30 aug. 2012

Conştiinţele cenuşii

de Mircea Alexandru Platon
Oamenii actualei puteri prezintă revolta românilor drept una împotriva tuturor partidelor politice. E normal să fie aşa: PDL a încercat să se substituie tuturor partidelor politice din România. PDL a ajuns în 2012 să întrupeze visul din 1990 al lui  Silviu Brucan: cel al unui partid unic, FSN, cu mai multe "aripi". PDL nu s-a vrut doar un partid cu mai multe aripi, ceea ce ar fi normal, ci un partid unic cu mai multe aripi.PDL a trăit de pe urma fagocitării identităţilor politice ale altora. Au alergat şi după ADN-ul liberal, pe care l-au manipulat genetic prin Valeriu Stoica, şi după gena socialistă - prezentă încă în trandafirul din sigla partidului -, şi după sevele dreptei conservatoare sau creştin-democrate, şi după eurosocialism, şi după neoliberalism. În procesul de conglomerare a acestor identităţi, PDL-ul a recurs, ca orice mare corporaţie, la "hostile takeovers", la licitaţii măsluite, la mita în sinecuri, la lansarea de zvonuri pe piaţa politică menite a scădea valoarea acţiunilor adversarului, şi chiar la lovituri de forţă. Naţionaliştii au fost acuzaţi de "legionarism", liberalii au fost acuzaţi de coabitare vinovată cu mogulii sau cu socialiştii, socialiştii au fost denunţaţi ca vârf de conductă a Rusiei lui Putin în România.Prea puţin a contat că unii dintre oamenii regimului băsist au scris de fapt articole legionare, că PDL-ul a concubinat cu PSD-ul, verişor politic după tatăl FSN-ist, că Băsescu a fost susţinut în campania din 2008 de banii industriei petroliere ruseşti, sau că lideri PDL şi miniştri din guvernul Boc cheamă, pe banii corporaţiilor germane, la lichidarea statului naţional român în favoarea Statelor Unite ale Europei. În bună tactică bolşevică, PDL a acuzat opoziţia sau concurenţa de lucruri pe care le făcea chiar formaţiunea democrat-liberală.În esenţă, PDL a urmărit să ia locul întregului sistem politic din România, iar regimul Băsescu a fost o uriaşă operaţiune de devalizare a capitalului social şi identităţii tuturor partidelor şi orientărilor politice din România. În mod pervers dialectic, regimul băsist a constat într-un apogeu al politizării şi  o abolire a politicului în acelaşi timp. Politicul a fost declarat "vinovat" şi partidele politice au fost tratate ca ilegitime, ca reprezentând simple interese meschin facţionale care trebuie depăşite în mod tehnocratic sau retrogradate penal. Pe de altă parte, totul, de la miniştri până la portarii de ministere, a fost politizat. Ca să poţi să faci lucrurile pentru care ai vocaţie, trebuie să fii cu ei. Caz în care de fapt îţi compromiţi vocaţia punând-o în slujba unui regim oportunist. Dacă alegi să rămâi vertical, te elimină din joc şi apoi spun că nu eşti bun de nimic. Paradigma prieten-duşman şi dispreţul faţă de adevăratele criterii, obiective, după care poţi discerne şi cultiva valorile a contribuit din plin la eşecul economic şi moral al acestui regim şi deci şi al României.PDL a adoptat de la bun început paradigma prieten-duşman. Doar prietenii regimului au dreptul la existenţă. Ceilalţi trebuie suprimaţi, simbolic sau din funcţie (vorba lui Caragiale): calomniaţi şi/sau concediaţi. Revolta actuală a românilor e scrisă aşadar în termenii impuşi românilor şi politicii din România chiar de PDL: oricine nu e cu ei trebuie să fie împotriva lor. Românii au sfârşit prin a asimila instinctiv sau explicit postura de inamici ai puterii, de duşmani ai celor care îi tratează ca şi cum ar fi obligaţi să le fie sclavi gudurători.De aceea, recunosc în actuala revoltă o şansă pentru renaşterea pluralismului politic românesc, pluralism politic care înfloreste pe baza identităţilor politice asumate. Dacă regimul băsist a vrut să abolească politicul, o declaraţie precum cea a lui Crin Antonescu la mitingul din Piaţa Victoriei, cum că liberalii nu vor să confişte identitatea politică a nimănui (nici chiar a celor din Piaţa Universităţii), pentru că liberalii au identitatea lor, e o declaraţie care mă entuziasmează. E o declaraţie care lasă loc de alternative. Crin Antonescu şi PNL au luptat din greu împotriva presiunilor şi samavolniciilor prin care PDL s-a străduit să confişte identitatea dreptei liberale. Deci trag nădejde că dl Antonescu nu va renunţa uşor la un profil politic pentru care a sacrificat multe lucruri.Identitatea politică bine definită a liberalilor îmi dă posibilitatea şi mie să am identitatea mea. Pot şi eu - anti-neoliberal, interesat mai degrabă de democraţia participativă, de comunitarianism, de economia la scară umană, de statul reprezentativ, de personalismul conservator şi socialismul creştin - să votez acum, în 2012, cu Crin Antonescu în nădejdea că nu va fi un despot în continuă căutare de spaţiu vital. Sper că, în cazul în care Crin Antonescu va călca pe urmele lui Băsescu pentru a cere diminuarea suveranităţii României în favoarea SUE, îi voi putea sta în opoziţie deschisă fără a asista la încercările oamenilor lui de a-mi confisca ideile, de a-mi deturna mesajul sau de a mă compromite prin murdării de presă "intelectuală". Opoziţia, alta decât violentă, faţă de regimul Băsescu era-este imposibilă, pentru simplul motiv că Băsescu şi oamenii lui se vor, ca Partidul pe vremuri, în toate cele ce sunt: ei sunt şi sistemul şi antisistemul. Pluralismul politic - de care fac atât caz unii gangsteri ideologici deprinşi să justifice, în ordinea victoriei lor, toate regimurile - implică existenţa unor identităţi bine definite.Tocmai de aceea, sfărşitul regimului băsist ar trebui să însemne şi sfârşitul eminenţelor sale cenuşii, al conştiinţelor gri care l-au articulat, justificat, apărat şi impus (i)moral românilor. Domnia oamenilor care sunt sincronic şi diacronic, dar totdeauna în cor, multiculturali pe bani de la Soros, apologeţi ai "Europei albe" pe bani de la nemţi, eurosocialişti azi, neoliberali mâine, detractori ai României vechi şi vânzători de suveniruri cu România veche în acelaşi timp, legionari vânători de legionari, anti-Iliescieni azi care au fost ţuţări iliescieni ieri, vânători de moguli azi care au luat ani de zile bani de la moguli ieri, domnia acestor oameni de paie şi sârmă ghimpată, domnia conştiinţelor cenuşii sau a cârtiţelor trebuie să ia sfârşit.Nu îi mai lăsaţi în balcoane. Nu le mai cumpăraţi cărţile. Sancţionaţi-le cinismul şi nesimţirea. "Ideile au consecinţe", ne spunea Richard Weaver în anii '50. Din frazele, dispreţuitoare la adresa poporului român, de ieri se nasc deciziile de a strivi în bătaie "viermii" azi. Dacă regimul politic Băsescu a ignorat poporul român, e pentru că şi poporul român a ignorat eminenţele cenuşii ale regimului Băsescu. Omul obişnuit nu înţelege speculaţiile la bursă, dar totuşi acestea îl afectează atunci când ajung să ruineze o economie. Omul obişnuit nu înţelege întotdeauna malversaţiunile cultural-ideologice, dar totuşi acestea îl afectează atunci când ajung să distrugă o naţiune şi să compromită suveranitatea unui stat. Ei nu ne văd pentru că suntem prea jos. Noi nu-i vedem pentru că sunt prea sus. Între noi şi ei, e smogul mizeriei cotidiene. Dar acum ceaţa s-a risipit. I-am prins în flagrant delict de mârlănie la adresa unei întregi naţiuni. Poate că nu le înţelegem ideile, dar am trăit consecinţele ideilor lor. Să nu-i uităm, să-i ţinem minte. Să nu le mai îngăduim să revină pe scara din dos a istoriei, să nu le mai iertăm ascensiunea pe spirala matrapazlâcurilor. Altminteri, vom fi siliţi să o luăm de la capăt. Cenuşiul nu e o culoare. Şi nici vătafii, domni. Iar de arendaşi România nu mai are nevoie. http://mirceaplaton.com/html/articole_constiintele_cenusii.html 

