29 iul. 2012

Noi vara nu votăm, Eric Clapton ascultăm!


Pentru Biblio!
and: ..... shuby-dub my way!!!

Coincidenţe şi motivaţie

Am rămas stupefiat când am văzut asta pe F.B. Uitaţi-vă şi voi oameni buni cât de jos poate cădea o adunătură de hiene... o adunătură de puşcăriabili!


Victor Ponta n-a găsit alt loc - cât larg era la tribuna VIP de la deschiderea Jocurilor Olimpice - decât lângă premierul rus Dimitri Medvedev. A dracului coincidenţe... Mai cu Kondiakov, mai cu Stachev, mai pe la Ambasada Rusiei, la sfat de taină, toate sunt simple coincidenţe....
Da aceştia sunt motivaţi să absenteze, însă ce uită nenorocitul care s-a folosit de morţi este să menţioneze şi motivul pentru care sunt acei oameni în pământ! Motivul uslaşilor este: Ion Ilici Marcel Iliescu! Sângele lor strigă din pământ şi ţi se apropie vremea când o să dai socoteală în faţa lui Dumnezeu pentru ei asasinule!

28 iul. 2012

Ora exactă!

Indiferent de rezultatul referendumului, plagiatorul dovedit Ponta trebuie să dispară... a dovedit că nu poate... nu ştie să conducă nimic... a dovedit că va rămâne un veşnic cărător de servietă! Ponta ia ora exactă! Du-te!

26 iul. 2012

" Ich bin ein Berliner " sau spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun dacă eşti un cârnaţ!


GRU şi România - Rastelul cu vechituri (partea VI).
Afaceristi rusi proveniti din serviciile sovietice de spionaj militar au infiintat in Romania un organism hibrid, cu rol de ONG, dar si de societatate comerciala. Se numeste Centrul de Afaceri Romano-Rus (CARR) si a atras in randurile sale ofiteri de informatii controversati, precum si personaje care au avut probleme cu legea.
- Corneliu Paltanea. Fost sef al unitatii prahovene a SRI. A fost arestat in dosarul furtului de combustibil de la rafinaria ploiesteana Astra Romana. Este asociat cu grupul de la Centrul de Afaceri Romano-Rus (CARR), infiintat de fostii ofiteri GRU (serviciul de spionaj al Armatei Rosii) monitorizati pentru spalare de bani si pentru devalizarea Nova Bank. Paltanea a lucrat si pentru fratii Pileri, doi afaceristi italieni cercetati penal in Palermo pentru apartenenta la Mafia. Unul dintre cei doi frati a fost ofiter de informatii militare.
- Iuri Ustinov. Fost ofiter GRU. A fost primul presedinte al CARR, implicat in inginerii financiare (cazul „Nova Bank”), spalare de bani si cartelizarea licitatiilor de furnizare a carbunelui. Ustinov se lauda in mediul de afaceri ca a fost consilierul lui Evgheni Primakov - fost sef al KGB si actualul presedinte al Camerei de Comert a Rusiei.
- Anatoli Patron. Fost ofiter GRU si partener cu Boris Golovin. Presedinte al Nova Bank si considerat initiatorul operatiunii de decapitalizare a acesteia. Este unul dintre fondatorii CARR, controlat prin suveici off-shore si „firme-mama”, infiintate in Zug (Elvetia), la aceeasi adresa cu multe dintre companiile lui Marc Rich.
- Constantin Samson. L-a urmat pe Iuri Ustinov la sefia CARR. A fost nasul de cununie al cuplului Ioana Basescu-Ioan Marin (Bodo) si partener de afaceri cu sotia lui Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului. Este cercetat penal de Parchet pentru fraude fiscale, dar dosarele sunt tergiversate. A devalizat intreprinderea de stat Postavul Azuga, pe terenurile careia inalta un complex turistic de lux. In afacere este asociat cu un magnat rus, stabilit in America.
- Mircea Popa. In vremea lui Ceausescu, a fost cercetat de Securitate, fiind banuit ca este agent KGB. Acum, Popa conduce Agentia de Presa Rusia La Zi, controlata de un off-shore din Insulele Virgine Britanice, reprezentat la noi de un cetatean moldovean, Vitalie Dobanda, conectat la afacerile lui Sorin Ovidiu Vintu. Acum Popa a fondat “Arabia la zi”, care bate catre Irak, cu precadere. ”Rusia la Zi„ era sponsorizata de Mechel. In perioada PSD, Mircea Popa a fost consilierul politic al lui Cozmin Gusa, care s-a remarcat in peisajul public, prin discursurile sale proruse. Gusa are vila la Cornu pe aceeasi proprietate cu Horia Bejan, omul lui Boris Golovin.
- Yacov Goldovsky omul lui Cernoi, ii reprezinta interesele in Rafo, pe care Goldovsky o controleaza, acum, prin compania Petrochemical Holding, cu sediul in Austria. In 2001, a fost arestat pentru delapidarea combinatului rusesc Sibur (petrochimie), unde era partener cu Gazprom. A stat sase luni in inchisoare, timp in care Gazprom a reusit sa-l faca sa-si vanda actiunile pe 90 de milioane de dolari.
- Theodor Stolojan, cand era consilier prezidential, a facut lobby intens pentru a convinge statul sa acorde facilitati Rafo Onesti. A sustinut o corespondenta intensa cu interpusii lui Cernoi, implicati, la randul lor, in afaceri controversate internationale. Stolojan a fost coleg la Tofan Group cu Marin Anton, manager la Rafo mult timp.
- Marin Anton, apropiatul lui Stolojan este omul care apare in toata odiseea Rafo, entitate pe care a condus-o, prin firma sa de management, impreuna cu alti directori proveniti de la Tofan Group. Anton a fost deputat PNL, apoi a trecut in PLD, partidul fondat de Theodor Stolojan. Firma lui Valeriu Stoica, colegul lui Stolojan, este cea care asigura managementul juridic al rusilor de la ALRO.
Putin i-a cerut lui Basescu, in 2005, sa accepte oferta Federatiei Ruse pentru retehnologizarea termocentralei Mintia-Deva. In prima sa vizita la Moscova, lui Traian Basescu i se spune ca Federatia Rusa poate sa retehnologizeze o centrala energetica de la Deva. In spatele acordului de principiu dintre noul presedinte al Romaniei si Putin se ascund interese geostrategice si economice ale Moscovei. Termocentrala CET Mintia-Deva face legatura intre sistemul energetic romanesc si cel al Uniunii
Europene (UCTE). De mare capacitate, colosul hunedorean a fost realizat in anii ‘60 cu tehnologie ruseasca si asigura o zecime din productia totala de electricitate a Romaniei. Practic, se situeaza pe locul doi in sistemul energetic national, dupa Portile de Fier. CET Mintia functioneaza pe baza de carbune prin cele sase grupuri ale sale, in care lucreaza aproximativ 1.900 de oameni. Avand miza mare, afacerea retehnologizarii termocentralei tenta Kremlinul inca de acum sapte ani. In noiembrie 2000 pe ultima suta de metri a guvernarii CDR-PD ordonanta de urgenta privindreabilitarea CET Mintia figureaza printre ultimele acte normative emise de cabinetul Mugur Isarescu. E contrasemnata de Radu Berceanu, fost ministru al industriilor (actual al transporturilor) si de liberalul Decebal Traian Remes, fostul sef al finantelor. Ordonanta prevede compensarea unei datorii, din anii ‘80, a defunctei URSS catre Romania. Suma: 21,7 milioane de dolari. Modalitatea de plata: livrari de echipamente energetice din Federatia Rusa pentru modernizarea CET Mintia. Datoria URSS s-a stins printr-un acord interguvernamental ruso-roman privind reglementarea reciproca a creantelor financiare in ruble transferabile. Mecanismul stingerii datoriei: Termoelectrica SA (de care apartine CET Mintia) ia in primire utilajele rusesti, apoi vireaza, esalonat, contravaloarea acestora la bugetul de stat. Planul a esuatinsa partial. In 2003, rusii au scapat de datorie, dar echipamentele furnizate de ei zac de ani buni in curtea termocentralei din Deva. Nefolosite si cu garantia expirata. Intelegerea privind compensarea datoriei a fost urmata, in 2000, de acordarea contractului de retehnologizare a centralei, prin ordonanta de urgenta, unui consortiu. Fara licitatie, prin incredintare directa catre “firmele cu epoleti”. Victor Vaida, directorul general al CET Mintia din acea vreme, sucursala a Termoelectrica Bucuresti, pe atunci, a devenit director tehnic al termocentralei. Fost lider al PSD Hunedoara, a fost ajutat pe linie politica sa capuseze CET Mintia, prin firma sotiei lui. Sustinut de Moscova, consortiul era format din companii ale unor fosti ofiteri de informatii corupti din Rusia,Romania si Israel. Firmele membre: Global International 2000 SA (Romania), M.T.Il. Projects&Systems Ltd. (offshore din Cipru) si Babcock Borsing Power/Austrian Energy (Austria).
Prin Global s-au livrat echipamentele energetice pentru CET Mintia, valorand peste 20 de milioane de dolari. Kremlinul are interese directe in firma: sediul social este in Bucuresti, Piata Charles de Gaulle, chiar in cladirea fostei misiuni comerciale sovietice din Romania. Impozantul imobil apartine, de fapt, presedintiei Rusiei. Din firma gazduita de Kremlin o cincime este detinuta de Engineering Company Ziomar, casa de comert a gigantului industrial de stat, ZiO Podolsk, producator rus de masini nucleare si energetice, implicat in numeroase scandaluri internationale, inclusiv in programul de imbogatire a uraniului din Iran. Ziomar este reprezentata in Romania de Victor Ustinov, fostul atasat comercial al Rusiei la Bucuresti. O parte din profitul casei de comert este manevrat printrun off-shore (Mardima Company Ltd.) din Insulele Virgine Britanice, actionar in Ziomar. In LMZ (Leningradsky Metallichesky Zavod) are interese si Vladimir Potanin, un oligarh influent, absolvent al Academiei KGB si fost adjunct al premierului. Unul dintre „pionii” lui Golovin&Ziomar e Horia Bejan, fost director in Ministerul Industriilor. Din anii ‘80 pana in 2001, Bejan a fost adjunct al directiei generale de comert exterior. Era in functie in 2000, cand guvernul a emis ordonanta de modernizare a CET. Tot atunci, era actionar minoritar in Global. Legaturile lui Bejan in spatiul fostei URSS dateaza din anii ‘80, cand acesta a gestionat participarea romaneasca la constructia combinatului ucrainean de la Krivoi Rog. In timp ce activa in minister, Horia Bejan a fost asociat in afaceri si cu Constantin Iavorski - fost angajat al oligarhului rus Roman Abramovici, si fost ministru al energiei in Republica Moldova. Ofiter KGB, la origine, Iavorski a monopolizat ani la rand furnizarea de combustibili energetici (carbune si pacura) catre termocentralele romanesti, angajand la firmele sale o armata de ofiteri SRI. Tot tranzactiile cu carbune i-au adus fata-n fata pe Bejan si Golovin. Societatea primului (Putna SA) a intermediat importurile de carbune facute de compania Infinity, a fostului ofiter GRU. Pe langa Global, Horia Bejan mai este asociat cu Golovin si in alte afaceri cu iz rusesc. M.T.Il. Projects&Systems Ltd, a doua firma din consortiul desemnat in 2000 sa retehnologizeze CET Mintia, este un off-shore din Cipru. In jurul casutei postale s-a dezvoltat grupul de afaceri al israeliencei Tonya Halpern, implicata in scandalul privatizarii Hotelului Bucuresti. Tonya Halpern si defunctul ei sot, Moshe, proveneau din structurile AMAN - serviciul de spionaj al armatei israeliene. Aliatul in afaceri al Tonyei Halpern a fost Constantin Iavorski, alaturi de care a cartelizat licitatiile de furnizare a carbunelui catre termocentralele romanesti. Al treilea membru al consortiului era Babcock Borsig Power (BBP) - Austrian Energy. Din 1999, VA-Tech detinea 10 la suta din colosul german BBP (care preluase „Austrian Energy”, divizie a VA-Tech). In 2000, aceeasi VA-Tech controla VA Tech Hydro, firma implicata in scandalul retehnologizarii Portilor de Fier I si II. Asadar, entitatile VA Tech primeau contracte avantajoase, fara licitatie, de la statul roman. Firma era reprezentata in Romania de Nicolae Bogdan Buzaianu - fondatorul Energy Holdings si prietenul lui Boris Golovin.
Contractul de consultanta juridica pentru modernizarea CET Mintia a revenit atunci tocmai casei de avocatura „Bostina&Asociatii”, partenerul traditional al lui Buzaianu. BBP a dat faliment in 2002, fiind preluata de japonezii de la Hitachi. Uzina ZiO Podolsk si casa ei de comert, Ziomar, functioneaza intr-un holding numit EMAlliance-Atom, preluat in 2006 de Atomenergomash, unul dintre pilonii industriei nucleare din Rusia. Tranzactia a fost finantata de grupul Alfa Bank, al controversatului oligarh Mikhail Fridman. Mikhail Fridman, magnatul care detine Alfa Group, este finantatorul celor mai importanti oligarhi rusi cu interese in Romania.
FRIDMAN Mihail Maratovici, cu o avere de 5,2 miliarde de dolari este probabil unul dintre cele mai sinistru personaje din varful oligarhiei ruso-evreiesti. De la simplu bisnitar de bilete la teatru a devenit unul dintre stapanii Rusiei. Cazul sau este ilustrativ. A terminat Institutul de Oteluri si Aliaje din Moscova dar in timpul studiilor Fridman se ocupa cu specula cu bilete pentru Teatrul Balsoi. Devine turnator pentru KGB si in anul 1988 Fridman se lanseaza in cea mai tare afacere de pe atunci – comertul cu calculatoare, afacere aflata sub controlul serviciului de spionaj extern. Fridman a organizat comertul cu covoare orientale efectuate manual din Asia Centrala, si Caucaz, Turcia, Iran, Afganistan. Banca „Alfa-Bank” a fost pusa la punct de KGB si PCUS la inceputul anilor’ 90 pentru spalarea banilor mafiei de droguri columbiene deveniti cash investit în economia Rusiei. Conducatorii „Alfabank” Fridman si Aven au organizat un canal de transferare a heroinei din Birma prin Extremul Orient în Germania, in mari transporturi de zahar si faina. Toate aceste operatiuni au fost programate de Kremlin. Obiectivul: realizarea unui sistem integrat de stat al companiilor nucleare rusesti. Monopolul are si un nume: TVEL Corporation -prin care guvernul rus controleaza Atomenergomash, EMAlliance-Atom (ZiO Podolsk si Ziomar), precum si alte uzine atomice mostenite din era sovietica. In 2004, fostul ofiter KGB Serghei Prikhodko a fost numit director general al TVEL Corporation de catre Vladimir Putin. Pana atunci fusese seful adjunct al administratiei prezidentiale, dar si consilierul lui Putin pe politica externa. Numirea lui face parte din politica „tarului” de a-si pune apropiatii in functiile de decizie ale marilor companii de stat. Asemenea lui Putin, majoritatea provine din KGB. Partenerul lui Fridman, KUZMICIOV Alexei Viktorovici, cu o avere estimata la 1,9 miliarde de dolari, a studiat impreuna cu Fridman la Institutul de Oteluri si Aliaje din Moscova. Acum conduce compania Crown Resources AG. Preşedintele „Alfa-Bank”, AVEN Petr Olegovici. Avere – 2,1 miliarde de dolari, a fost ministrul pentru relaţii de economie externă în guvernul Gaidar (anul 1992). In 2001, oligarhul Igor Ziuzin, seful lui Boris Golovin, a aparut brusc pe firmamentul bogatilor lumii. Atunci, el a preluat oficial Uzina Metalurgica Celiabinsk direct de la Glencore International, compania de intermediere fondata de Marc Rich in Elvetia. Ulterior, marele combinat din Celiabinsk - un colos al industriei sovietice, a devenit nucleul grupului Mechel, detinut, oficial, de Ziuzin. In acea perioada, rusul imbogatit peste noapte a inceput ofensiva de achizitii in Europa de Est. In 2002, fostul COS Targoviste (Mechel Targoviste, noul nume) a fost privatizat de guvernul Nastase in favoarea lui Ziuzin. Un an mai tarziu, a venit randul societatii Industria Sarmei Campia Turzii SA (Mechel Campia Turzii). Uzinele romanesti au fost incluse in grupul OAO Mechel, alaturi de combinatul metalurgic din Beloretk, intreprinderea Viantilski (ambele din Rusia), fabrica de tevi Zeljezara din Croatia si „gigantul” Mechel din Celiabinsk. In acelasi trust au fost integrate si minele lui Ziuzin din Kuzbass (regiunea Urali), care furnizeaza carbune, prin intermediari, catre numeroase termocentrale romanesti. OAO Mechel este cotat la Bursa din New York. Potrivit unor documente obtinute de EVZ, de la US-Securities and ExchangeCommission, grupul lui Ziuzin este controlat printr-o suveica transfrontaliera de firmeoff-shore, care se ramifica din Cipru, Elvetia si Marea Britanie pana in Insulele Virgine Britanice (BVI). De altfel, in BVI, a fost infiintata casuta postala Britta Investments Limited, una dintre firmele-mama care au actiuni in Mechel. Adresa: Pasea Estate din Road Town - capitala coloniei britanice din Caraibe. Concret, Britta a fost inregistrata la firma de administrareMorgan&Morgan, al carei sediu este chiar la adresa mentionata. Morgan&Morgan este o societate de consultanta, specializata in gestionarea firmelor off-shore din BVI. In Road Town, aceeasi Morgan&Morgan mai gestioneaza o alta casuta postala cu interese in Romania. Este vorba despre Dilcor International Ltd., off-shoreul prin care oligarhul rus Oleg Deripaska a preluat de la controversatul Constantin Iavorski fostul combinat de stat Alor Oradea. Alor a fostsingurul producator de alumina tubulara din Europa. Dilcor a fost investigata de politia din Liechtenstein, datorita conexiunile dubioase financiare dintre Deripaska, Mihail Cernoi siIskander Mahmudov - personaj prezent si in afacerea Rafo Onesti. Afacerile lui Ziuzin cu „traderul” Marc Rich au traditie. Un contract comercial din august 2001, incheiat de Glencore cu firma elvetiana Conares Trading si intrat in posesia noastra, releva o tranzactie uriasa parafata de Ziuzin cu oamenii lui Rich. Primul se obliga sa livreze catre intermediarul Glencore peste 32.000 de tone de nichel rusesc in perioada 2001-decembrie 2004. Conares Trading este o casa de comert infiintata in cantonul Zug din Elvetia, la aceeasi adresa cu multe dintre firmele lui Marc Rich, cel supranumit „Nasul Kremlinului”. Initial, Conares a functionat ca trader pentru combinatul de la Celiabinsk. Apoi, aceasta fost preluata in 2001 de Ziuzin, cu tot cu Conares. In fine, combinatele romanesti de la Targoviste si CampiaTurzii au fost cumparate prin acelasi intermediar elvetian, care a operat pana de curand in numele grupului Mechel. Fostul ofiter sovietic Boris Golovin, reprezentant al Conares, a precizat pentru EVZ: „Nu mai exista Conares. Acum se numeste Mechel”. Casa de comert a oligarhului Ziuzin se numeste Mechel Trading si a fost inregistrata tot in Zug, la aceeasi adresa cu Conares. Ba chiar a facut si un pui in Romania: Mechel Casa de Comert SRL din Bucuresti este detinuta suta la suta de firma-mama din tara cantoanelor. Prin traderii sai, rusul deruleaza exporturi masive din tara noastra, iar printre clientii sai de baza figureaza companiile dezvoltate in umbra lui Marc Rich. Boris Golovin care detine in Bucuresti si Romcar Russian Buses este cel care tranzactioneaza pentru Ziuzin achizitionarea unei termocentrale din Giurgiu, Uzina Termoelectrica SA, care apartine de consiliul judetean. Aceasta ar crea o sursa de energie pentru intreprinderile pe care colosul rus Mechel, al carui proprietar e Ziuzin. Firma lui Golovin se afla in casa lui Buzaianu, isi are sediul chiar in casa lui Nicolae Bogdan Buzaianu din zona Piata Aviatorilor. Ziuzin deoarece controleaza mineritul de carbune, productia de otel si energia vrea sa controloleze si productia de energie electrica pentru intreprinderile sale si sa obtina controlul total al preturilor. Procedurile de privatizare la Giurgiu au fost initiate, cel putin pe hartie, in urma cu exact doi ani. Uzina face parte din grupul celor 34 de intreprinderi de stat ale caror datorii urmeaza sa fie sterse, conform unei ordonante de urgenta a cabinetului Tariceanu. ANAF isi propusese, la finele lui 2006, sa execute silit termocentrala, insa a suspendat procesul pentru ca populatia sa nu ramana fara caldura. Datoriile depaseau zece milioane de euro. Presedintele Consiliului Judetean Giurgiu, Victor Boiangiu, a confirmat atunci ca negocierile s-au referit la preluarea de catre Mechel a productiei de energie pentru populatie. Un „furnizor” de carbuni al centralei de la Giurgiu este Petlon Entreprises, compania Tonyei Halpern, israeliancaimplicata in afacerile lui Boris Golovin sustinute de statul rus. Infiintat in Cipru, Petlon Entreprises e, de fapt, intermediar pentru carbune din Rusia. Firma lui Halpern, fosta lucratoare a serviciilor de spionaj militar ale Israelului, a primit la Giurgiu, un contract de 5 milioane de dolari, prin care Petlon Entreprises furnizeaza 60 de mii tone de carbune rusesc, produs de grupul Mechel. Firma Tonyei Halpern a cartelizat licitatiile de furnizare a huilei catre CET-urile romanesti, printre care si SCUT Giurgiu, clientul sau traditional. Ziuzin a vizitat Giurgiu impreuna cu propriii specialisti din Rusia. Ziuzin priveste si spre Ruse, unde e si acolo o termocentrala de vanzare. Centrala de la Ruse este in functiune si se afla la trei kilometri de Dunare. CET-ul bulgaresc seamana cu cel din Romania. Directorul executiv al Toplokicacia Ruse (termocentrala), Tonyo Tomov a afirmat ca se negociaza vanzarea termocentralei catre compania de stat din Slovenia, Holding Slovenske Elektrarne, selectata pentru negocieri finale. Printre cele sapte firme care s-au inscris au fost firma lui Ziuzin - Mechel International AG din Zug (Elvetia), dar si Inter RAO UES, reprezentantul colosului deelectricitate RAO UES din Rusia. Si Gazprom a fost interesat, dar Overgas, firma in care aparea actionar, nu s-a calificat. Suma cu care slovenii au intrat in negocierile finale a fost de 85 de milioane de euro. In final, ei devin proprietarii unei termocentrale pe care, in anul 2004, o castigasera la licitatie rusii de la RAO UES. Din motive neclare, au renuntat la plata celor 185 de milioane de euro cu care castigasera. Carbunele bulgarilor vine tot din Rusia din zona Kuznetk, prin Mechel. In cadrul proceselor de privatizare a combinatelor COS Targoviste si Industria Sarmei Campia Turzii SA, beneficiarul Conares Trading (actuala Mechel Trading - casa de comert a lui Ziuzin) a beneficiat de serviciile de consultanta, oferite de o firma autohtona: Romair Consulting, patronata de Gheorghe Boeru. Acesta a fost, timp de 15 ani, ofiter in Armata Romana, dupa care s-a reprofilat, in 1995, pe afaceri. Firma lui a castigat numeroase licitatii pe bani publici. In 2005, Romair Consulting a obtinut de la Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) contracte de efectuare a studiilor de fezabilitate pentrureecologizarea celor mai mari parcuri bucurestene (9,9 miliarde de lei vechi). Directorul general al ALPAB, Virgil Carstea, este un apropiat al gruparii de afaceri conduse de AlexandruBittner numite „Mafia de Baneasa”. Si Boeru are legaturi directe cu gruparea Bittner.El este administratorul fostei firme de stat Piscicola Arad, cumparata pe nimic sub guvernarea Nastase, de Petre Ion, omul lui Bittner. Pentru Conares Trading, a prestat si societatea de avocatura „Anastasescu”, care a reprezentat juridic in Romania firma lui Igor Ziuzin. Patroana, Marieta Anastasescu, este avocata firmelor infiintate de Alexandru Bittner si este vecina lui Adrian Nastase in blocul de pe Zambaccian. Ea a fost avocata celebrei „matusi Tamara”, pe care Bittner o consilia in afaceri. Conexiunile lui Alexandru Bittner conduc tot spre oligarhii rusi. Primul indiciu se reflecta in Mastertrade Ltd., o firma din Marea Britanie care detine actiuni in societatile infiintate de Bittner la noi. Mastertrade este administrata de avocatul englez Matthew Cunningham, judecat la New York, alaturi de oligarhul Mikhail Fridman, in procesul „Norex”, pentru spalare de bani si mituirea unor oficiali guvernamentali. In acelasi proces sunt judecate Gillian Norah Caine si Susan Christine Cubbon, directoarele suveicii off-shore din Insula Man (Marea Britanie), care controleaza compania Heavy Industry din Anglia reprezentata de Bittner. Heavy Industry detine 65% din firma Piscicola Tour, careia guvernul Nastase i-a concesionat jumatate din Delta Dunarii.
La un an dupa vizita lui Basescu la Moscova, in august 2006, guvernul Tariceanu emite o ordonanta de guvern prin care modifica actul normativ al cabinetului Isarescu. Retehnologizarea Electrocentrale Deva SA (numele actual al CET Mintia) intra acum in linie dreapta. Potrivit ordonantei Tariceanu, termocentrala urma sa contracteze un credit in valoare de 67,9 milioane euro pentru asigurarea partiala a resurselor financiare necesare reabilitarii Grupului 1. Urmeaza si o licitatie pentru incredintarea contractului de modernizare. Valoarea totala a acestuia e estimata la aproximativ 100 de milioane de euro. Practic, rusii sunt favorizati de un cerc vicios. Au lichidat datoria URSS prin echipamente, dat tot ei mizeaza in continuare ca vor castiga bani din punerea lor in functiune. In conditiile in care utilajele au garantia expirata, este uzual ca numai firmele producatoare (LMZ si ZiO Podolsk) sa emita alta noua. Globalul a castigat licitatia de furnizare de carbune la Iasi, Suceava si Deva. Carbunele e din Rusia, adus de fostul ofiter GRU, Boris Golovin. Contractele de la Iasi si Suceava valoreaza impreuna 10,2 milioane de dolari. Pana acum, colosul energetic din Deva a suferit cateva transformari de natura juridica. In 2001, CET Mintia s-a transformat din simpla sucursala a Termoelectrica in societatea comerciala Electrocentrale Deva, avand personalitate juridica distincta si functionand ca filiala in cadrul companiei de stat. Transformarea a permis reluarea finantarii, de catre Banca Mondiala, a lucrarilor de modernizare care in 2000 se sistase. Astfel, este posibila contractarea de credite,dar si pastrarea in functiune a complexului energetic in caz ca Termoelectrica intra in faliment. Spargerea Termoelectrica in parti profitabile ori paguboase a fost solutia gasita de autoritatile romane pentru a multumi Banca Mondiala si FMI care, de la mijlocul anilor ‘90 sipana in timpul guvernarii PSD, aratau cu degetul spre datoriile de miliarde de dolari acumulate de marile companii energetice - faimoasele arierate.

25 iul. 2012

Ştire şocâcâcâcâc!

Astăzi cel mai prima plagiator al ţării a adus în discuţie o informaţie şocantă, o informaţie care poate stabili încă de mâine debarcarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu! Iată informaţia:


http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/bucuresti-vila_dante-ponta-traian_basescu-vila-referendum_5_743375669.html#
Aceasta ar fi, potrivit celui mai mare plagiator şi mincinos prim-ministru, vila de protocol a lui Traian Băsescu:  
"Traian Băsescu îşi pregătise vilă de la RAAPPS. A investit în ea un milion de euro", a precizat Ponta.Casa este situată în nordul Capitalei şi, potrivit legii, ea poate intra în proprietatea lui Traian Băsescu doar dacă acesta îşi va duce .până la capăt mandatul ".
"În 2010-2011, când salariile şi pensiile erau tăiate, această locuinţă aparţinând Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat, la solicitarea lui Traian Băsescu, a fost pregătită cu reparaţii de peste un milion euro din bani publici, pentru a fi ocupată de Băsescu după terminarea mandatului de preşedinte. A fost pregătită din bani publici ca viitoare locuinţă a lui Băsescu, faimosul slogan «Să trăiţi bine» se aplică doar aici", a spus Ponta.
Deci căpitanul Traian Băsescu poate pleca pe mare, a fost dovedit de Procurel!
Iată ce a zis "debarcatu": „Am un mare regret că am numit un mincinos ca premier al României. Nu am cerut nici o astfel de acțiune din partea RA-APPS.  Eu mai am vila Lac la dispoziție până în 2014 și nu am nicio legătură cu îmbunătățirile pe care RA-APPS le face în vilele pe care le deține. O minciună în plus pentru uz local și mai ales în campanie nu îi prinde rău. Am o rugăminte, pentru ca o astfel de renovare să-mi fie pusă în sarcină, trebuie să existe o solicitare a mea. Îl rog pe Ponta să prezinte o astfel de hârtie și dacă o prezintă, eu îi rog pe români să mă destituie duminică”, a spus Băsescu.
Domnule Prim Ministru PLAGIATOR ( DOVEDIT ) prezentaţi domnule hârtia să scăpăm de tiranu!


Întrebare:

Cu ce drept aţi luat drapelul NATO de la locul lui domnule Preşedinte interimar Crin Antonescu?
A ieşit cumva România din Pactul Nord-Atlantic Nato şi noi nu ştim?
CU CE DREPT UMBLAŢI LA SIMBOLURILE PENTRU CARE ROMÂNIA A JERTFIT RESURSE ŞI VIEŢI OMENEŞTI ÎN TEATRELE DE LUPTĂ ÎMPREUNĂ CU ALIAŢII EI?
PUNE STEAGUL ÎNAPOI REPETENTULE!

24 iul. 2012

NU TE DUCE LA VOT!

Ai uitat? 
Eu n-am ce discuta cu asemenea "democraţi" , aceştia trebuie să dispară pentru totdeauna din România iar pentru a dispărea trebuie alegeri anticipate URGENT! Toată clasa politică actuală este o cloacă infectă plină cu orice fel de interese, numai cu interesul poporului român NU!
NU TE DUCE LA VOT ŞI CERE APOI ALEGERI ANTICIPATE!
GATA! AJUNGE 22 DE ANI DE SACRIFICII! 
JOS USL-ul moscovit!

Fraţii.

• “Scuze ca intreb, dar Victor, fratele tau, s-a vandut cuiva?! Doamne fereste asa ceva nu credeam !Sunt cititoare fidela a blogului lui...asa cand am timp !Dar nu inteleg ce sunt tampeniile alea de poze ?! Cum adica sa votam DA pentru alegeri anticipate !MRU este ungur si Macovei homosexuala....?!”
• “George ce se intampla cu voi, ce e cu fratele tau, v-ati certat pentru Basescu, a ajuns Basescu sa va rupa si sa va invrajbeasca, am citit ce scrie fratele tau pe blog tu ce parere ai in acesta disputa, voi ati fost mereu pe aceeasi baricada cum de s-a ajuns la tampenia asta din care nu mai intelege nimeni nimic?”
.
Primesc din ce in ce mai des de la o vreme astfel de mesaje cu privire la fratele meu mai mic, deoarece multa lume este derutata si crede ca site-ul roncea.ro ne apartine la comun iar de la o vreme incoace blogul cu pricina este o vitrina a mesajelor anti-base, in timp ce eu ma manifest ca un basist imputzit, o voma pedelista, un vandut etc...
Am in lista de prieteni mai multe persoane care mi-au istorisit povesti similare, se pare ca mai sunt destui cei care au o problema cu fratii mai mici si mai navalnici.
S-a creat o confuzie pe buna dreptate, desi pozitie mea este clara si vizibila, impotriva uslinosilor si a Gastii Ilici-Voiculescu-Tonta-Crin, si adunatura lor de semipederasti care chema “poporul” la vot (ei ii zic poporului – pulime), pentru a-si satisface poftele pidosnice pe carca romanilor.
Abia acum mi-am facut un site, ca tot ziaristul in rezerva, caci m-am multumit cu blogul lui Zuckerberg, pana am aflat ca google nu indexeaza facebook-ul decat partial. www.roncea.net este adresa site-ului meu. Desigur,este de citit si www.roncea.ro unde se afla de asemenea si multe texte scrise de mine de-a lungul anilor. Ca asumare personala, www.roncea.net este insa produsul meu propriu si personal, unde cred ca se vede cu ochiul liber ce fel de pozitie am in zavera asta de acum.
Cafteala asta generalizata care a ajuns la apogeu in aceasta vara a vrajbei noastre, a impartit romanii in tabere gata sa se incaiere, ceea ce ar fi cu atat mai ridicol in contrast cu datele problemei – respectiv cu evidenta faptului ca si in tabara Ilici – Voiculescu si in tabara Basescu dau la foale faurari din aceeasi mama...ca sa zic asa...
Frate-miu, ala micu’, n-are ce trada, ca si el tine cu Romania si n-are cui se vinde ca nu functioneaza pe bistari, nu e om politic si nu apartine gastilor astora si nu s-a pricopsit cu nimic de la nimeni, ca si mine. Il inteleg foarte bine, e pur si simplu furios si scarbit, ca si mine si ca toata lumea. Si dezamagit de Basescu, ca si mine si ca multe milioane de romani.
Pe de alta parte, este si el de acord cu Traian Basescu, pentru a cita chiar spusele sale:
“Sunt de acord cu Basescu ca la Cotroceni este o paiata si la Palatul Victoria un plagiator.
Si cu afirmatia privind clica de tradatori”.
Tot frate-miu subliniaza si ca “presedintele-luptator Basescu este un aparator al cauzei romanesti in Basarabia, cum n-au fost ambii sai predecesori la un loc”.
Suntem cu totii de aceeasi parere deci, in punctele esentiale.
Subscriu si la ce publica el pe blog despre Cristian Preda, un sugiuc comunistoid in pruncie, devenit apoi un patibular aruncator de flegme catre Eminescu – asa s-a lansat in cariera – si despre MRU si despre putzoiul de Mihai Neamtu, ex-publicist la Puncte Cardinale, candva, devenit mai apoi chilipirgiu al unei grupari aparte cu o unica preocupare cardinala – gheseftul pe cadavrele romanilor macerati de comunismul adus cu tancurile de alti gheseftari, neamurile lor blestemate.
In ce o priveste pe duduia Macovei sunt si eu de parere ca este un jeg uman de cea mai joasa speta - si scum imi creste tensiunea cand imi amintesc cum saracul Badia Ogoranu ii trimitea scrisori rugand-o sa-i ridice eticheta mizerabila de condamnat de drept comun, pusa de Securitatea careia familia lui Macovei i-a fost sluga credincioasa si sa i se recunoasca calitatea de detinut politic. Scarba de procuroare comunista se pisha pe el cu bolta. Macovei era saritoare foc doar la nevoile poponarilor. Avea bucurii de la jumatea jetului si la nevoia mica, ca era si in mare amor pentru secta lui Bivolaru, vecinul de comuna al lui Adrian Nastase, iar cand venea si vreo nevoie mare se arunca cu toata gura.
Cum Badia Ogoranu nu facea parte din categoria de personaje pidosnice preferate de madame Macovei, batranul luptator, o legenda a rezistentei anticomuniste, a murit fara a primi vreun raspuns de la individa. Dupa moartea sa, ii scrie scarbei de procuroare comuniste si sotia lui Ogoranu, pe aceeasi tema, cu aceeasi simpla rugaminte, cu valoare strict simbolica.
Scarba, mucles.
Moare si sotia lui Ogoranu la scurt timp, neimpacata..
Coana Macovei era insa extrem, dar extrem de prompta la orice nevoie a poponarilor, fiind una dintre activistele acestei miscari de sandilai alimentata din undergound de stangisti maladivi, dintotdeauna. Duduia este practic pe exact aceeasi baricada si pozitionare ca si o alta fetitza, Remus Cernea, consilierul lui Ponta, cel care ii face clisme ecologice lui El Che de Vece in fiecare dimineata, ca le are bine de tot cu meseria asta, face niste chestii cu limba cum rar s-a vazut, invatate la GDS, in poala lui Gabriel Andreescu, tatucu’ sau, expert in ale sexualitatii anale.
Frate-miu invoca principial ca motiv al despartirii sale de Basescu tema Patapievici, un impostor jalnic care si-a inventat pana si biografia, lansat in viata publica de Don’ Magureanu, printr-un artificiu de servicii clasic si care a fost instalat de Basescu la sefia ICR, institutie care ar fi trebuit sa aiba un rol similar si la fel de important precum Goethe-Institut, l’Institut Français, British Council, Instituto Cervantes, American Library. Evident ICR este cu totul si cu totul altceva decat o vitrina a culturii nationale, ceea ce a reclamat nu doar frate-miu, care consemneaza “multiplele fracturi provocate coloanei vertebrale a natiunii, identitatea nationala, si gaurile lasate in cultura romana de sobolanii ICR”. Corect pe deplin.
Insa una-i una, alta-i alta.
Netrebnicii lui Ilici au lasat si ei aceleasi gauri, iar mai ales netrebnicul de Marga a distrus la scara mare, el a lansat idioata asa zisa reforma a invatamantului in 1998 iar rezultatele se vad.
Mai are o tema de debate frate-miu si cu Tismaneanu. Eu m-am carat de la Curentul, un ziar la care am tinut, si unde am lucrat vreo cativa ani, cu satisfactii mari, dupa ce mi s-a cerut de catre patronat sa nu mai scriu de rau de Tismaneanu si despre Rusia despre care eu scriam exclusiv in conexiune cu tema Basarabia etc, tema prioritara pentru mine in tot ce am scris in ultimii 22 de ani. Am aflat mai tarziu de la o ipochimena din aria lui Tismaneanu, Alina Muingiu, care a dat din casa intr-un editorial, ca acesta avea obiceiul sa dea telefoane si sa faca presiuni asupra redactiilor care nu-l pupau in dosul sau bolsevic.
Fireste puteam sa aleg sa raman si sa accept conditiile celor de la Curentul, insa daca am ales sa ma car si sa las o slujba buna inseamna ca aveam o determinare serioasa. Tismaneanu, in opinia mea, este un fel de vierme de galbeaza, si ca toti viermii beneficieaza de o flexibilitate cu totul si cu totul speciala, in contrast cu rectitudinea cu care si-a urmarit, inflexibil, propriul interes, lingandu-i cu nesatz bucile lui Ilici, cand i s-a oferit ocazia pe care o visa, respectiv sa se afle in proximitatea puterii. Este antologica secventa descrisa de un apropiat de-al lui Tismaneanu candva si reluata (in Jurnalul unui jurnal -1997-, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998) de Paul Goma cel care a relatat, via Dorin Tudoran, o scena care a avut loc in casa lui Virgil Magureanu, caruia Tismaneanu, beat crita, i-a reprosat ca nu i-a dat postul de ambasador la Washington, in ciuda promisiunilor facute de insusi Ion Iliescu.
Basescu s-a folosit, ca toti oamenii politici, de carpe de acest gen, si i-a facut un gheseft lui Tismaneanu, despre care stia la fel de bine ca toata lumea ca s-a obisnuit sa joace sah de cartieru’ Primaverii jucand ba cu albele ba cu negrele, dupa cum se-nvarte tabla. Tismaneanu a fost un lacheu ticalos al Puterii, ca toti cei din specia sa, pricopsiti pe spinarea “bastinasilor” pe care i-au parazitat ca niste paduchi. Mamelucul Tismaneanu, participant la orgiile propagandistice iliesciene, in schimbul jalnicei tamaieri a acestuia, a devenit un Zoe Petre al Cotroceniului lui Basescu.
Este desigur grav faptul ca Basescu i s-a oferit ocazia unei mizerii umane ca Tismaneanu sa se instituie drept constiinta morala a unei tari din care de fapt a optat sa plece, cu sarcini de la Secu sau KGB mai degraba, in opinia mea. Institutul creat pentru a-i oferi un scaun sezutului lui Tismaneanu este acum pe mana unor mici limbrici iesiti din sezutul sau, brigadierii Andrei Muraru, Marius Oprea, Stejarel Olaru.
Fratele meu, ca si alti frati mai mici, ai altora, a ales gresit in opinia mea, sa se pozitioneze astazi alaturi de gasca pucistilor lui Ilici si Voiculescu, din mai multe motive.
Primul si cel mai important este ca a “intoarce armele”, chiar daca a fost deseori o “solutie romaneasca” si in conflictele militare din istoria noastra, mie cel putin nu mi se pare acceptabil.
In al doilea rand este o dovada de cecitate sa nu iei in calcul faptul ca Traian Basescu este cel care a aplicat Sistemului o “lovitura de copita” cum nu s-a mai vazut in 20 de ani. Singura mare lovitura din anii ’90 incoace, incasata dur de Sistem a fost arestarea lui Nastase. Se mai adauga aruncarea lui Vintu la parnaie, unde i-a fost locul de cand s-a nascut ca o taratoare pe acest pamant, plus belirea reptilianului Voiculescu si pizdiliciului de Patriciu (cel care bazaia ca o duduitza de pe centura cand s-a vazut cu catuse la maini prima oara), plus Dosarul cel mai grav din istoria Romaniei de tradare si spionaj – in care sunt implicati direct sau indirect 20 de demnitari ai Guvernarii Tariceanu.
... dosar care ii are la varf pe fostii ministri Codrut Seres si Zsolt Nagy, judecati pentru tradare prin transmitere de secrete (are termen la inceputul lunii 6 septembrie 2012). Curentul a publicat ieri, daca nu ma insel, un material mai mult decat interesant, cu privire la conexiunea recenta dintre Victor Ponta si pionul retelei care se folosea de ministrii romani, Stamen Stancev, amploaiatul lui Mark Rich, seful oligarhilor rusi si israelieni totodata. Mark Risch este si superiorul lui Soros, cel care l-a adus pe pitziponcul general pensionat de US Army, de bun ce era, inainte de vreme - Wesley Clark, devenit acum un fel de gauleiter al lui Ponta, sa-l ajute sa vanda mai bine gazele de sist romanesti (“mai bine”, adica comisionul sa nu se piarda aiurea)...
Dosarele acestora sunt toate pe rol si miza cheie a exprimat-o cu guritza sa insusi marele Reptilian Sef, Dan Voiculescu: trebuie capacita Justitia rapid. Justitia era o maimutza surda si chioara, pana sa apara Basescu sa puna ceva carbuni incinsi sub scaunele magistratilor. Lista celor care s-au pricopsit cu lovituri de copita de la Basescu este lunga, putem pune la socoteala si cei 28 de generali din Servicii trimisi la plimbare, numai in perioada 2006 – 2008, plus generali ca Ovidiu Soare si Catalin Voicu pusi in catuse – Voicu va executa parnaia, degeaba se bucura el cu spume pe 5 iulie, iar marele smecher de la SRI, omul de casa al lui Nastase, Ovidiu Soare se va incalta si el cu o sentinta definitiva, chiar daca inca mai zburda prin sediul central al SRI din cand in cand.
Basescu a facut parte din Sistem, este el insusi un perfect animal politic, are o gramada de pacate, dar este parfum de roze pe langa eunucii si ienicerii sultanului Ilici, criminalul cu mainile rosii de sange pana la coate, care a omorat romani, care a dat ordin sa se traga in romani, care a macelarit romani si a aruncat romani contra romani, care a adus de 5 (cinci) ori gibonii din subterane impotriva cetatenilor Capitalei.
Radacina raului, blestemul Romaniei este acest bosorog sinistru, nu degeaba fostul sau complice la asasinarea lui Ceausescu, generalul Stanculescu spune, din parnaie, unde se afla acum, ca pana nu crapa Ilici nimic nu se va schimba in Romania si mai ales nu vom afla nicicum Adevarul. Ilici este dopul bine infipt al vidanjei care aduna toate scursurile Sistemului. Vidanja se va goli doar cand acest dop de cacat uscat moscovit va zbura la dreak, de unde a venit. Acum 22 de ani ne-am luat rangi in tzeasta si eu si frate-miu pentru ca am indraznit sa cerem Adevarul in Piata Universitatii si sa spunem atat cat stiam noi atunci despre lovitura de stat moscovita – respectiv ceea ce acum e limpede ca lumina zilei.
Se pare ca si acum avem de-a face tot cu o lovitura, mai degraba de palat, ca Statul este deja varza. Iar ziua aceea de 5 iulie, cu Voicu rascracarat si hidos ranjind la presedintele pe care l-am votat, in 2009, singura data cand m-am dus si io la vot, in toti acesti ani, m-a scos din sarite. De aceea am facut si io, ca si alte sute de mii de romani de pe feisbuk tot ce mi-a stat in putinta pentru a-i combate pe pucistii lui peshte. Iar pe online, se vede foarte clar, raportul de forte in favoarea lui Basescu este de 20 la unu. “poporul virtual” de pe facebook, unde sunt adunati 4,8 milioane de romani nu tine cu Gasca bolsevica a lui Ilici si Voiculescu.
Evident nu “poporul” internautilor romani ci “poporul-popor” va transa disputa, asa cum este el acum -“poporul” - semidecerebrat, animalizat, idiotizat dupa loviturile de ciocan in creier incasate necontenit de la Agregatul media securistoid. Cred ca Basescu, fie si pentru ca are coaie, in comparatie cu oastea de stransura de jivine a lui Ilici si Voiculescu, formata din cocalari penali, pitziponci si eunuci cum spuneam, este capabil sa duca mai departe programul de demantelare si distrugere prin lovituri de copita a Sistemului. In plus, e chiar simpatic si autentic in reactii si dintr-o bucata, asa “mahalagiu” cum ii zic poponarii astia de la GDS, pe unde se tot freaca el ca Voda prin loboda, ca sa vada lumea ca are si el “inteleftuali” in lesa.
Pana una alta, pe 10 iunie romanii au ejectat PDL-ul cu toata pletora sa de imbecili atarnati de-o fusta, cea care de altfel i-a si ingropat.
Pe 29 iulie sper sa le vina randul si celorlalti sa-si ia peste bot o scatoalca zdravana - gaozarilor lui Ilici, dovedind ca sintagma, “stupid people”, eticheta infamanta aplicata romanilor de catre cel care a “nasit” intreaga clasa politica de astazi, Saul Brukner aka Silviu Brucan, si-a incheiat termenul de valabilitate.
(George Roncea)
.
Bun.
Şi dacă tot am postat "George Roncea", hai să mai postez ceva:
.
Fix în urmă cu 20 de ani. 14 iunie ‘90. După o goană nebună prin facultate, se auzeau deja pe jos bubuiturile uşilor sparte de mineri, iar micul nostru grup de vreo 13 studenţi (am mai găsit nişte fete care îşi făceau, naive, lucrările de diplomă) s-a oploşit într-un atelier părăsit, din turnul de deasupra intrării în facultate, unde se aflau tot felul de gioarse şi plânsete stricate, inclusiv un pian vechi. Am îngrămădit nişte planşete într-un colţ şi ne-am adăpostit cu răsuflarea tăiată aşteptând apariţia minerilor. N-a durat mult. Bubuiturile şi zbieretele se apropiau. Au dat de perete uşa atelierului dar la început nu ne-au observat. Un miner, sprijinit pe mâna stângă într-un topor, s-a proţăpit în faţa pianului paradit şi a început să bată în clape. Mi s-a tăiat răsuflarea de emoţie artistică de data asta. Imaginea era şocant asemănătoare cu o scenă a unui tablou - „Răscoala“ - de Ilia Repin, un mare artist rus al şcolii realiste de pictură, contemporan cu Tolstoi. Până şi lumina cădea la fel. Aş fi vrut să-i fac o poză „pianistului“, însă declanşatorul ar fi făcut o gălăgie infernală. Deşi încercam să ne ţinem respiraţia, cineva a icnit, din spatele planşetelor s-a mişcat ceva şi s-a auzit zgomot dinspre noi, iar acefalul care bătea în clape a ciulit urechea şi apoi s-a îndreptat mugind către noi. Răgetul lui a alertat haita şi încăperea s-a umplut de ciomăgarii cu căşti care au început să tragă sălbatic de noi, izbindu-ne cu spume la gură.
.
Imaginea era şocant asemănătoare cu o scenă a unui tablou - Răscoala - de Ilia Repin, un mare artist rus al şcolii realiste de pictură, contemporan cu Tolstoi. Până şi lumina cădea la fel. Aş fi vrut să-i fac o poză „pianistului“, însă declanşatorul ar fi făcut o gălăgie infernală. Deşi încercam să ne ţinem respiraţia, cineva a icnit, din spatele planşetelor s-a mişcat ceva şi s-a auzit zgomot dinspre noi, iar acefalul care bătea în clape a ciulit urechea şi apoi s-a îndreptat mugind către noi. Răgetul lui a alertat haita şi încăperea s-a umplut de ciomăgarii cu căşti care au început să tragă sălbatic de noi, izbindu-ne cu spume la gură.
Tot ce s-a întâmplat din acel moment mi s-a derulat cu încetinitorul. Eram apucat, tras, pocnit, împuns, trosnit din toate direcţiile, l-am pierdut din ochi pe Victor, smuls şi aruncat parcă pe sus, jivinele grohăitoare loveau din răsputeri şi mi-am dat seama că dacă ajung pe jos voi muri strivit, călcat în picioare. M-am apucat cu toate puterile de un găligan care părea mai şef şi mai bine îmbrăcat, care la rândul său m-a apucat strâns de gât, ca pe un fel de pradă de preţ, trăgându-mă prin mulţimea de braţe care loveau către scări, în jos. Locul era supraaglomerat, fiecare încerca să izbească cu ceva în mine, era ca la o horă drăcească, făceau un tărăboi infernal, dar tocmai pripa lor să mă troznească şi îngrămădeala îmi era de folos. N-aveau loc destul să-şi ia avânt cu bâtele şi cu răngile cam lungi pentru lupta corp la corp. Mă feream mai ales de o pocitanie cu picioarele răşchirate, care tot încerca să mă împungă cu un fel de burghiu baban de mină, pe care îl tot răsucea spre mine cu ambele mâini strigând celorlalţi să-i facă loc să-mi dea gaură în piept. Nimeni nu voia să-i acorde întâietate, fiecare voia să mă ardă la scăfârlie pe cont propriu şi individu’ era împins cu scula lui sfredelitoare de colo-colo, evident dezolat şi frustrat la maximum. Un altul se stropşea la găliganul care mă ţinea de gât să ia mâna ca să mă izbească la gâtitză cu toporişca, să-mi ia capul, însă vlăjganul nici gând să dea drumul la pradă.
Deficit de comunicare - am formulat reflex în gând, un racord la canadianul meu preferat, Marshall Mc Luhan, cel care a definit magistral premisele unei noi ere a comunicării, care iată, la aglomeraţie, mai are şi sincope când ţi-e lumea mai dragă. Lumea mi s-a întunecat brusc când o rangă de fier cu profil octogonal a plutit parcă în aer, din lateral, am văzut-o cu coada ochiului şi cu un vâjâit sec mi-a crăpat capul. Am simţit trosnitura până în şira spinării şi mi-a dispărut mira de pe ecran. Treaba care se derula cu încetinitorul prinsese brusc viteză, ca în filmele de epocă mixate pe repede înainte. M-am trezit atârnând ca o păpuşă dezarticulată, încă mă ţinea de gât găliganul, o durere usturătoare în maxilar făcea să-mi zvâcnească faţa, îmi trosneau în gură bucăţi de dinţi sfărâmaţi, sânge peste tot, ţâşnea din cap ca un izvor şi abia mai vedeam prin pânza roşie de peste ochi, tot corpul îmi ardea, gloata mă adusese de pe scări pe un etaj mai jos şi se făcuse mai mult loc de lovit, unii îmi smulseseră aparatul de la gât, alţii mă buzunăreau, găsiseră cutiuţele cu filme şi urlau „are droguri, e drogat, e drogat, feriţi-vă să nu vă înţepe“, în timp ce izbeau în mine cu sete ca într-un şarpe care i-ar putea muşca de picior. Colosal, lighioanelor le e frică de mine, m-am prins ca de o glumă bună şi am început să râd, scuipându-mi resturile de măsele, schimonosit, cred că arătam hidos, cu faţa umflată şi hainele îmbibate deja de sânge, iar tembelii urlau şi chirăiau mai abitir - „e drogat, e drogat, omorâţi-l, omorâţi-l!“ şi se îmbulzeau să îmi tragă în cap şi în coaie cu nişte lanţuri şi furtunuri cu capete metalice.
Oedip, castrare simbolică, mi-a venit în gând - lucrasem la Buftea, asistent scenograf, înainte de decembrie 1989, la un film turnat la Roşia Montană şi ştiam din documentare că minerii ajung impotenţi la vârste medii, radiaţiile din subteran, mediul nesănătos, întunericul îi afectează nu doar mintal. Mă gândeam că de aceea şi erau atât de îngălaţi şi troglodiţi, vite jugănite de cavernă, n-aveau un gen de furie taurină, ci prezentau mai degrabă ceva bovin în mişcări şi priviri şi încercau să mă castreze şi să-mi scoată totodată ochii deoarece sufereau ei înşişi de complexe oedipiene şi de frustrarea emasculării. Şleahta de scursuri scopite putzea oribil, frecăngeala şi răgetele lor exalau un iz greţos de basamac şi măsele stricate, ciomăgarii slinoşi se excitau cumva lovind necontenit, cu sclipiri ucigaşe, sanguinare în uitătura cretinoidă. Îi alimenta nevoia de moarte, de lichidare a duşmanului ancestral de clasă - cred că eram pentru ei un fel de reprezentare iconică a răului, simbolul studentului „legionar“ cu pletele în vânt care-l sfidează pe Tătucul Ilici Sauron.
Deja pletele îmi erau năclăite de sânge, cămaşa şi pantalonii la fel, iar un pantof mi se umpluse deja până la gleznă de sânge şi mi se răsucea pe picior, gata-gata să-mi cadă şi dezechilibrându-mă. Un instinct de conservare moştenit încă din copilărie, de când mă băteam cu ţiganii în cartierul de baştină, la Gara de Nord, îmi marcase în minte să evit să ajung pe jos, sub cizmele haidamacilor janghinoşi, dar un fel de leşin şi o greaţă îmi strângea stomacul, capul mi se învârtea, nu-mi mai simţeam corpul, totul era o vâjâitură, vedeam în secvenţe, străfulgerări de metal, bâte, răngi, lanţuri, ciorchinele de carcalaci băloşi şi negri de subteran care fojgăiau în jurul meu mă tot târau prin clădire - nu se mai termina odată oroarea şi chinul. Cred că afară, la stradă, mi s-au epuizat resursele, aveam un fel de blackout-uri, simţeam că îmi plesneşte capul, iar durerea iradia parcă din mine prin toţi porii. Cred că deja abandonasem ideea supravieţuirii, mă gândeam cu ciudă că voi muri ca un prost fără să fi apucat să-i ard şi eu cu trifazicul. Mă târau mai mult pe sus şi deodată au apărut bucureştenii, bucurie mare pe mine, credeam că mă vor scăpa din mâinile hoardei - o mamaie grasă urla ceva la ei, credeam că îi ceartă, ba chiar a smuls o bâtă de la un ciomăgar şi i-a tras cu sete una în cap minerului care (încă) mă ţinea de gât. Victorie, am exclamat în gând, se întoarce roata, poate scap totuşi - m-a fulgerat un gând, minerului îi sărise casca din cap şi mi-a dat drumul. Am căzut la pământ în genunchi şi grăsana a prins să mă scuipe după ce minerul nervos i-a smuls bâta din mâini. I-a ars cucoanei un picior în cur după ce şi-a pus la loc casca şi m-a ridicat de jos de păr.
Cucoana a chirăit şi şi-a cerut iertare, pe mine voia să mă izbească la scăfârlie, m-am prins tardiv că era o fesenistă, votase cu Andrei Pleşu, iar femeia nu era singura. Pe tot traseul până la sediul central al MI, alături de CEC, am fost scuipat, înjurat, lovit şi împuns de cetăţenii de bine ai lui Iliescu, iar jivinele îi aplaudau pe mineri urlând din toţi bojocii, ritmat, „Jos Le-gio-nariii!“. Mă cruceam în sinea mea - nu ştiam că Iliescu şi Răzvan Teodorescu au adus la cunoştinţa ţării, pe TVR, că noi, cei din Piaţa Universităţii, eram „le-gio-narii“ care au încercat să dea cu rebeliunea în poporul de dobitoace şi alesul lor, al neghiobilor, Ion Iliescul.
Mă apucase iarăşi greaţa şi mi se tăia din când în când lumina, nu mai vedeam bine, credeam că din cauza sângelui întins pe faţă. Am apucat să întrezăresc în curtea MI câteva cadavre semidezgolite, siluete vineţii întinse la perete, grămadă peste care era trasă o fâşie de pungă şi m-am trezit altoit cu un pat de armă după ureche, apucat şi aruncat într-o dubă mare, un camion din tablă cu gratii, plin deja cu arestaţi. Aici mi s-a rupt filmul de tot. Pur şi simplu nu mai vedeam nimic, totul era negru complet, nici măcar stele verzi. Spaima oricărui pictor este orbirea, gustasem Borges, dar nu credeam în orbirea creativă.
Traseul până la unitatea de securitate de la Măgurele, lagărul unde aveam să mă reîntâlnesc cu frate-miu, a fost un coşmar. În dubă totul era un vaiet, oamenii gemeau, îşi căinau rănile şi soarta, îl blestemau pe Iliescu şi se fereau de mine, fiecare cu durerea sa... eu eram disperat că nu mai văd, mă târam orbecăind pe la picioarele lor şi încercam să-mi fac loc pe pipăite, nişte mâini m-au tras în sus şi m-au sprijinit de ceva, nu reuşeam să-mi şterg sângele care se usca şi îmi creponase faţa umflată, îmi ardea tot corpul, dar parcă nu mai simţeam nicio durere, mă invadase o spaimă teribilă, viscerală - chiar nu mai vedeam, degeaba îmi frecam ochii, lumea devenise opacă.
Acesta a fost momentul cel mai nasol, disperarea orbirii îmi luase minţile, îmi doream să mor pe loc, ideea unei vieţi de orb, mutilat şi olog mi se părea o variantă nefezabilă şi relativ lipsită de atractivitate. M-am strâns de gât încercând să mă sufoc, dar nu puteam să-mi mai strâng degetele, aveam mâinile cam zdrobite, nu-mi simţeam braţele - încă un pocinog, ce artist mai poate picta cu degetele betegite? Camionul/dubă care ne hurduca precum pe nişte cartofi s-a oprit la un moment dat cu scrâşnete de frână şi oamenii se buluceau să iasă, erau traşi şi aruncaţi pe jos, se lătra la ei şi m-am trezit şi eu smuls şi buşit de asfalt, eram complet orb şi dezorientat, am încercat să mă ridic împleticindu-mă când mi-a răsunat ca o împuşcătură după ceafă şi brusc cu un ochi am întrevăzut un fel de străluminare - vedeam ca prin ceaţă ceva! Am căzut iarăşi şi am încasat pe spinare încă o serie de lovituri - eram însă inundat de bucurie şi recunoştinţă, râdeam iarăşi „ca un drogat“ - ceva se întâmplase, şocul izbiturii de ciomag mi-a adus o dâră ceţoasă de vedere. Un şir de soldaţi oligofreni ne însoţea pe bucata de drum de la camion la uşa lagărului - garajul unităţii de la Măgurele - izbindu-ne cu cozi de lopată şi lătrând din răsputeri la noi ceva neinteligibil - totul era foarte mişto: eram totuşi în viaţă, ologit şi damblagit, semichior, dar întrezăream lumina...
Frate-miu m-a găsit zăcând în marea de oameni care arătau ca după măcel, cu mâini rupte, fracturi deschise prin care se vedeau ieşind oasele, un tânăr avea ochiul scos şi şi-l ţinea cu mâna, şiroindu-i sângele pe faţă, o mare de suferinţă şi de vaiet. Un apevist umflat şi patibular învârtea prin aer un puşcoci şi ne lovea cu ţeava armei, arătându-ne demonstrativ cum ştie el să bage glonţul pe ţeavă. M-am luat cu el în gură - acum că scăpasem cu viaţă şi că vedeam cu juma’ de ochi eram cu gura mare şi mi se rupea de ameninţările lui, după trosneala pe viaţă şi pe moarte încasată. Făcea spume la gură handicapatul cu trese şi mi-a promis că mă aranjează el şi că îi cheamă pe mineri să mă altoiască iar - fuseseră şi ei cazaţi în unitatea de securitate şi împărţeau ce se ciordise de la oameni. N-a avut sânge în el să tragă în mine de faţă cu toată lumea şi şi-o fi închipuit că cine ştie ce sculă de basculă de ziaristu’ lu’ peshte oi fi de am tupeu să mă iau de el cu drepturile omului, regulamentul uzului de armă împotriva civililor şi alte parascovenii d’astea. Într-un colţ mai ferit, nişte ţigani cu mâini rupte şi feţe umflate şi vinete de lovituri m-au oploşit între ei şi mi-au făcut rost de un chiştoc strivit de Carpaţi - eram suficient de caftit, şi scandalagiu pe deasupra ca să impun respect. În plus, datorită sângelui care se uscase pe mine şi a învineţirii feţei în urma loviturilor, eram mai negru decât ei. Am stabilit cu ţiganii ca la ieşirea din pârnaie, dacă mai apucam lumina zilei, să ne întâlnim şi să mergem peste mineri în Valea Jiului - eu aveam fiole cu Soman şi Sarin (neuroparalizante de luptă), ceva fosfor plus un borcănaş dolofan de cianură, şutite la „revoluţie“, iar ei aveau arme pitite prin ţigănia din Ferentari şi Pantelimon (am aflat mai apoi că Armata a instalat cuiburi de mitralieră în punctele de acces către Valea Jiului, iar minerii erau cam kkati pe ei de frică; am ratat atunci momentul, dar în 1998 îi aşteptam la Bucureşti ca pe suedezele care veneau pe litoral la supt cariciul, înainte de ‘89). Bulibaşii s-au oferit să-mi fure ale mai noi modele de aparate foto, să-mi recupereze paguba, şi să mă înveţe să dau cu cuţitul - chiar am învăţat de la ei, mai târziu, câte ceva, iar eu i-am învăţat să-şi facă asociaţii - cu acte în regulă.
Ziua a trecut în chinuri ca la balamuc, mă ustura şi mă ardea totul, mi se închegase sângele pe ţeastă, unde eram pocnit cu ranga, aveam nişte coaste fisurate şi abia mai respiram, eram deformat şi hidos şi arătam ca un monstru ultramarin (mai apoi procurorii mi-au înlăturat poza - eram la pozitia nr. 493 - din catalogul arestaţilor de la Măgurele că arătam prea naşpa şi stricam albumul).
Abia vedeam cu un ochi, şi ăla umflat ca naiba, dar la lăsarea serii, în aerul fetid, împuţit de mirosul de urină şi sânge, de duhoarea sutelor de oameni schilodiţi care zăceau claie peste grămadă, am tras cu botul la ciment, de la ţiganii căsăpiţi de mineri, două fumuri sublime cu gust de sânge printre cioturile de dinţi. După ce frate-miu mi-a suflat în ureche că a reuşit să pitească un negativ în chiloţi, m-am simţit cu adevărat fericit şi am început să mă gândesc cu nesaţ la noaptea când voi reuşi să sar gardul puşcăriei şi apoi să-mi caut prietenii pentru a începe să-i luăm la omor pe fesenişti - în frunte cu Ion Iliescu (fără a-l omite cumva şi pe Petre Roman, cel care le explica ziariştilor străini, care filmau, în data de 15, pereţii stropiţi până în tavan cu sângele colegilor mei din Universitate, că de fapt noi, studenţii diversionişti „legionari“, am dat cu vopsea roşie prin facultate pentru a ne victimiza şi a macula imaginea sa şi a lui Ion Iliescu.
Încă de atunci, de la Măgurele, mi-a mijit în capul cât o baniţă bucuria gândului că ne vom întoarce într-o zi şi că voi fi printre primii care se vor pisha pe mormintele lor de kaghebişti...
.
Şi acum pun o întrebare:
Băh voi ăştia, bloggerii şi jurnaliştii pulii mele, care tot vă daţi atotştiutori în "revoluţii decembriste" şi-n alte "pieţi universitare":
UNDE GURA MAMILOR VOASTRE AŢI FOST ÎN DECEMBRIE '89?
DAR ÎN IUNIE '90?
Sub paturi?
În faţa televizoarelor?
Ia spuneţi măh impostorilor!
MONICA MACOVEI-GHERGHESCU UNDE AI FOST ÎN DECEMBRIE '89?
CĂ ÎN IUNIE '90 ŞTIM UNDE AI FOST.
ÎN UNITATEA MILITARĂ DE LA MĂGURELE!
UNDE-ŢI ESTE TRECUTUL MONICA MACOVEI-GHERGHESCU?
.
Impostorilor, luaţi "o igienica" d-aci şi ştergeţi-vă boturile pline de căcat!
.
Mda.
Poate mulţi dintre voi, cei ce-mi citiţi bazaconiile, aţi văzut filmul, dar puţini ştiţi cine este Ogoranu şi ce a făcut el.
Hai să postez ceva despre el, nu de alta dar poate îşi aduce aminte şi "scroafa României cocoţată beată pulă-n copacul democraţiei" de "Cazul Ogoranu"!
.
Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut într-o familie românească cu trei copii, în Ţara Făgăraşului. A învăţat la liceul “Radu Negru” din Făgăraş, unde a fãcut parte din Frăţia de Cruce “Negoiul”. A urmat timp de patru ani cursurile a două facultăţi: Facultatea de Agronomie din Cluj şi Academia de Înalte Studii Economice Braşov. A făcut armata la 12 Vânători de Munte (pentru un timp participând la frontul de apus) şi la Şcoala Militară de ofiţeri Câmpulung Muscel.
S-a angajat ca luptător anticomunist şi în facultate, la Cluj şi la Braşov. S-a încadrat cu întreaga viaţă deplin şi pentru totdeauna în Rezistenţa armată anticomunistă, conducând şapte ani Grupul Carpatin Făgărăşan. În această calitate a desfăşurat un parteneriat militar cu NATO anticomunist în anii 1951-1954. Pentru lupta sa a fost condamnat de instanţele comuniste în contumacie la zeci de ani închisoare şi, la urmă, de două ori la moarte. Timp de 29 de ani, organele securităţii nu au putut să-l captureze. Prins în 1976, a fost salvat de la execuţie la intervenţia directă a preşedintelui american, Nixon.
.
Scurt istoric al rezistenţei armate anticomuniste din România
 (Ion Gavrilă Ogoranu)
Pentru români, totdeauna comunismul a fost un lucru străin de sufletul lor, atât ca ideologie, cât şi ca regim politic. În partidul comunist din România, înainte de 1944, nu s-au încadrat decât foarte puţini membri, mai toţi fiind de origine etnică străină.
Partidul Comunist a fost impus la guvernare de armata sovietică şi apoi de forţa celor mai declasaţi indivizi din societatea românească: Securitatea.
Românii au ieşit din ce-al doilea război mondial ca popor învins şi tratat ca atare, şi de sovietici, şi de democraţiile apusene. Jertfele poporului împotriva Germaniei naziste au fost zadarnice. Soarta României, ca de altfel şi a celorlalte ţări vecine, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, a fost pecetluită, fără drept de apel la masa tratativelor, încă înainte de terminarea războiului.
Odată cu impunerea la cârma ţării a unui guvern comunist, condus de Petru Groza, în 1945 a fost suprimată libertatea, instaurându-se treptat un regim de teroare, al bunului plac, al celor ce au profitat de ocazie şi şi-au dorit puterea şi traiul bun pe spinarea semenilor lor.
Dacă în România, teroarea a fost mai fără milă şi nedreptăţile mai strigătoare la cer decât în celelalte ţări vecine, dacă a existat un fenomen Piteşti şi un Canal al morţii, se datorează faptului că în societatea românească s-au găsit atâtea suflete negre în stare de orice josnicie. Am fost de asemenea ţara care prin aşezarea ei geografică eram în cel mai înalt grad rupţi de apus, neavând graniţă decât cu ţări comuniste. Intrasem în epoca comunistă după două dictaturi, carlistă şi antonesciană, în care poporul a fost dresat să fie supus, înfricoşat şi obligat să execute tot ce i s-a ordonat. Trebuie amintit că în două rânduri (1938 şi 1941), alegătorii erau duşi să voteze pe faţă, „da” sau „nu”, în coloane, însoţiţi de jandarmi cu baioneta la armă.
România a devenit repede ţara de batjocură pentru Ana Pauker, Luka László, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Pantelei “Pantiuşa” Bodnarenko, Alexandru Nicolschi, Valter Roman, Vincse, şi Pavel Aranici.
Oamenii politici şi de cultură, fără coloană vertebrală, au dezertat repede, milogindu-se în faţa noilor stăpânitori, devenindu-le tovarăşi de drum, lăsând descoperiţi pe cei ce nu şi-au aplecat capul şi care au fost trimişi în temniţă sau la moarte. Pustiul, deznădejdea şi laşitatea s-au întins peste tot cuprinsul ţării.
Şi totuşi în această mlaştină a disperării s-a închegat o rezistenţă armată anticomunistă. Ea a început în Bucovina, în martie 1944, când trupele sovietice au păşit pe pământul ţării noastre. Acţiunea a fost organizată de Armata Română, de ofiţeri, cum a fost locotenentul Motrescu, şi a continuat în acest colţ de ţară prin Cenuşe, Macoveiciuc, Vatamaniuc, când mocnit, când în flăcări, până în 1962, cu Vasile Motrescu.
Rezistenţa armată s-a întins apoi în toţi munţii României. În toamna anului 1944 şi iarna ce a urmat, au fost lansate în ţară, de germani, grupuri de paraşutişti cu misiunea de a acţiona la un moment favorabil împotriva armatei sovietice, moment care nu a mai venit. Unele grupuri, cunoscute de regimul comunist, s-au autodesfiinţat intrând în legalitate, altele, necunoscute regimului, au rămas în munţi, până în 1948, când au devenit active. Aşa a fost grupul de la Sâmbăta de Sus -Făgăraş, din care făceau parte scriitorul Constantin Gane şi Gheorghe Pele, grup care s-a mutat la Arnota.
Însuşi fostul ministru de interne din guvernul Sănătescu, generalul Aldea, a iniţiat o rezistenţă armată, imediat ce şi-a dat seama că altă cale spre salvarea României nu mai era.
În 1946, evenimentele s-au potolit oarecum. Se mai spera în alegeri libere şi în ajutor apusean, speranţe zadarnice. Începând de la această dată s-a accelerat organizarea rezistenţei militare anticomuniste, implicându-se în ea ofiţeri superiori, ca generalii Coroamă, Mitrea, Carlaonţ, amiralul Horea Măcelaru, colonelul Arsenescu.
În 1947, exista o înţelegere între toate forţele anticomuniste, din care făceau parte Partidul Naţional-Ţărănesc (ing. Pop), Partidul Naţional Liberal (ing. Bujoi), Mişcarea Legionară (prof. Nicolae Petraşcu, Nistor Chioreanu, George Manu), grupurile din armata română, organizaţiile studenţeşti şi alte forţe.
S-a format şi un Comandament Unic al Rezistenţei. În toată ţara s-au alcătuit grupuri înarmate cu scopul de a acţiona la momentul potrivit. A fost anunţat Consiliul Naţional Român de la Paris (condus de generalul Nicolae Rădescu) despre această realizare. El a anunţat guvernele apusene despre ce s-a iniţiat în România.
Din cauza defecţiunilor din serviciile secrete apusene, (în care erau infiltrate de agenţi sovietici cu funcţii înalte, ca Harold “Kim” Philby, Anthony Blunt şi alţii), regimul comunist din România a fost informat de ce s-a realizat şi, în 1948, primăvara, în urma unor masive arestări, comandamentul a fost pierdut. În toamna anului 1948, în noiembrie, a avut loc un proces mamut al „Marii Trădări”, finalizându-se cu sute de ani de închisoare pentru cei arestaţi (autorul acestor rânduri fiind inclus printre cei acuzaţi).
În mai 1948, s-au făcut arestări masive în rândurile oamenilor politici, studenţi, elevi, militari, muncitori, cu scopul de a preveni orice rezistenţă. Au rămas doar un număr mic de nearestaţi, poate 20%, dintre cei decişi să se încadreze în rândurile rezistenţei armate, care, fie că nu erau cunoscuţi de regim, fie că au reuşit să se eschiveze de la arestare. Din aceşti puţini rămaşi, s-a format rezistenţa armată din România, atâta câtă a fost.
Fără un comandament unic pe ţară, care să coordoneze acţiunile, fără o legătură externă permanentă, cu tactici şi strategii diferite, rezultatele nu au putut fi de amploare. Se poate vorbi de o rezistenţă anticomunistă pe întreaga ţară până în anii 1962, când a fost distrusă. A fost încă o înfrângere în istoria României, istorie care pare că este alcătuită mai mult din înfrângeri şi doar din puţine victorii. Învinşi au fost: Ioan Vodă, Mihai, Horea, Tudor, învinse revoluţiile de la 1848, învinşi în cele două războaie mondiale. Numai că aceste înfrângeri ne-au ţinut conştiinţa naţională trează, prin ele am supravieţuit prin veacuri şi stăm astăzi pe pământul ţării.
Prin lupta de rezistenţă armată şi jertfele acestor grupuri (bande, cum ne-a numit regimul comunist), alături de rezistenţa creştină, a celor din închisori şi a emigraţiei româneşti, poporul român şi-a spălat onoarea, murdărită de atâtea laşităţi şi trădări.
Numărul exact al grupărilor de rezistenţă armată anticomunistă nu se cunoaşte exact. În arhivele Securităţii nu există un inventar complet, ci doar tabele parţiale, tot altele de la an la an. Un studiu istoric pe această temă nu s-a făcut. Fundaţia Luptătorii din Rezistenţa Armată Anticomunistă a numărat peste 200 de grupuri.
Un grup înarmat de rezistenţă anticomunistă, trebuia să aibă următoarele caracteristici:
1. Un număr de doi sau mai mulţi luptători (189 – în banda Victor Lupşa – Vrancea, 250 – în banda Vasile Dunca – Maramureş etc) hotărâţi să se opună cu arma conducerii comuniste, pentru a o dărâma.
2. Un număr de oameni de sprijin al luptătorilor, care ajungea până la ordinul miilor, oameni ce au dat adăpost, hrană şi informaţii grupurilor de luptători.
3. Un sector muntos sau păduros, în care să activeze, şi un număr de localităţi unde să-şi exercite influenţa asupra populaţiei.
4. Forţe ale Securităţii şi Miliţiei, de la un pluton până la o armată de multe batalioane sau regimente, cu tehnică de luptă, care au acţionat după toate regulile războiului, împotriva grupului, câteva zile, câteva luni, sau ani în şir (20 de ani în munţii Bucovinei).
5. Un număr de câţiva luptători din grup ucişi, sau prinşi răniţi în ciocnirile cu forţele Securităţii.
6. Un număr de câţiva dintre luptători sau dintre sprijinitori ucişi în anchete la Securitate.
7. Neapărat unul sau mai multe Iude, care i-au vândut, pentru bani sau avantaje materiale, pe luptători, pentru ca aceştia să fie prinşi vii sau răniţi.
8. Un proces sau mai multe procese publice sau secrete în care s-au dat zeci, sute sau mii de condamnări (cazul zonei Făgăraş), dintre care multe la moarte şi confiscarea averii.
9. Execuţii ale celor condamnaţi la moarte în locuri dosite, aruncarea cadavrelor în gropi comune, necunoscute până în ziua de azi, sau execuţii fără condamnare, în locuri publice, pentru a înspăimânta populaţia (la Câmpeni, a rudelor episcopului Valerian Trifa).
10. Uciderea celor condamnaţi la închisoare în afara Penitenciarului, în condiţii necunoscute.
11. Instalarea unui regim de teroare asupra familiilor, sprijinitorilor şi populaţiei din localităţi (bătăi, chinuri, confiscarea averii, familii distruse, alungarea din case, strămutarea lor forţată, copii neprimiţi la şcoli, servicii militarii în unităţi de pedepsire de muncă forţată, sate întregi dislocate în Bărăgan, (de exemplu satul Segacea din munţii Apuseni.)
12. Arogarea dreptului de viaţă, libertate sau moarte, de către câţiva ofiţeri de Securitate, care puteau face în sectorul lor orice crimă şi fărădelege, fără a da socoteală nimănui.
.
Grupuri de rezistenţă armată
Grupurile cele mai cunoscute, conform documentelor din arhiva securităţii sunt:
* În Banat: col. Ion Uţă, Spiru Blănaru, comandor Petru Domăşneanu, Nicolae Popovici (Gheorghe Ionescu), Petru Ambruş, Ion Tănase, Dumitru Işfănuţ (Sfârlogea), Vernichescu, Nicolae Doran, Liviu Vuc;
* În Munţii Apuseni (Alba): Dr. Iosif Capotă, Teodor Şuşman, col. Nicolae Dabija, fraţii Macavei, Ştefan Popa, Maxim Sandu, fraţii Spaniol;
* În Hunedoara: Lazăr Caragea, Petru Vitan;
* În Rodna: Leonida Bodiu (organizaţia Cruce şi Spadă)
* În Vâlcea: Gheorghe Pele, Şerban Secu, Ion Jijie;
* În Craiova: generalul Ion Carlaonţ, Marin Dumitraşcu;
* În Gorj: cpt. Mihai Brâncuşi;
* În Dobrogea: Gheorghe Fudulea, Gogu Puiu, Nicolae Ciolacu, Nicolae Trocan, fraţii Croitoru;
* În Crişul Alb: Gligor Cantemir, Ion Luluşa, Adrian Mihuţ;
* În Maramureş: Vasile Popşa, Ilie Zubaşcu, Gavrilă Mihali-Ştrifundă, Ion Ilban, Nicolae Pop, Vasile Dunca, “banda” de preoţi greco-catolici;
* În Vrancea: fraţii Paragină, Victor Lupşa;
* În Bârlad: Constantin Dan;
* În Bacău: Vasile Corduneanu;
* În Cluj: Gheorghe Paşca, Alexandru Podea, Pop, maior Emil Oniga, Cornel Deac;
* În Suceava: Silvestru Hazmei;
* În Munţii Făgăraş:
o la sud: colonel Gheorghe Arsenescu, fraţii Petru şi Toma Arnăuţoiu, Apostol;
o la nord: Dumitriu (Gheorghe Ionele), Făină, Ion Cândea şi Grupul Carpatin Făgărăşan.
Într-un raport al Securităţii a fost dată cifra de 1300 de astfel de grupări. În arhiva Securităţii nu se găsesc date despre grupurile paraşutate de puterile vestice în România, decât ceea ce a apărut în presă cu prilejul procesului din noiembrie 1953, necunoscându-li-se numărul.
Între grupurile de rezistenţă din munţi, se numără şi grupul făgărăşan, la început sub numele de banda Haşu, banda Haşu-Gavrilă, banda Gavrilă. Ei s-au numit Grupul Carpatin Făgărăşan.
.
Grupul Carpatin Făgărăşan
Era prin 1947. Câteva sute de făgărăşeni gata de a se opune cu arma stăpânirii comuniste impusă de Armata Roşie. Era vremea când Braşovul urma să se numească Oraşul Stalin, din raionul Stalin, din regiunea Stalin, unde era instalat la Securitate (care încă mai avu scurt timp denumirea de Siguranţa statului) consilierul sovietic Alexandru Filipov, ajutat de colonelul de securitate Coloman Ambruş, căpitanii Ernest Deitel, Izu Averbuch (Auerbach), Moritz, Francisc Gergely, Alexandru Nagy şi alţii cu nume de aceeaşi rezonanţă, dar şi de colonelul Gheorghe Crăciun, căpitanul Ion Cârnu, Stelian Alexandrescu şi Stoica. Cei dintâi comandau, iar ceilalţi executau treburile murdare.
Ion Gavrilă Ogoranu era încadrat într-o organizaţie condusă de tânărul inginer Gheorghe Toader, şef de promoţie a Politehnicii din Bucureşti. Se aflau în legătură cu rezistenţa militară din garnizoana Făgăraş, prin cpt. Sabin Mare, precum şi cu organizaţia studenţilor şi muncitorilor din Braşov, prin Gheorghe Jimboi şi fraţii Alexandru şi Ion Fulicea. Se cunoştea existenţa la vremea aceea a unui comandament unic pe ţară al tuturor forţelor anticomuniste. La Sâmbăta de Sus se afla, cu domiciliu obligatoriu, prof. Nicolae Petraşcu, secretar al Mişcării Legionare, iar în Recea se afla generalul în rezervă Vasile Mitrea.
La arestările din 1948, au fost închişi cei mai mulţi dintre studenţii făgărăşeni activi în mişcare, între care Iancu Morar, Moise Bărcuţean, Ion Ivan, Gheorghe Peptea, Gheorghe Bulgăr, Octavian Tomuţa, Octavian Crişan, Octavian Popa, Aurel Nuţiu, Nelu Muntean. Dintre cei arestaţi atunci urmau să fie ucişi în închisoare: ing. Gheorghe Toader, dr. Petru Săbăduş, Gheorghe Jimboi şi muncitorul Ion Fulicea. De asemenea au fost arestaţi majoritatea fraţilor de cruce de la Liceul Radu Negru, în frunte cu Victor Roşca. În timpul arestărilor de la Braşov a fost împuşcat şi ucis în stradă, în plin oraş, studentul Isac.
Trebuie amintit că arestările din 1948 au fost făcute de comisari ai Siguranţei, Poliţiei, şi ofiţeri ai Jandarmeriei, care la mai puţin de un an urmau să fie la rândul lor arestaţi şi condamnaţi.
Puţinii studenţi şi elevi scăpaţi de arestare au pus bazele grupului de rezistenţă de pe versantul nordic al munţilor Făgăraş.
În partea răsăriteană a judeţului Făgăraş, s-a organizat grupul „Vultanul”, sub conducerea învăţătorului Pridon, din Părău, căpitan în rezervă, fost voluntar în armata română în primul război mondial. Alături de el se afla studentul Marcel Cornea, învăţătorul Ioan Boamfă şi tânărul Ioan Buta. Fraţii de cruce Ion Mogoş şi Niculae Mazilu, ieşiţi din închisoare, au adunat într-o organizaţie tinerii din satele din jurul Făgăraşului şi, prin Victor Ioan Pică, au reînfiinţat frăţia de la Liceul Radu Negru.
Au urmat apoi ani lungi de înfruntări cu forţele regimului: Miliţie, Securitate sau chiar cu armata activă. În cele 146 dosare de urmărire ale Securităţii apar menţionate 108 acţiuni întreprinse împotriva grupării, iar dintre membrii ei au căzut pe rând, după cum urmează: primul ucis în luptă în noiembrie 1950, a fost studentul Marcel Cornea, în satul Părău, şi a fost prins rănit studentul Gilu Radeş. A urmat în decembrie, feciorul Toma Pirău (Porâmbu), căzut în luptă în satul Ileni, în şura lui Dumitru Cornea.
În Sărata, a fost împuşcat învăţătorul Ion Cândea. În ajunul Crăciunului, mor vânduţi, luptând, elevii: Ion Mogoş şi Niculae Mazilu în satul Pădureni, judeţul Timiş, în casa lui Traian Muraru. Sunt prinşi răniţi într-o ciocnire în Râuşor elevul Silviu Socol, ţăranul Gheorghe Arsu, studenţii Gheorghe Duminecă şi Nicolae Stanciu din Aluniş, Olt. Toţi aceştia, împreună cu plutonierii Partenie Cosma, Dumitru Cornea, Traian Muraru, învăţător Pridon, căpitan activ Traian Monea au fost condamnaţi la moarte anul 1951. Sute de oameni au foist arestaţi şi condamnaţi la mulţi ani de închisoare. A fost arestat şi studentul Mihai Maga, a pierit fără urmă sublocotenentul Frâncu.
Toma Pirău
Pleacă dintre noi în străinătate căpitanul Sabin Mare, cu angajamentul că se va întoarce paraşutat. Sunt ucişi în condiţii necunoscute, membrii grupului de paraşutaţi, lansat la Sărata, Făgăraş: Constantin Săplăcan, Ilie Puiu, Wilhelm Spiendler, Mathias Bohn şi Gheorghe Bârsan. În legătură cu ei sunt condamnaţi la moarte şi executaţi fraţii de cruce Mircea Coman şi Serafim Ilisie.
În 1951, în decembrie, este rănit grav, căzând în mâinile Securităţii, luptătorul Dumitru Moldovan din Lisa, Făgăraş, şi este prins tatăl său, Vasile Moldovan. Este prins Petru Novac, tatăl lui Nelu Novac.
În februarie 1952, în satul Voievodeni, este vândut şi ucis Andrei Haşu (Baciu), conducătorul de fapt al grupului. Spre finele anului 1952, în Poiana Sibiului, este ucis în luptă, lt. „Dumitriu”, pe numele real Gheorghe Ionele din Arieşeni, Alba. Este prinsă în Avrig, a doua zi de Crăciun, Lenuţa Făină.
Timp de doi ani n-a mai murit nimeni din grup. Au rămas 11 persoane, venind şi Ioan Pop din Lisa în rândurile grupării. În 1953, a murit sau a fost prins căpitanul Sabin Mare, alături de Gavrilă Pop.
La 6 august 1954, cad în luptă cu forţele Securităţii la Obreja, Alba: Gheorghe Şovăială şi Gelu Novac. La 20 august, cade în mâinile Securităţii la Avrig, grav rănit, elevul Ion Ilioi. Este prins rănit în Porumbacu de Jos, preotul greco-catolic Ioan David şi cumnatul său Candid Bărdaş. În Porumbacul de Sus, este prins dr. Consantin Cismaş.
În iunie 1955, Remus Sofonea, rănit grav, şi Laurean Haşu hotărăsc să se sinucidă pentru a nu cădea vii în mâinile Securităţii. Laurean Haşu nu moare, ci e salvat şi vindecat de prof. Olimpiu Borzea.
Sunt prinşi prin vânzare, pe rând, în anul 1955, studenţii Ion Chiujdea şi Laurean Haşu, elevii Ioan Novac şi Victor Metea, iar în primăvara anului 1956 Ioan Pop. Aceştia, împreună cu prof. Olimpiu Borzea şi dr. Nicolae Burlacu, sunt condamnaţi la moarte şi executaţi la Jilava în noiembrie 1957, mai puţin ultimii doi, cărora li s-a comutat pedeapsa în muncă silnică pe viaţă. Victor Metea, care a refuzat să facă cerere de recurs şi graţiere, drept pedeapsă, a mai fost ţinut viu în lanţuri, până în aprilie 1958. Dr. Pompiliu Stanciu a murit în arestul Securităţii, în condiţii suspecte.
Niciunul dintre ei nu a căzut mort în luptă în munţi. Răniţi au fost, dar morţi, nu. În spatele fiecărui mort a fost o vânzare. N-au fost singuri în această luptă. Alături de noi a fost populaţia din regiune, care i-a ajutat şi ocrotit. Peste 1.000 de familii au avut de suferit în urma răzbunării Securităţii. Dintre acestea amintesc: fam. Borzea din Viştea de Jos, Bucelea din Viştea de Sus, fraţii Elisabeta Malene şi Remus Budac din Cârţa, fam. Vasile Mureşan din Dăişoara, Bârsan din Retiş, Aroneasa, Comşa, Gavrilă, Iftim din Cincu, Aurel Dăişorean din Merghindeal, Ieronim Mihai din Bărcut, Ieronim Albu din Crihalma, Gheorghe şi Ion Buta din Jibert, medicii Gheorghe Brescan şi Vasile Munteanu, Ion şi Nicolae Grecu din Şoarş, sute de familii din toate satele din Ţara Oltului, care se găseau ca bănuiţi în arhivele Securităţii. Nu trebuiesc uitaţi sutele de ciobani din Argeş şi Muscel, nici pădurarii din zona Făgăraş.
Caracteristic pentru toţi aceşti oameni e declaraţia preotesei Valeria Raita, dată la Securitate: “Declar că niciodată nu voi fi în stare să-i vând pe Metea şi pe Gavrilă, care-mi sunt dragi ca şi copiii mei”.
Nu doar ei au făcut rezistenţa anicomunistă. Înaintea lor au fost preoţii ortodocşi sau uniţi cu Roma, în frunte cu Arsenie Boca, stareţul Mănăstirii Sâmbăta, preot David Ion din Scorei, Stanislav Axente din Lisa, Dascălu din Arpaş, Bălescu din Ucea de Sus, Moldovan din Recea, Raita şi Motoc din Săsciori, Coriolan Buracu din Făgăraş, şi alţii care au luat calea închisorilor sau a Canalului.
Aceeaşi atitudine demnă au avut-o intelectualii din regiune, în special profesorii şi învăţătorii. Lista lor începe cu prof. Nicolae Petraşcu, Virgil Mateiaş, Romulus Ursu, Valer Literat, Mihai Novac, Săbăduş, notarul Moise Câlţea. Ei au fost în acel colţ de ţară un dram de demnitate creştină şi naţională, un picur de speranţă în viitor. “I-am întrebat”, scrie unul din martori, într-o declaraţie în arhiva Securităţii, “dacă ei mai cred într-o cădere a regimului comunist din ţară. Mi-au răspuns: ce nu e cu putinţă la oameni, e cu putinţă la Dumnezeu”.
Rezistenţa făgărăşană, ca de altfel întreaga rezistenţă anticomunistă pe ţară, lucru ce reiese din documentele de atunci, a avut trei caracteristici:
1. Caracter naţional, indiferent de cine a fost iniţiată şi constituită, militari, legionari, ţărănişti, intelectuali, studenţi, elevi, ţărani, muncitori, preoţi, scopul rezistenţei era SALVAREA ROMÂNIEI DE REGIMUL COMUNIST, sau măcar salvarea demnităţii poporului român. Drapelul sub care se lupta era tricolorul. Toţi aveau conştiinţa că reprezintă adevăratul stat român, şi nu cel impus cu forţa de Armata Roşie şi consilierii sovietici. În acuzaţiile ce li s-au adus şi pentru care au fost condamnaţi era şi aceea că şi-au însuşit atribute ale statului român. Adevărat, aşa a fost. Cu această conştiinţă s-a luptat şi s-a murit! De asemenea aveau conştiinţa că reprezintă adevărata armată română, şi nu cea silită să cânte pe străzi, „O, Moscova, patria mea”.
2. Al doilea caracter a fost cel creştin. Luptând pentru neamul românesc, au luptat cu credinţa că luptă pentru prezenţa lui Hristos în sufletul neamului nostru, pentru valorile creştine, pentru adevăr şi dreptate, pentru ca neamul nostru să rămână creştin aşa cum a fost în cei 2000 de ani.
3. Caracter monarhic, luptam pentru o Românie regală, cu o constituţie democratică, în care să se prevadă: drepturi, obligaţii şi libertăţi pentru toţi cetăţenii ţării, de orice neam şi de orice stare socială.
.
Tactica şi strategia Grupului Carpatin Făgărăşan
Aveam la dispoziţie cel mai compact masiv muntos din România, lung de 100 Km. şi lat de 60 Km. fără căi de comunicaţie, împădurit.
Grupul era format din tineri cu dragoste de Dumnezeu şi de ţară, ce ne cunoşteam de mici, crescusem împreună, ne ştiam calităţile şi defectele, ne născusem la poalele munţilor şi în munţi ne simţeam ca acasă („…pe ei îi ocroteşte natura,” recunoştea şi locotenentul Alexandru Moritz.)
Ne-am extins activitatea pe o suprafaţă cât mai mare: toţi munţii Făgăraş şi Perşani, pădurile de pe Ardeal, până la Racoş, Sighişoara, Mediaş, Sibiu, pentru a dispersa forţele trimise împotriva noastră. Nu ne-am construit un punct central de rezistenţă, greşeală ce-au făcut-o majoitatea grupurilor din ţară, chiar cele conduse de militari, unde, odată descoperit centrul de rezistenţă, Securitatea aducea atâtea forţe, încât putea să distrugă grupul. Cît timp nu era zăpadă, eram peste tot şi nicăieri, tot timpul în mişcare.
Am fost iubiţi şi sprijiniţi de o populaţie minunată. Ne-am încadrat totdeauna în morala creştină şi onoarea militară. Ţineam să nu rămână în urma noastră nici o acţiune de care să ne fie ruşine în viitor. Nu am tras niciodată primii asupra ostaşilor trimişi după noi. Tragedia luptei noastre a fost că nu ne întâlneam cu adevăraţii vinovaţi, care conduceau represiunea de la distanţă, ci eram puşi în situaţia tragică, de a ne întâlni şi ucide român cu român pe crestele munţilor. Am tras doar atunci când am fost înconjuraţi şi pentru a ieşi din încercuire.
Istoria acelor ani am scris-o încă de atunci, în munte, în câteva caiete, cu titlul „Brazii”, şi-n câteva testamente. O parte din ele au ajuns în mâinile Securităţii, altele s-au pierdut. Câteva se află în dosarele Securităţii, dactilografiate sau fotografiate. De altfel, toate dosarele au fost microfilmate, ceea ce înseamnă că mai există încă o arhivă, microfilmată.
După “Revoluţie”, am rescris istoria acelor ani din memorie, în trei volume, sub titlul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, ultimul volum în colaborare cu Lucia Baki-Nicoară.
În prefaţa volumului al treilea, am spus că, pentru a scrie o istorie a grupului, pe lângă amintiri, e nevoie de documentele Securităţii.
Astăzi le avem. Nu toate. La C.N.S.A.S a sosit de la Securitate dosarul operativ 846.873, înregistrat aici sub nr. 770. Sunt în total 124 de volume, ce cuprind 49.890. file. Din acest număr 30 volume au fost alcătuite de Miliţie, restul de Securitate. Tot aici se mai află un dosar penal, format din 16 volume, cuprinzând procesul din 1957 şi condamnarea luptătorilor la Sibiu. Se mai găsesc câteva dosare provenite de la regionalele Securităţii, altele decât cea din regiunea Stalin. Nu se află dosarul cu evenimentele din 1950 şi cu procesul din oraşul Stalin din iulie 1951, cu pronunţarea a 17 condamnări la moarte. Nu se află informaţii despre paraşutaţii de către puterile apusene în anii 1950-1953, decât în măsura în care a fost nevoie, pentru condamnarea grupului nostru ca spioni ai imperialiştilor americani, englezi şi francezi. Nu se află nici o referire la modul cum a fost arestat şi anchetat autorul acestor rânduri, şi nici despre urmărirea sa, ulterioară. Nu se află dosarele cu legăturile noastre externe, despre avionul american venit să ne ajute în 1951, ci doar informaţii în urma cărora am fost acuzaţi de legături cu imperialiştii, pentru a fi condamnaţi pentru spionaj şi trădare. Cândva, când dosarele nu vor mai fi în mâna celor ce le-au alcătuit, se va face lumină completă în istoria rezistenţei anticomuniste.
.
Materiale care se află în dosarele studiate la C.N.S.A.S.
Ca volum de pagini scrise, sunt notele informative ale diferiţilor informatori. De altfel trebuie ştiut că orice acţiune desfăşurată de Securitate a avut la bază o informaţie, adevărată sau falsă, despre noi. Cum au fost recrutaţi şi cine au fost informatorii?
Primii informatori ai miliţiei şi securităţii au fost vechii agenţi ai jandarmeriei, poliţiei şi siguranţei. Stăpânii s-au schimbat, dar uneltele au rămas. În multe cazuri au rămas şi stăpânii. Jandarmii au devenit miliţieni, comisarii şi ofiţerii au devenit ofiţeri de Miliţie şi Securitate, tot atât de zeloşi şi de slugarnici ca şi înainte, ba chiar mai mult. Ca exemplu, îl dau pe plutonierul de Miliţie Gheorghe Mureşan, care a trimis la moarte şi închisoare sute de oameni. De altfel lucrurile s-au petrecut la fel şi în eşaloanele superioare: şeful Siguranţei antonesciene, Eugen Cristescu, condamnat la moarte odată cu mareşalul, n-a fost trimis în faţa plutonului de execuţie, ci cocoţat la Direcţia Securităţii, unde şi-a adus aportul, la distrugerea „duşmanilor regimului”. Că, după un timp, când nu au mai avut nevoie de ei, au fost arestaţi şi condamnaţi şi ei la rândul lor, acest lucru face parte din morala comunistă.
De obicei, într-un fel, informatorii nu erau numai informatori, ci erau oameni tari, mai ales în sate şi oraşe, care puteau dispune de semenii lor, pentru satisfacerea propriilor lor interese. Erau cunoscuţi de toată lumea, şi ei voiau ca oamenii să le ştie de frică. De multe ori se poate vorbi chiar de dinastii de informatori. Iată un caz pe care-l cunosc bine: informatorul nr. 1 a fost primar în timpul stăpânirii maghiare, trimiţându-şi consătenii la închisoare, mai zelos decât jandarmii maghiari. După Unire, n-a păţit nimic, s-a înscris în Partidul Liberal şi a fost tot primar. S-a purtat la fel cu sătenii, de data aceasta cu ajutorul jandarmilor români. Nr. 2, fiul primului, a fost mare şi tare în timpul dictaturilor carlistă şi antonesciană. Se lupta să ajungă primar. Pe pâra lui au fost ridicaţi consăteni şi trimişi din post de jandarmi în post de jandarmi, cu mâinile legate. Nr. 3, fiul nr. 2, a fost un zelos agent al Securităţii, făcînd pâri mincinoase la adresa consătenilor. Doi oameni pârâţi de el au murit în urma bătăilor primite de la Securitate. Nr. 4, fiul nr. 3, a ajuns ofiţer de Miliţie şi apoi de Poliţie.
Altă categorie de informatori erau cei care prin funcţia lor aveau tangenţă cu noi. Pădurarii, paznicii de vânătoare, vânătorii din magazine, paznicii de câmp şi din sate, ciobanii, cabanierii, medicii, farmaciştii, postaşii, hornarii, învăţătorii, preoţii, vânzătorii, medicii veterinari etc, care erau obligaţi să-şi ia angajamentul că vor raporta tot ce au observat. Erau instruiţi în acest sens şi uteciştii şi pionierii, în şedinţele lor de îndoctrinare comunistă. