24 feb. 2013

Şah românesc


Am privit şi am văzut:
TABLA DE ŞAH
Deci comentez:
Prima oară am vut un sentiment de derută crezând că un neştiutor în ale şahului  a aşezat piesele pe tablă. Mi-am revenit însă repede aducându-mi aminte că sunt în România şi în România nu se joacă şah.
ÎN ROMÂNIA SE JOACĂ ŞAH ROMÂNESC!
1. Pentru cei ce nu ştiu regulile şahului românesc hai să dau aici câteva detalii.
În şahul românesc confruntarea nu are loc între albi şi negri. În şahul românesc confruntarea are loc între "noi pionii" şi "ei". Ba mai mult, uneori ne păruim şi "noi pionii" între noi şi "ei" între ei.
2. "Noi" pionii suntem mulţi Şi albi şi negri.
3. "Ei" sunt puţini. Şi albi şi negri.
- un rege alb.
- o regină albă.
- un nebun negru.
- un nebun alb.
- un turn negru.
- un turn alb.
Cai nu sunt. De fapt sunt, dar sunt plecaţi la păscut. Nu iarba verde de acasă, ci  buruienile de prin Caftganistan, Gongo (unde şef de stat este cimpanzeul Bongo)bla-bla-bla.
Mai mult ca sigur mulţi dintre voi aţi intuit cine sunt regele, regina şi cei doi nebuni. Însă nu cred că aţi intuit cine sunt turnurile. Păi este foarte simplu de intuit.
TURNURILE SUNT CEI DE SERVICIU. 
CEI CARE VEGHEAZĂ.
Pardon, exprimarea este incorectă!
Corectez:
TURNURILE SUNT CEI DE LA SERVICII.
CEI CARE VEGHEAZĂ!
Vă atrag atenţia asupra unui aspect:
Loviturile regelui, reginei şi nebunilor din şahul românesc sunt aceleaşi ca traiectorie şi calibru cu loviturile regelui, reginei şi nebunilor din şah. Cu turnurile din şahul românesc situaţia este puţin mai complicată. Turnurile din şahul românesc nu lovesc doar înainte înapoi la dreapta sau la stânga. Uneori ele iau năravul nebunilor, care ca şi regina pot lovi luuuuuuuung şi câş!
Bun.
Deci partida a început şi deocamdată, în ciuda faptului că toţi aşteptau ca nebunul de alb să fie mutat (mai bine spus "sacrificat"), el a rămas bine mersi pe tablă.
Cam atât am avut de spus.
de aici >>>> http://www.dialogneconventional.blogspot.ro/2013/02/sah-romanesc.html

20 feb. 2013

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Bomba zilei!

Klaus Werner Iohannis a trecut la Partidul National Liberal! Este forma de raspuns a lui Antonescu pentru contestatarii "dimboviteni", Chiliman si Tariceanu! Cu siguranta un castig pentru PNL datorita relatilor excelente, dezvoltate de acesta cu Germania si Austria!

19 feb. 2013

Noua Tribuna



Mircea Arman si Constantin Barbu la Academia Romana
Mircea Arman si Constantin Barbu la Academia Romana
Anul 2013 va marca o adevărată cotitură în viaţa revistei Tribuna. De la o schimbare, în viitorul cel mai apropiat, a formatului, la o adevărată revoluţie a conţinutului, a rubricilor şi, nu în cele din urmă, a colaboratorilor.De la o gazetă gîndită a fi, în esenţă, un rezonator al valorilor şi autorilor transilvăneni, poate mai restrîns, clujeni, Tribuna trebuie să devină, cu adevărat, o tribună naţională.
Singurul criteriu de publicare urmează a fi cel valoric, evantaiul disciplinelor şi autorilor care urmează să îşi facă loc în paginile publicaţiei urmînd a fi semnificativ lărgit.
Nu ne interesează găştile, afinităţile sau coteriile literare, ne interesează valoarea, deschiderea, patriotismul adevărat bazat pe valorile naţionale şi europene.
Interesează, în acelaşi timp, o colaborare reală, chiar dacă şi formalizată, a Tribunei cu celelalte instituţii culturale locale, regionale, naţionale şi internaţionale, în scopul benefic al răspîndirii şi promovării valorilor româneşti autentice.
Avem ambiţia de a crea o instituţie de presă culturală modernă, lipsită de cunoscuta-i obtuzitate, legată organic de cele mai importante publicaţii naţionale şi internaţionale, o revistă vie, deschisă polemicilor culturale de orice tip, dar şi studiilor, articolelor sau eseurilor solid documentate, de la literatură la plastică, filosofie sau drept, pînă la polemica politică centrată în jurul celor mai diverse doctrine şi idei. Totodată, nu va lipsi poezia autorilor deja consacraţi, dar şi promovarea noilor generaţii de poeţi, a prozatorilor sau dramaturgilor valoroşi.
Tribuna va trebui să devină o revistă profund liberală, în sensul şi spiritul autentic al acestui concept.
Nu există cultură sau, mai bine spus, instituţie culturală care, în intimitatea ei, să nu fie afiliată, dirijată, spre un anumit tip de politică, fie ea politică culturală naţională, spre propagarea şi impunerea unor anumite idei culturale şi politice izvorîte dintr-un ataşament autentic la o ideologie sau filosofie care se vrea sau se consideră a fi progresistă şi edificatoare pentru o cultură la un anumit moment al dezvoltării ei.
Cultura română se află la un moment de răscruce al existenţei ei. Nu cunoaştem o perioadă mai tulbure, mai lipsită de elementul valoare decît cea pe care o trăieşte cultura noastră după Revoluţia din 1989. Chiar dacă la nivel internaţional ne aflăm într-un profund neo-alexandrinism, generat de aşa-zisa depăşire a tuturor “-ismelor”, chiar dacă această modă păguboasă de a gîndi în cultură ne-a cuprins din plin şi pe noi, este nevoie, credem, de o forţare a limitelor, de a depăşi “formele fără fond” pe care le naşte cultura românească contemporană, în special cultura scrisă, care, într-o beţie profundă a cuvintelor, beţie comatoasă, a ajuns să propună şi să impună nonvaloarea, impostura aparent doctă, atît la nivelul constructelor ideatice – a unei aşa-zise filosofii degenerate în proză cu pretenţii de “filosofare”, un fel de Lebensphilosophie handicapată, care oricum, forţează “uşi cumplit deschise” – sau a unei proze delirante, exhibate de tot soiul de indivizi frustraţi – cultural sau sexual – ori de-a dreptul sociopaţi.
Această stare de lucruri îşi propune să o schimbe Tribuna, mai precis noua direcţie a Tribunei. Valorile trebuie recunoscute şi promovate, impostura şi autosuficienţa păguboasă căreia i se mai zice “prostie cu ştaif” trebuie arătată şi dezavuată. Nu există deţinători ai adevărului absolut şi nici promotori de valori certe, această confuzie uriaşă o pot face doar cei mînaţi de setea de putere şi arghirofilie. În cultura noastră acest mod de a privi lucrurile aparţine unor epigoni ai lui Constantin Noica. Le spun că se înşeală. Le spun că eseurile şi conferinţele, cărţuliile cu pretenţii de “filosofie locală novatoare” nu pot şi nici nu vor edifica vreodată vreo cultură, oricare ar fi ea. E o prostie să crezi că elina aproximativă sau germana cunoscută la nivelul unei femei de serviciu din Silezia te vor salva.
Pentru a construi o cultură naţională care să ajungă la nivelul celor europene deja consacrate e nevoie de muncă uriaşă, sistematică, la care, ca orice epigoni, nu doresc să se înhame. E mai comodă pîra pe la cancelariile occidentale şi agoniseala de stipendii obţinute cu orice preţ. Cei care procedează astfel nu vor rămîne în istoria culturală a acestei ţări, iar această opinie a mea nu poate fi zdruncinată de niciun argument.
Noi credem că orice popor mare este un popor mare în cultură. Grecii sau germanii, francezii, spaniolii sau italienii au avut timpurile lor de glorie. Românii le-ar putea avea, dar numai şi numai atunci cînd vor înţelege că asta se construie şte “cu răbdare şi graţie de benedictin” prin ceea ce atît de plastic denumea strămoşul nostru Virgiliu: “mens agitat molem”.
Aici întrevedem rolul noii Tribune, respectiv în căutarea şi promovarea migăloasă a valorilor naţionale, a celor vechi şi a celor contemporane.
Astfel, în jurul sărbătoririi zilei de naştere a celui mai mare poet şi cărturar român, Mihai Eminescu, gîndurile noastre nu pot fi îndreptate decît spre idealurile nobile ale acestuia, acelea de a făuri o cultură naţională valoroasă, europeană prin apartenenţă şi vocaţie, o conştiinţă morală şi culturală demnă de geniul acestui popor.
Mircea Arman
de aici: http://www.ziaristionline.ro/2013/02/17/manifestul-de-la-cluj-care-i-a-scos-din-minti-pe-manolescu-plesu-liiceanu-si-patapievici-noua-tribuna-de-mircea-arman/

12 feb. 2013

Fulgerul


Ev. Marcu 11, 11-23

În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi, după ce a văzut toate, iar vremea fiind spre seară, a plecat la Betania cu cei doisprezece. A doua zi, plecând din Betania, a flămânzit şi, văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic în el, decât numai frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. Atunci a grăit Iisus către smochin, zicând: de acum înainte nimeni să nu mai mănânce în veci rod din tine. Iar ucenicii au auzit aceste vorbe. Apoi au venit în Ierusalim şi, intrând în templu, Iisus a început să dea afară pe cei care vindeau şi pe cei care cumpărau în templu; şi a răsturnat El mesele schimbătorilor de bani şi scaunele neguţătorilor de porumbei. Şi nu îngăduia să mai treacă cineva cu vreun vas prin templu şi-i învăţa, zicându-le: oare, nu este, scris: casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Şi au auzit cărturarii şi căpeteniile preoţilor şi căutau în ce chip să-L piardă, căci se temeau de Dânsul, pentru că tot poporul era uimit de învăţătura Sa. Iar când s-a înserat, Iisus a ieşit afară din oraş. A doua zi, dimineaţa, trecând, au văzut smochinul uscat până la rădăcină şi, aducându-şi aminte, Petru, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care L-ai blestemat s-a uscat. Şi, răspunzând, Iisus le-a zis: aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel ce va zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce zice se va face, orice va zice el se va face. de aici: http://www.doxologia.ro/evanghelie/ev-marcu-11-11-23
PAPA BENEDICT AL XVI-LEA DEMISIONEAZĂ. El şi-a anunţat retragerea din funcţie începând cu 28 februarie, informează agenţia italiană ANSA. Potrivit sursei citate anunţul a fost făcut chiar de Suveranul Pontif, în limba latină, în timpul unei adunări pentru canonizarea martirilor din Otranto.
"După ce mi-am analizat conştiinţa în faţa Domnului, în diverse rânduri, am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele avansate, nu mai sunt apte pentru exercitarea într-un mod adecvat a ministerului petrinian", a declarat Papa în latină, în timpul consistoriului de la Vatican, potrivit traducerii în franceză realizată de Vatican ulterior.
http://www.gandul.info/international/papa-benedict-al-xvi-lea-si-a-anuntat-retragerea-incepand-cu-28-februarie-video-gandul-live-10554784/galerie?p=1#galerie


7 feb. 2013

Mangafale!

MANGAFÁ, mangafale, s. f. (Fam.) Om care nu merită nici o considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din tc.mankafa. 



6 feb. 2013

Faberge



Totdeauna am spus că noi bărbaţii suntem nişte ouleţe! Ouleţe Faberge. Iată de fapt povestea acestor incredibile creaţii şi a creatorului lor!
Peter Carl Faberge (Karl Gustavovici) creatorul celebrelor bijuterii care ii poarta numele, s-a nascut pe 30 mai 1846 in Sankt Petersburg, Rusia, fiind unul din cei doi fii ai lui Gustav Faberge, bijutier si aurar. Mama sa, Charlotte, era fica unui pictor danez. Viitorul bijutier si-a facut studiile la Gimnaziul Sf Ana, scoala germana din Sankt Petersburg, iar de la varsta de 18 ani incepe sa calatoreasca in intreaga lume, pentru a se pregati pentru profesia de bijutier. Isi face ucenicia in mai multe ateliere celebre in epoca, ramanand mai mult timp in Frankfurt, Paris si Londra, dar calatoreste apoi si in Italia. Revine la Sankt Petersburg in 1870 si preia afacerea familiei. Doi ani mai tarziu se casatorea cu Augusta Julia Jacobs, fiica directorului atelierelor imperiale de mobilier. Cei doi vor avea patru fii, care mai tarziu vor lucra in cadrul afacerii de familie.Din 1872 Faberge incepe sa lucreze pentru Hermitage, realizand restaurarile si catalogarea pieselor din Palatul de Iarna, unde era adapostita o colectie de arta unica in lume si antichitati. Cu migala si pasiunea bijutierului, Faberge s-a dedicat intru totul noului proiect. remarcat cateva bijuterii. A si cumparat o pereche de butoni din aur, in forma de cicade, simbolizand in vechea Grecie norocul. Tarul Alexandru a remarcat creatiile lui Faberge printre alte sute de bijuterii, si in scurt timp numele artistului era des rostit la curte, tarul fiind cel mai important sustinator si client al celui despre care spunea ca a reinventat arta bijuteriilor in Rusia. Pentru Faberge era o onoare, chiar daca tarul era un client pretentios si greu de multumit. Bijutierul a realizat pentru familia imperiala numeroase piese deosebite - brose, miniaturi, coliere, pandantive - lucrand cu aur si argint, combinate cu malahit, jad, lapis lazuli si pietre pretioase, cu care realiza modele florale, figurine, animale. In 1885 artistul va realiza si primul ou Faberge, idee care ii va aduce celebritatea si il va impune ca cel mai important artizan al Rusiei. Acest prim ou de Paste, o creatie unica prin originalitatea si finetea lucraturii, a fost un cadou pentru Tarina Marie si i-a adus lui Faberge nu doar aprecierea, ci si postul de bijutier al Curtii Imperiale, precum si dreptul de a folosi Vulturul Imperial in sigla firmei. Cum Pastele era ce mai importanta sarbatoare crestina, ideea lui Faberge de a crea oua-bijuterii pentru aceasta ocazie s-a bucurat de un deosebit succes. Intre 1885 - 1916 artistul a realizat 54 astfel de oua, pentru Curtea Imperiala, fiecare fiind o adevarata capodopera, un singur ou Faberge original valorand astazi milioane de dolari In afara Sarbatorii Pascale, Faberge a realizat astfel de creatii pentru a marca si evenimente importante ale epocii, precum a 15-a aniversare de la incoronarea tarului si tarinei, incoronarea tarului Nicolai II, terminarea caii ferate trans-siberiene, nasterea mostenitorului tronului si altele. In timpul razboiului Faberge a continuat sa realizeze astfel de piese in cinstea Crucii Rosii si a armatelor rusesti. In total, Curtea Imperiala a comandat 56 astfel de bijuterii, dar multe dintre ele s-au pierdut in timpul revolutiei bolsevice. Dar atunci Faberge se bucura de onoruri si distinctii mai mult decat orice alt artist. In 1897 este numit bijutier al Curtii in Suedia si Norvegia, iar trei ani mai tarziu cateva dintre ouale Faberge din colectia Tarului sunt prezentate in premiera in afara Rusiei, la Targul International din Paris. Cu toate ca era deja un bijutier foarte apreciat, Faberge a continuat sa invete si sa se perfectioneze, incercand sa combine diverse nuante de pietre pretioase, sa propuna modele si linii noi, sa foloseasca materiale si metale inedite. Isi dorea sa realizeze mai mult decat simple obiecte deocrative, si mai ales dupa 1880 atelierele Faberge au inceput sa produca obiecte ce nu erau doar bijuterii, ci aveau si utilitate practica, de la rame de fotografii la scrumiere si ceasuri.Chiar daca unele obiecte comune nu erau foarte valoroase, aveau aceeasi linie eleganta care consacrase marca Faberge. Insa artistul era si un talentat om de afaceri, care si-a transformat atelierul din Sankt Petersburg in Casa Faberge, gazduita intr-un impresionant imobil de cinci etaje. Ajunsese sa lucreze cu peste 500 de mestesugari si artisti, deschizand mai tarziu filiere in Moscova, Odessa si Kiev. Invita si bijutieri straini, care colaboreaza cu Faberge pentru anumite comenzi, si se lucreaza intr-un ritm infernal, de dimineata pana noaptea, recompensa materiala fiind insa foarte buna. Practic, mai ales dupa ce s-a ocupat mai mult de partea de creatie, Faberge nu a mai realizat nici o bijuterie cu mainile sale. Prefera sa realizeze schitele si proiectele, sa se ocupe de partea financiara a afacerii, si pana la sfarsitul vietii se pare ca a realizat peste 100.000 de modele de bijuterii, desenele sale fiind deosebit de pretioase astazi. Pornea de la un astfel de model, desenat cu precizie, iar artizanii si bijutierii de la Faberge realizau sub indrumarea sa bijuteriaIn perioada primului razboi mondial Faberge ar fi putut sa plece in strainatate, dar a preferat sa ramana in Rusia si si-a transformat magazinul din Moscova in fabrica de munitii. Odata cu izbucnirea Revolutiei bolsevice, tarul a fost nevoit sa abdice, iar familia imperiala a fost ucisa in vara lui 1918. Revoltat, Faberge a inchis atelierul si a parasit Rusia, alaturi de multi dintre angajatii sai. Pleaca mai intai in Germania, stabilindu-se in Elvetia in vara lui 1920. Se imbolnaveste grav si moare pe 24 septembrie 1920, la varsta de 74 de ani, la Lausanne, Elvetia. Dupa moartea genialului bijutier, soarta bijuteriilor sale si mai ales a celebrelor oua Faberge parea pecetluita. O buna parte din bijuteriile aflate in colectia imperiala au fost topite si transformate in lingouri, si totusi creatiile lui Faberge au scapat de aceasta soarta. La inceputul anilor 30 guvernul sovietic a vandut 14 piese din colectia de oua Faberge unor colectionari americani si europeni, la preturi impresionante. Doi dintre fiii lui Faberge, Alexander si Eugene au incercat sa reia afacerea familiei la Paris, deschizand un nou atelier in 1924. Dar produsele lor erau departe de stralucirea celor facute de tatal lor, asa ca succesul a fost minim, iar falimentul rapid. In anii 30 au aparut si primele probleme legate de dreptul de autor, dupa ce un om de afaceri american, Sam Rubin, a folosit numele Faberge fara acordul familiei. Abia in 1951 cele doua parti vor ajunge la un acord de principiu, care permitea folosirea celebrei marci pentru anumite produse. Creatiile lui Faberge au fost redescoperite de public in 1977, dupa ce cateva dintre bijuteriile sale au fost expuse la Londra. Dupa o serie de alte expozitii la Helsinki, Londra, New York si Munchen povestea artistului a revenit in atentia presei si colectionarilor, iar urmasii bijutierului au incercat din nou sa creeze alte piese. Cu ajutorul lui Victor Mayer creatiile marca Faberge se bucurau de succes, dupa o pauza de peste sapte decenii. O noua colectie a fost prezentata la Munchen in 1990, cea de a doua fiind dezvaluita publicului in 1996 la New York, pentru a sarbatori implinirea a 150 de ani de la nasterea lui Faberge.
Cu boltă şi presiune!

Arhivă blog