulás bűnbánattal kezdődik, nem pökhendiséggel. Erdély nem követi ezt az utat." 

Arhivă blog