29 aug. 2012

Mai e mult până departe




Vara aceasta, întreg procesul de suspendare al Preşedintelui şi tenacitatea de care a dat dovadă Traian Băsescu oferă o şansă nesperată dreptei politice româneşti. De unde victoria stângii în toamnă era o certitudine pentru mulţi, faptul că Voiculescu, Ponta şi Antonescu nu au reuşit să-l doboare pe şeful statului şi nenumăratele gafe şi prostii comise le-au arătat românilor cine este de fapt USL, ce doreşte să facă şi cum, într-o perioadă foarte scurtă, e capabil să anuleze orice progres economic făcut în timp.
La orizont se profilează o nouă construcţie de centru-dreapta care se doreşte a fi o contra-pondere reală pentru stânga. PDL, alături de Iniţiativa Civică de Centru Dreapta şi Noua Republică se pot apropia electoral de USL. Întrebarea care se pune este „datorită cui?” Iar răspunsul, oricât s-ar dori mistificat, oricât şi-ar dori unii să-şi asume meritele rezistenţei, este „datorită lui Traian Băsescu”. Este cel care a dus şi a câştigat aproape singur războaiele dreptei româneşti în ultimii 8 ani.
Din păcate, Traian Băsescu s-a erodat după 3 ani de criză economică fără precedent. Atunci când nimeni nu avea curaj  să spună adevărul, el şi-a asumat mai multe decât ar fi fost corect să i se ceară unui şef de stat aflat al doilea mandat. A preluat asupra sa multe din minusurile de imagine generate de măsurile de austeritate, tocmai pentru a mai oferi o şansă dreptei politice. Dar cine să fie urmaşii?
E drept, mulţi din zona de dreapta se imaginează a fi „noul Traian Băsescu”. Mă tem însă că aceste aspiraţii nu prea pot fi atinse de nimeni acum. La fel cum mă tem de aroganţa şi autosuficienţa unora care, fără a fi trecut îincă prin vreun război politic, se proclamă deja a fi „prezentul” şi „viitorul”, fără să fi avut vreun merit în „trecut”. Sunt oameni care nu au demonstrat încă nimic, dar, de la adăpostul tinereţii şi lipsei de experienţă politică (sper), spun deja cine merită şi cine nu merită să facă parte din „dreapta biruitoare”. Ei par la fel de intoxicaţi de „virusul Antena3” ca şi cei pe care îi critică zi de zi că se lasă păcăliţi de trustul lui Voiculescu.
Fără îndoială, sunt oameni integri din punct de vedere moral, oameni care au citit mai mult de două cărţi la viaţa lor. Din păcate însă, funcţionează după aceleaşi stereotipuri de gândire precum adversarii pe care îi critică. Numai că se află de partea cealaltă a baricadei. Aşa cum am văzut scris de curând, sun toameni care mai trebuie să înveţe „să înţeleagă mai mult decât citează din cărţi despre interesul comun”.
Aparenta integritate morală actuală nu le garantează „prezentul” şi nici „viitorul”. Puterea perverteşte şi mă tem că, deşi nu au ajuns acolo, s-au lăsat deja influenţaţi. Ca o comparaţie, Ponta, Antonescu sau Şova erau, până de curând, oameni cu viitor politic şi puţin atacabili sub aspectul integrităţii, iar totul pentru ei s-a rupt în doar câteva luni.
Le doresc acestora să calce pe drumul drept şi să se păstreze integri. La fel cum le doresc să ajungă peste ani să facă măcar jumătate din lucrurile pe care le-am făcut eu în administraţie, să-i ajute la modul concret pe români să trăiască mai bine şi să poarte măcar jumătate din războaiele politice pe care le-am dus eu de-a lungul timpului împotriva stângii şi a trusturilor de presă care m-au transformat într-o ţintă. Iar pentru ca domnul „Horia” Neamţu să nu aibă dificultăţi în interpretarea acestui text simplu, fac precizarea că mă refer şi la dumnealui (pentru că eu ştiu să folosesc pronumele personale de politeţe). de aici :http://www.elenaudrea.ro/mai-e-mult-pana-departe.html
Am spus-o şi o mai spun: Elena Udrea pleacă de lângă cuibul ăla de şerpi! E păcat de inteligenţa şi resursele investite de tine ca să vină un astfel de bubos gedesist să-şi bată joc împreună cu o hăbăucă beţivă de munca şi realizările tale! Lasă-i să moară pe limba lor! Ai locul tău şi oriunde vei fi bine primită pentru-că lumea ştie că faci treabă! În politică trebuie să ai sentimente dar trebuie să ai şi mândrie şi pragmatism! După ce ani de zile ai fost umbrela şi paratrăznetul partidului astăzi noi TOŢI vedem cum eşti înlăturată ŞI NIMENI NU SCOATE UN PÂS! Ruşine să vă fie SLUGOILOR! 

27 aug. 2012

Victor Roncea


Scrisoare Deschisa pe adresa presedintelui suspendat. Ultima sansa a lui Basescu pentru a nu deveni presedintele tradator al tuturor romanilor: Demisia, in primele 5 minute la Cotroceni! Ultima postare politica de pe Victor Roncea Blog


„Adevărul rămâne, oricare ar fi soarta slujitorilor săi” – Gheorghe I Bratianu
Fac parte dintre cei care l-au sprijinit sincer pe Traian Basescu cand, aparent, ramasese singur si parea ca se zbate pentru Romania. Am incercat sa fiu un anti-virus intr-un corp infectat inca de la inceput cu agenti anti-romani ai “Cercului” din care face parte si Soros, dispusi sub steag strain in filiala locala a Retelei, Grupul de Dialog Social. Infectia a fost insa prea mare. Traian Basescu de azi nu mai este Traian Basescu cel de ieri. A fost virusat aproape total. Posibil sa-i mai fi ramas cateva grame din inima si suflet nealterate. Tocmai de aceea, pentru ca ii doresc si salvarea lui si salvarea Romaniei am facut parte si dintre cele cateva milioane de romani (poate trei, poate mai multe) care, desi dispretuiesc si PSD-ul si actualul PNL, in egala masura cu PDL, au iesit la Referendum impreuna cu alte milioane de oameni pentru a-l trimite acasa, la familia sa – pe care o respect in mod deosebit -, pe fostul presedinte al tuturor romanilor.
Si, tocmai de aceea, azi, il rog sa-si dea demisia, in interesul national, in primele cinci minute dupa ce ajunge la Cotroceni. Daca el crede ca virusii si capusele din sanul lui s-au ingrasat destul sa le dea liber sa zburde la alegeri fara corpul gazda. Sa vedem, cati romani ii vor vota? Sau chiar toti romanii sunt niste ticalosi si numai fiii si nepotii fostilor agenti NKVD veniti din URSS, acum strans uniti in jurul Partidului (PCdR, FSN, PDL, ICR, ICD, UDMR), pot decide pentru noi? De ungureni, ce sa mai spunem? Poate sa va intrebam daca ati vazut cumva vreun roman, sau macar un “romanean”, in staff-ul prietenului Dvs si, totodata, dusman al Romaniei, Viktor Orban?!
Sa spunem, domnule presedinte, ca Barack Obama ar fi inconjurat numai de chinezi. Chiar la a doua sau la a treia lor generatie in Statele Unite. Ce parere credeti ca ar avea americanii despre el? Dar CIA-ul, FBI-ul si DIA? Sa spunem, domnule presedinte, ca Vladimir Putin ar avea numai ceceni in jurul lui. Ce parere credeti ca ar avea rusii despre el? Dar SVR-ul, FSB-ul si GRU? Sa spunem, domnule presedinte, ca Angela Merkel ar avea numai rusi in jurul ei, naturalizati ca germani desigur, dar fii si nepoti ai ofiterilor Armatei Rosii care au ocupat Europa si ne-au bagat bunicii si parintii in inchisori… Acum ne intelegeti? Acum intelegeti, domnule presedinte?
Cat despre ucraineanul Hrebenciuc (care il deservea si pe Plesu la Tescani in calitatea lui de PCR-ist sef la Bacau), e de observat:
2004: Hrebenciuc e cel care l-a sapat pe Nastase la alegerile prezidentiale. Iar Ion Iliescu este cel care a  anuntat public infrangerea lui Adrian Nastase si victoria lui Traian Basescu inca de dinaintea numararii tuturor buletinelor de vot si chiar inaintea lui Traian Basescu. “Daca sunt 200.000 in plus pentru tine atunci a castigat Basescu”, i-ar fi spus Iliescu lui Nastase inainte de acest anunt.
2007: Hrebenciuc il reincarca pe Basescu intr-un moment cand era absolut clar ca nu poate fi demis prin Referendum national. Basescu invoca o agresiune ruseasca impotriva lui, executata prin “mogulii cei rai” Patriciu, Vintu si Voiculescu. La urmatorul Referendum, din 2012, doi dintre mogulii filo-rusi, Patriciu si Vintu, il sustin cu toate armele lor mediatice, pe langa “mogulul cel bun”, Paunescu, altfel cunoscut drept cureaua de legatura dintre oamenii de afaceri ai Rusiei (GRU/FSB/SVR/ex-KGB) si cei din Romania.
2009: Hrebenciuc este cel care l-a sapat si pe Geoana la alegerile prezidentiale, lucrand din nou la milimetru. Cand Mircea Geoana topaia, singurul care-si pastra mina impenetrabila de “a-toate-cunoscator” “ritualic” era Hrebenciuc. Tot in 2009, inainte de alegeri, s-a inregistrat si urmatorul episod intre cei doi “dusmani de moarte” (foto jos): “PSD este de acord cu asumarea răspunderii Guvernului pe cele două coduri, Civil şi Penal. Asta i-a spus deputatul social-democrat Viorel Hrebenciuc preşedintelui Băsescu. Cei doi au stat de vorbă minute în şir la aniversarea Revistei 22.
Viorel Hrebenciuc a vorbit aproape 10 minute cu preşedintele Băsescu, după evenimentul aniversar care a avut loc la sediul GDS. Deputatul PSD a declarat ulterior că i-a spus şefului statului că PSD este de acord cu asumarea răspunderii pe codurile Civil şi Penal. Preşedintele Băsescu a refuzat, însă, să dea detalii despre discuţii.La aniversarea Revistei 22, cel mai bine pare să se fi simţit preşedintele. Deşi nu a fost printre primii sosiţi, Traian Băsescu a plecat ultimul. Şeful statului a petrecut câteva ore stând de vorbă cu politicieni şi membri marcanţi ai societăţii civile, într-o atmosferă relaxantă, la un pahar de bere.” (Realitatea Tv)
2012: Hrebenciuc, cu o seara inaintea sedintei de azi pentru validarea sau invalidarea deciziei CCR privind Referendumul pentru demiterea presedintelui Basescu, da ordinul, televizat: nu se mai face nimic! Desi Parlamentul este “forumul suprem al democratiei si poporului roman”, “n-asa?”. Iar astazi, in Parlament, ordinul se executa. Desigur, putem spune ca intotdeauna a avut dreptate si aceasta l-a si animat in toate actiunile sale. Daca luam insa ca principiu ca tot ce ni se prezinta este, in general, o mare minciuna, atunci gasim mai usor si adevarul: exact inversul celor inoculate prin mass-media. Dovada: cine sunt cei pe care ii sustine Traian Basescu astazi? Produsele lui Silviu Brucan si ale mafiei internationale anti-romanesti aflata in stransa si indisolubila legatura si cu PSD si cu PDL, recte cu FSN si GDS. Acesta e “presedintele tuturor romanilor”? Sau presedintele tradator al tuturor romanilor?
Si cu aceasta pun si eu punct, pentru un rastimp mai lung, postarilor politice de pe acest blog. Si nu fac asta pentru ca de cand am publicat articolul din BURSA sunt urmarit mai ceva ca-n Moldova, Ucraina si Rusia la un loc de diversi tablagii ai unui serviciu clandestin care nu are de-a face cu Romania (certificat de prieteni adevarati carora le-am semnalat situatia spre verificare). Anuntasem deja aceasta decizie intr-un articol anterior (Philip Gordon, emisarul trimis de Hillary Clinton in Romania, a facut ordine intai in Kosovo, unde a hotarat ca o decizie a Curtii Constitutionale de a prelungi mandatul presedintelui de la 9 luni la… 5 ani, e corecta! :) :) :)Traiasca Gyuri Soros!). Ci pur si simplu dintr-o imensa scarba! O spunea Eminescu: “Ne e sila!”
PS: Ramane de aflat exact si de publicat, normal – si aici e o datorie istorica a Serviciului Roman de Informatii -, prin voturile si la ordinul cui a ajuns Laszlo Tokes europarlamentar, prin voturile si la ordinul cui a fost infiintat ilegal Partidul Civic Maghiar. Chiar daca romanii sunt mintiti ordinar azi iar cei care mai spun adevarul, in surdina, sunt haituiti si hartuiti in propria lor tara, istoricii de peste 50 de ani vor stii, cu siguranta, sa prezinte adevarata fata a groparilor Romaniei de azi, a celor care cedeaza, “discret” si “subtil”, suveranitatea nationala, fara ca macar sa incunostiinteze poporul. Adevarul iese intotdeauna la lumina. Istoria nu iarta, domnule Basescu!

Sondajul pentru "crăpelniţa electorală de duminica viitoare"


Ce ţie şi cu sondajele astea domnule! Oare sondajele acestea sunt făcute de tâmpiţi ori de proşti? Naaaaa! N-aţi ghicit! Aceste sondaje sunt comandate şi plătite de tâmpiţi şi de proşti dar sunt făcute de profesioniştii manipulării! Ce efect au ele? Cam acelaşi efect pe care-l are o frecţie la un picior de lemn! Dar nu despre sondaje vroiam să vorbim ci despre profesioniştii manipulărilor.
Aceşti "covrigari" sunt gata să vândă orice căcat în ambalaj strălucitor doar ca să-şi atingă ei scopul: CONTUL CÂT MAI PLIN ŞI DOLDORA! Îi găsim atât de partea celor care-s la putere cât şi de partea opoziţiei. Toţi au ca numitor comun un imperativ: " Libertatea cuvântului şi libera exprimare ", acest imperativ tronează la loc de cinste sus pe frotispiciul fiţuicilor, televiziunilor sau radiorilor personale! Tronează doar, că de pus în aplicare nu veţi vedea să fie prea curând! Oare CNA-ul plătit din bani publici nu-i vede pe aceşti mincinoşi? Ete na nu-i vede? Îi vede, dar atâta timp cât şi ei sunt tot un fel de "covrigari" cum să-i tragă de mânecă şi să le spună: " măi ziaristule, deontologule, liber şi echidistant vezi că ai sărit calul şi minţi poporul cu televizorul"! Cam asta este treaba cu sondajele manipulatoare şi covrigarii deontologi. Ce efecte au aceste sondaje? Din fericire la ultima crăpelniţă electorală s-a văzut clar că n-au nicio influenţă, ba nu, greşesc, au fost corecte pentru o noapte şi din fericire a doua zi a venit dimineaţa! Totuşi nişte conturi s-au umflat bine! Haidi pa deontoloagilii tatii!

Lily Was Here

Motto: Lily was here and Mitică at the "bakery" and Monica back to the Opera on the cab!

26 aug. 2012

R.I.P. Neil Amstrong


Pe data de 20 Iulie1969 comandantul misiuni Apollo11,Neil Amstrong punea piciorul pe satelitul natural al Pamantului zicand celebrele cuvinte:"Un pas mic pentru om,un salt urias pt.umanitate!"Imediat dupa asta a mai spus ceva:"Noroc bun domnule Gorsky "! Nimeni , in afara de colectivul tehnic nu a stiut de aceste cuvinte, si nici colectivul tehnic habar nu avea ce reprezinta! Toti au crezut ca este o remarca rautacioasa la adresa sovieticilor!Dupa ceva vreme a rasuflat intamplarea si Neil a fost intrebat despre sensul acelor vorbe! Neil intotdeauna se marginea sa zambeasca si atat!Pana in 5 Iulie1995 la Tampa Bay-Florida,cand un reporter mai tinerel si-a facut curaj si la intrebat de "poveste"!Bine zice Neil: oricum mr.Gorsky a murit!In 1938,pe cand eram copil,ma jucam cu mingea in curte.Din gresala am trimis mingea in curtea dl.Gorsky,care era vecin cu parinti mei. Am intrat dupa ea si deodata am auzit: " -Sex,vrei sex? O sa facem sex cand o pasi baiatul vecinului nostru pe luna! ".

23 aug. 2012

Pentru portocale


Cine a schimbat tabăra?
Când în 2004 a ajuns la putere Traian Băsescu am crezut că în sfârşit România se îndreaptă către limanul numit bunăstare europeană şi securitate Nord-Atlantică, mai ales că era în tandem cu partidul istoric PNL şi câştigaseră puterea pe o platformă electorală cu o deosebită tentă anticomunistă, chiar puţin naţionalistă. Când în 2007 sub regimul Traian Băsescu a fost condamnat comunismul am zis : " gata România a ieşit de sub umbrela nefastă" ! Amarnic m-am înşelat! Vechii tovarăşi au fost instalaţi în alte puncte cheie ale instituţiilor fundamentale democraţiei iar vechile lor locuri au fost MOŞTENITE de urmaşii lor şi în unele cazuri chiar de copii lor! Şi tot am mai crezut în Traian Băsescu! Am pus toate acestea pe seama clasei politice şi l-am mai votat odată! Mare prostie am făcut! De ce scriu toate acestea eu care l-am apărat pe Traian Băsescu, cu umile mele posibilităţi? Pentru-că aceasta nu se mai poate portocaliilor! Gata! Am fost trădaţi de prea multe ori de hoarda voastră de omizi dăunătoare României! Aţi distrus 10 ani de muncă şi sacrificii ale acestui popor, nici dacă România trecea prin război şi sabie nu era atâta mizerie şi oroare în România! Neputinţa, neştiinţa şi nevoinţa voastră au aruncat în cap România pentru multă vreme portocaliilor! Acum aveţi tupeul şi jegoşenia să ne bănuiţi pe noi aceia care nu mai vrem să stăm lângă : NEPUTINŢA, NEVOINŢA ŞI NEŞTIINŢA voastră că suntem trădători vânduţi? VOI? Sinecuriştii care nu mişcaţi un pai dacă nu se " marcă banul "? Voi care sunteţi înhăitaţi cu procuroarea comunisto-şorosită Monica Macovei Luiza-Gherghescu, al cărei CV începe din 1993? Monica Macovei care la 13-15 iunie 1990 declara asta: „« Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta procuratură a sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi din aceeaşi unitate am fost trimisă la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti, Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu.
La  Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă. Citind aceste declaraţii am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.” ?
Cât de farisei puteţi fi măi ŢUŢĂRILOR!!! Vă bateţi în piept cu cărămida anticomunismului conduşi de un procuror comunist vrednic de Punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara? Aveţi tupeul şi jegoşenia prea adânc pătrunsă în burdihanele burduşite de prăduială ca să pricepeţi asta, HOŢILOR!
Nu noi am schimbat tabăra, voi aţi furat şi minţit prea mult! România are nevoie de altfel de politicieni şi nu sunteţi voi aceia! Plecaţi naibi la groapa de gunoi a istoriei, portocale stricate!

20 aug. 2012

" Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri "

Dragă Ioane, Gheorghe, Petre, Vasile şi voi mă cititorilor plătitori de taxe, biruri şi alte angarale, dacă aţi ascultat melodia şi versurile de mai sus postate, apăi dragi mei să ştiţi că tare ne sunt potrivite nouă românilor! Oare de ce nu ne putem noi aşeza să povestim omeneşte ca nişte ţărani normali la cap cum suntem şi să vedem de ce trăim noi în halul în care trăim?
Cât mai acceptăm să ne apese şi să îşi bată joc de noi nişte ticăloşi plătiţi de noi , să lucreze pentru noi şi ei de fapt să lucreze pentru ei şi pentru neamul lor din banii noştri?
Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe!
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! 

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Radu Gyr

16 aug. 2012

Ce ştiu ei despre justiţie?



Christiane Taubira:
" Aşa cum era de aşteptat, acţiunea lor era ambalată în sunete şi furie. Până când? Până la următoarea? Care următoarea? Următoarea lor panică! Ori de câte ori vor intra în impas din cauza politicilor şi acţiunilor lor din trecut vor face o diversiune cu strigăte, înjurături şi calomnii. Ei nu pot suporta ideea de eficenţă şi justiţie egală şi reală pentru toată lumea. Degeaba, pentru noi acesta este testul pe care-l vom impune pentru fiecare dintre deciziile noastre. Justiţia nu este o luptă faţă de alegători, ea este structură a democraţiei. Aici, în Justiţie,este locul în care sunt GARANTATE libertăţiile noastre atât individuale cât şi civile, obligaţiile noastre, care ne sunt definite de Constituţie ".

Que savent-ils de la Justice ?

Ainsi, comme il était à prévoir, le bruit et la fureur se sont tassés. Jusqu’à la prochaine ? La prochaine quoi, au fait ? Leur prochaine panique. Chaque fois qu’un acte mettra en lumière, de façon rigoureuse, l’impasse de leur politique passée, ils feront diversion par des cris et anathèmes. Ils ne supportent pas l’idée de notre efficacité. C’est pourtant l’épreuve que nous imposerons à chacune de nos décisions. La Justice n’est pas un terrain d’affrontements partisans. Car elle structure la démocratie.  Elle est le lieu où se garantissent nos libertés individuelles et nos libertés publiques, où se définissent, en équité ou en égalité, nos obligations.  Parce que les derniers gouvernements ont infligé à la Justice des marqueurs de partialité ou de sectarisme, ils ont fait croire qu’il existe une justice de droite, brutale. Et pour faire miroir, ils inventent une Justice de gauche, laxiste.  Il n’y a pas miroir lorsque, au démantèlement de l’arsenal juridique, judiciaire et administratif sur la délinquance économique et financière, nous répondrons par le rétablissement des incriminations, des sanctions, du délai de prescription sur les abus de biens sociaux. Il y a réparation. En temps normal. Plus encore en temps de grande précarité. Il n’y a pas miroir lorsque des complaisances de caste se traduisant par un bouclier fiscal, un paquet fiscal, l’allègement de l’impôt de solidarité sur la fortune ont conduit à creuser le déficit, aggraver la dette publique, fragiliser les capacités d’Etat sur la solidarité sociale, et que nous redemandons à chacun de contribuer selon ses capacités.  Il y a réparation. Pour le reste, qui demeure l’essentiel, il n’y a pas justice de gauche contre justice de droite. Il y a la Justice. Et une Ethique de la Justice.  Et notre haute conception de cette mission dans une démocratie. Le lieu par excellence du lien social, fondé sur la confiance. Les Français ont mis grande passion et plusieurs générations à édifier des institutions démocratiques. En contestant vivement les ordres inégalitaires. Une passion pour l’égalité et la citoyenneté.  Dans la société désormais apaisée, il nous revient de construire une justice pénale qui fixe la peine avec justesse et utilité, protège les citoyens en réduisant la récidive qui fait toujours de nouvelles victimes, œuvre à l’inclusion et à la réinsertion de ceux qu’elle aura été amenée à punir. Il nous incombe de veiller à ce que la justice civile soit proche, prompte et efficace afin de répondre vite et bien aux besoins d’arbitrage sur les difficultés qui minent le quotidien de millions de citoyens. Il nous appartient de faire que la justice sociale soit diligente et rétablisse la balance entre le fort et le faible. Un quinquennat de justice et de justice sociale. Tel fut l’engagement pris par le Président de la République devant les Français. Vital, en ces temps où chacun ressent comme une injustice d’être appelé aux sacrifices alors qu’il fut exclu des libéralités au temps des abondances. « Gouverner, c’est maintenir les balances de la justice égales pour tous » disait F.D. Roosevelt.

15 aug. 2012

Sunteţi la fel de importanţi!


Şi ei sunt olimpici! Nu-i da-ţi deoparte, ei sunt viitorul nostru! Chiar dacă nu v-au decorat "revoluţionarii bunului simţ", noi vă stimăm şi vă respectăm la fel de mult ca şi pe sportivii care au înălţat drapelul la Londra! Sunteţi la fel de importanţi! Mulţumim!

"Domnule Prim Ministru

Domnule Presedinte Interimar,

Aseara am trait o mare umilinta. In numele zecilor de generatii de elevi matematicieni de excelenta ce, fara publicitate, au facut in ultimele decenii un lobby imens pentru Romaniei.  Pe fondul dezintegrarii imaginii tarii in ultimele luni aceasta durere ma marcheaza pana la revolta.
Iata de ce. O traditie pornita in anii 90 si sutinuta constant de ministrii educatiei, premiaza elevii olimpici internationali. Pentru anul 2011, dupa luni de intarzieri, finalul prevazut pentru iulie, anul curent, a fost inexplicabil: in ultimul moment, elevi, profesori si scoli au fost intorsi din drum pentru neaprobare din partea ministerului de finante. 
Nu stiu daca stiti ca cuantumul maxim pentru medalia de aur este de 2000 de euro. Domnule Prim Ministru, cum comentati afirmatia  de aseara: niciodata nu am avut un astfel de consens cu ministrul de finante pentru deblocarea a 3 milioane de euro!

Stimati domni, responsabili de viitorul acestei tari: traim cu totii acel normal sentiment inaltator al tricolorului deasupra noastra ca semn al victoriei genei noastre si devastator al nereusitei, unde ne refulam acuzand politicul sau neputinta.
Realizati insa ca acesti copii si tineri a caror suparare o transmit (poate ei naivi si educati, nu o vor recunoaste), matematicieni in devenire, fizicieni, biologi, chimisti, informaticieni, care acum va judeca prin naivitatea bucuriei varstei (si va iarta daca le veti arata ca ii respectati), au monopolizat procente de incredere stiintifica incredibile in marile universitati si centre de cercetare din lume. Daca ei parasesc Romania acum pentru a invata sau a se realiza, Romania trebuie sa le ramana in suflet.

Iata cateva exemple: Ciprian Manolescu si Adrian Ioana, profesori in SUA, laureti ai premiului European de Matematica la Congresul Europen de Matematica Cracovia, iulie 2012 (un gen de premiu Nobel matematic pentru matematicieni sub 35 de ani), Andrei Negut, doctorand la Harvard, in acelasi timp cercetator la Institutul de Matematica al Academiei Romane, considerat de specialistii germani ca cel mai promitator matematician in geometria algebrica sau Ana Caraiani, la mai putin de 30 de ani un geniu al matematicii (zeci de sentimente romanasti, cinstite doctorate, pot fi gasite pe internet).  
Ce sa mai spun despre antrenorii nostri, profesori de matematica, ce ramin anonimi dupa aceste realizari si care nu accepta oferte de aiurea  tentante crezand in poezia sentimentului patriotic.
Domnilor, ca o concluzie, cea mai mare nemultumire a mea, pe care va conjur sa o desfiintati, este complexul clasei politice fata de pregatirea intelectuala normala data de scoala romaneasca de excelenta prezenta inca in fiecare judet si fata de proliferarea nonvalorii, inclusiv in sport,  pe care din pacate nu stiti sa o indepartati. 

Radu Gologan

Fost modest olimpic international in 1970, 1971

Coordonatorul Olimpiadelor de Matematica din 2001

Presedintele Societatii de Stiinte Matematice din Romania"

Încă mai este loc la cruce!

La mulţi ani cu sănătate şi bucurie tuturor acelora care poartă cu cinste numele Fecioarei Maria!

14 aug. 2012

Flash * sau cum au intrat dracii în noi...

Lady Gaga este mai mult decât o cântăreaţă ( da, este dracu gol! )

Președintele suspendat Traian Băsescu a acordat un interviu postului de radio "Vocea Rusiei", o instituție de presă pe care a blamat-o de curând într-o declarație de presă. "Vocea Rusiei" l-a invitat de nenumărate ori pe Traian Băsescu să-și exercite dreptul la replică și se pare că președintele suspendat a acceptat până la urmă. Interviul urmează să fie difuzat miercuri, 15 august, scrie pesurse.ro.
http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Schimbare-atitudine-Basescu-Vocea-Rusiei_0_754724794.html#

Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat   Inspecţia Judiciară luni în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afirmaţiile publice recente ale europarlamentarului Ramona Mănescu, ale deputaţilor Varujan Vosganian şi Mihai Voicu, precum şi ale prim-ministrului Victor Ponta.
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/CSM_sesizeaza_Inspectia_Judiciara_dupa_declaratiile_lui_Victor_Ponta_0_754724566.html#

Despre consensul lui Băsescu şi strigoiul lui Antonescu
Imediat după referendum, cîteva ziare mari din Occident au comentat situația la modul: gata, a trecut, acum e momentul ca politicienii români să cadă la pace, să se obișnuiască să coabiteze și să găsească teme de consens. Sfatul a produs stupoare în ambele tabere din România, inclusiv în presa noastră polarizată. Cum adică să se înțeleagă? Păi, adică opt milioane de români nu-l mai vor pe Băsescu, și noi să ne înțelegem cu el? Adică ăștia dau lovitură de stat, și noi să ne înțelegem cu puciștii? Singurul punct de consens a părut a fi acela că un consens este imposibil. În timp ce Financial Times dădea sfaturi concrete pentru pacificare și spunea că economia nu mai are răbdare cu politicienii români, Vocea Rusiei, radioul oficial, făcea micromanagament: mai aveți puțin și îl distrugeți pe Băsescu, nu vă lăsați acum, schimbați legea aia, hai, beliți-l pe marinar, nu contează ce spun ăia din Occident. Avem deci două modele de amestec în treburile interne ale țărișoarei noastre: FT zice că ne trebuie consens și atenție la economie, Vocea Rusiei vrea scandal și e îngrijorată ca nu cumva USL să arunce prosopul. Cred că diferența e mai profundă decît niște simple editoriale, e vorba despre cultura dialogului și a consensului. FT nu pricepe cum marinarii își pot scoate ochii reciproc, în timp ce barca se învîrte periculos printre ghețari, și nici ce motive ar avea să continue păruiala, cînd a devenit clar că nici una dintre tabere nu o poate arunca pe cealaltă peste bord. Vocea Rusiei nu pricepe cum ar putea niște reguli, o Curte Constituțională și niște critici dinspre Occident să împiedice un guvern să facă ce vor mușchii lui.
http://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-opinii/articol/consensul-lui-basescu-strigoiul-lui-antonescu

Corupţia locală şi corupţia globală: istorii de deşteptat copiii
1. Ştire Mediafax din 22 martie 2012: "Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat joi că Monica Macovei este mentorul său şi prima persoană pe care o sună atunci când vrea să afle pentru ce trebuie să pledeze legat de reforma justiţiei din România." [1]
2. Ştire Mediafax din 20 mai 2012: "Ambasadorul Gitenstein 'are tot dreptul' să facă aprecieri la adresa procurorului-şef al DNA, pentru că Departamentul de Stat al SUA a 'finanţat' atât DIICOT, cât şi DNA şi este interesat de ce se întâmplă cu această 'investiţie', a declarat, duminică, vicepreşedintele PDL Monica Macovei [...] : 'Da, are tot dreptul ambasadorul american sau alţi ambasadori să facă astfel de comentarii, pentru că SUA, Departamentul de Stat, a finanţat atât DIICOT, cât şi DNA, adică parchetele specializate pe crimă organizată şi corupţie. Sigur că-i interesează ce se întâmplă cu investiţia lor, în sens de eficienţă. Doi: au investitori străini. Investorii străini sunt interesaţi să nu fie corupţie în România. Cine luptă cu corupţia din România, la nivel de investigaţii? DNA. Deci e firesc şi normal să fie îngrijorat şi să-şi spună părerea cu privire la cum e condus DNA, dacă e condus eficient împotriva corupţiei sau nu', a explicat vicepreşedintele PDL." [2]
3. Punând cap la cap cele două ştiri putem trage concluzia că dna Macovei apără dreptul dlui ambasador Gitenstein de a rosti răspicat în public ceea ce-i transmite dna Macovei la telefon. Fiind însă, în acest caz, şi parte interesată şi analist-judecător, dna Macovei se află  în plin conflict de interese şi se angajează într-un nonşalant act de corupţie - am putea zice - la vârful discursului public. Spre deosebire de privatizările frauduloase ale averii publice, dna Macovei "naţionalizează" fraudulos o opinie privată. Banii murdari se albesc trecându-i printr-o bancă străină, de preferat dintr-o republică bananieră. Ideile contrafăcute se legitimează reciclându-le printr-o ambasadă străină, de preferat dintr-o republică civilizată.
4.  Dar dna Macovei nu luptă împotriva corupţiei doar prin telefonul de partid şi megafonul dlui ambasador Gitenstein, ci şi în nume propriu şi pe faţă. La data de 19 mai 2009, dna Macovei a fost invitată să depună mărturie în faţa "Comitetului pentru Servicii Financiare" (Committee on Financial Services) al Camerei Reprezentanţilor din S.U.A..
http://focuriinnoapte.blogspot.ro/2012/06/coruptia-locala-si-coruptia-globala.html

Radio Moscova versus Vocea Rusiei
Dl Traian Băsescu are dreptate afirmând că 31 august poate fi prea târziu pentru țară. Sunt șanse reale ca, la sfârșitul acestei luni, din România să nu mai rămână mare lucru de salvat după confruntările zilnice dintre siamezele  “Radio Moscova” și “Vocea Rusiei”. Ca întotdeauna, după un măcel, printre supraviețuitori vor fi mult mai puțini oameni decât papagali, fiindcă nerușinarea papagalilor este mai mare decât tupeul oamenilor. Când rubla originară face cu ochiul din dolarul somnolent iar papagalul se ia drept cocoșel de aur, Guvernatorul BNR chiar nu mai poate spera că leul va ajunge vreodată la nivelul napoleonului, vis  de care ne-a scăpat Moscova, începând cu “Gavarit Moskva”, terminându-ne cu “Armata Roșie” și conducându-ne la groapă cu lovituri de stat.
http://www.dorintudoran.com/2012/08/06/radio-moscova-versus-vocea-rusiei/comment-page-1/#comment-23403

Stiți foarte bine expresia „satele lui Potemkin“. Sintagma a făcut o mare carieră în întreaga lume. Există chiar un termen sintetic care vrea să definească această realitate: potemkiniada. Acest termen face referire la o „metodă de falsificare a realității prin înfrumusețare“.  La originea acestei povești stă un înalt demnitar al Imperiului țarist rus, unul dintre cei mai influenți oameni ai acelor vremuri și un favorit al țarinei Ecaterina a II-a a Rusiei, cneazul Grigori Potemkin. Istoria spune că la sfîrșitul secolului XVIII, cu ocazia vizitei în Rusia a împăratului Iosif al II-lea și a reginei Poloniei, cneazul Potemkin, vrînd să arate imaginea strălucitoare și înfloritoare a investițiilor din teritoriile proaspăt cucerite ale Ucrainei, a construit de-a lungul drumului pe care avea să-l parcurgă țarina cu invitații săi sate și orășele din uriașe decoruri. În drumul dinspre Petersburg spre Crimeea, „satele lui Potemkin“, care aveau să impresioneze delegația străină, nu erau decît simple butaforii, ele în realitate neexistînd. Era un simplu joc de imagini, o simplă manipulare. Aceasta este interpretarea care a făcut mare carieră internațională, povestea „satelor lui Potemkin“ devenind exemplu emblematic pentru acest tip de manipulare.
http://www.criticatac.ro/18008/cine-indeplinete-funcia-lui-potemkin-politica-romaneasc-despre-mitocraie-sau-de-ce-mita-nu-trebuie-eradicat/

PS: Un alt observator experimentat atrage atentia ca “vampiroaica vrea razboi civil” si masacrarea Romania dupa modelul Iugoslaviei. Afirmatia “vampiroacei”, recte a colonalesei peroanelor de pe ruta Budapesta – Bucuresti si retur, protejata ideopolitica a presedintelui suspendat, Monica Macovei Gherghescu, vine in contextul in care emisarul american Philip “Phil” Gordon bate trotoarele Capitalei Romaniei dupa ce a rezolvat o criza constitutionala oarecum similara cu cea din Romania taman in Kosovo, produsul principal al destramarii Serbiei (care asteapta si secesiunea Voivodinei). E drept, dupa modul in care (n-)au votat ungurii din Romania si Basescu poate fi considerat presedintele incontestabil al “Tinutului Secuiesc” si al tuturor ungurenilor.
http://networkedblogs.com/AVNtD

Ieri vă atrăgeam atenţia "că Căcăroaica" are feeling-uri războinice. Vrea război civil că poate-poate întâlneşte şi ea vr-un soldat. Sau de ce nu, vr-un pluton!....ca să-i ajungă. Fereasc-o însă Ăl de Sus să întâlnească vr-un mercenar. Că-i crestează mamelele stafidite şi apoi i le-ndeasă-n gură cu patul armei.
"Pentru a evita acest scenariu cu consecinte economice catastrofale pe termen lung, Romania are nevoie de un pact intre taberele beligerante: demisia lui Traian Basescu la schimb cu inlaturarea din prim planul politicii romanesti a lui Victor Ponta si Crin Antonescu, principalii responsabili pentru degradarea accelerata a democratiei din Romania. PNL va trebui sa iasa de sub influenta toxica a lui Dan Voiculescu, caruia ar trebui sa-i fie inchis orice spatiu de joc politic".
http://blogulmiticului.blogspot.ro/2012/08/atentie-romani-vi-se-pregateste-ceva.html#comment-form

Colac peste pupăză mai vine şi asta aici în ajun de Sf. Marie Mare!
Lady Gaga este mai mult decât o cântăreaţă ( da, este dracu gol! ) Este un personaj în sine, iar apariţiile ei, care nu de puţine ori au frizat grotescul, sunt, fără îndoială, remarcabile. Fanii au numit-o cu drag "Mother Monster", Papa de la Roma a renegat-o, feministele au protestat împotriva ei, gay-ii au apărat-o, creştinii ultratradiţionalişti au cerut alungarea ei. Lady Gaga nu s-a abătut de la imaginea pe care şi-a creat-o ci, mai mult, a şlefuit-o şi mai mult, a nuanţat-o şi a promovat-o în stilul propriu. A apărut îmbrăcată din cap până în picioare în fleici, a eclozat la Gala Premiilor Grammy de anul trecut, iar la Sofia, săptămâna trecută, a debarcat cu un look a la Michael Jackson. Spre şocul tuturor celor prezenţi să o întâmpine la aeroport, Lady Gaga a coborât din aeronavă cu faţa acoperită de o eşarfă, aşa cum obişnuise Michael Jackson la ultimele apariţii publice. Momentul a dat naşte altor bârfe: Lady Gaga nu o imită doar pe Madonna, cu care se află în conflict deschis, ci a început să se inspire din fostele apariţii ale starului pop.


13 aug. 2012

Atenţie români! Vi se pregăteşte ceva!


Duminică seara căcăroaica a afirmat că în România există riscul unui război civil! Români aduceţi-vă aminte de evenimentele din Jugoslavia care au dus la dezmembrarea acestei ţări! Români aduceţi-vă aminte că această căcăroaică împuţită a contribuit din plin în Kosovo la distrugerea Jugoslaviei!

Pentru instigare la război civil merită arestată de urgenţă! România nu are nevoie de istericalele unei sinecuriste!
http://blogulmiticului.blogspot.ro/2012/08/atentie-romani-vi-se-pregateste-ceva.html?showComment=1344833787200

Rezerviştii colonelului Dogaru, ultimă armă a USL: „Dacă referendumul va fi invalidat, vom ieşi în stradă şi vom declanşa haosul!”

Asta înseamnă război civil , PROCURORULE COMUNIST!
Asta înseamnă război idiot făcut colonel la apelul bocancilor!
ARESTAŢII PE AMÂNDOI!

12 aug. 2012

Agresiuni.


1. Politic: manipularea clasei politice sau chiar conducerea acesteia pentru realizarea impresiei de scandal, incapacitate, duşmănie, crearea iluziei că actuala situaţie politică va fi schimbată cu ocazia alegerilor prezidenţiale.
.
2. Economic: adoptarea unor măsuri care contravin intereselor naţionale, contractarea unui împrumut extern împovărător care va afecta mai multe legislaturi, efectuarea de cheltuieli nejustificate în contrapondere cu altele care nu se efectuează, indecizie şi oscilaţii legislative;
.
3. Social: antagonizarea categoriilor sociale prin „asmuţirea” unora împotriva celorlalte, neacordarea unor drepturi salariale legale;
.
4. Instituţional: distrugerea unor instituţii fundamentale ale statului român: Armata, Justiţia, Poliţia şi Jandarmeria, Serviciile speciale, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională prin: infiltrarea politicienilor cu interese economice la nivelul Curţii de Conturi, existenţa în cadrul Curţii Constituţionale a unui număr semnificativ de judecători “cu probleme”, distrugerea bazei de selecţie a Armatei şi a nivelului de trai a membrilor acesteia;
.
5. Mediatic: crearea în permanenţă a aşa-ziselor „scandaluri de presă” în care mass media se lasă antrenată cu „dezinvoltură” în scopul distragerii opiniei publice de la adevăratele probleme ale naţiunii, tabloidizarea presei scrise, a radioului şi televiziunilor, crearea de falşi idoli eminamente idioţi, asaltul financiar asupra televiziunii şi radioului publice şi exacerbarea divertismentului sexual sau cu conotaţii sexuale pe posturile de televiziune;
.
6. Justiţie: crearea impresiei că aceasta este imposibil de reformat, că membri ei fac parte din categoria corupţilor;
.
7. Legislativ: adoptarea unor legi superficial întocmite, cu scopul inducerii în eroare a opiniei publice că „se lucrează”;
.
8. Sănătate: modificarea permanentă a cadrului legislativ din domeniu, perceperea unor taxe pe serviciile medicale anterior gratuite, subfinanţarea şi căpuşarea sistemului, plecarea specialiştilor în străinătate, dificultatea accederii la tratament, totul avînd consecinţa îmbolnăvirii naţiunii şi degradării fondului ei genetic;
.
9. Învăţămînt: distrugerea bazei de selecţie a corpului didactic prin pauperizarea acestei categorii, neacordarea drepturilor salariale legale, nereformarea sistemului de învăţămînt, distrugerea învăţămîntului superior şi cercetării, politizarea structurilor de conducere, schimbarea continuă a programei de învăţămînt şi bulversarea generaţiilor tinere, cu consecinţa apariţiei unei generaţii slab educate şi bulnerabile;
.
10. România ca membru al Uniunii Europene (această nouă Uniune Sovietică!): neîndeplinirea sistematică a angajamentelor de reformare a justiţiei; lipsa de performanţă a europarlamentarilor români şi cooptarea pe listele de partid pe locuri eligibile a unor personalităţi cu expertiză limitată, obsucre sau compromise;
.
11. România ca membru al NATO: transformarea treptată a Armatei României, un aliat activ şi performant în cadrul Alianţei, într-o armată fără resurse şi implicit fără vizibilitate. Prin aceasta se distruge şi singurul vector de promovare a politici externe româneşti!;
.
12. Informativ: distrugerea sistematică a credibilităţii serviciilor speciale din România, subfinanţarea acestora, inducerea ideii că principalele ocupaţii ale acestora sînt poliţia politică, jocurile de culise şi afacerile murdare, ridiculizarea acestora (vezi cazul Leş, teroristul în şlapi!), inducerea ideii că acestea sînt incapabile şi ineficiente (spionul Floricel), desfiinţarea unor structuri de intervenţie (Acvila) pe motiv de fraudă, consum exagerat de fonduri etc;
.
13. Etnic: transcederea problemei „autonomiei teritoriale” a minorităţii maghiare la un alt nivel prin radicalizarea discursului liderilor acesteia ca urmare a necooptării la guvernare a UDMR .
ps. Ghici cine o să plângă la urmă?
........
........

Arhivă blog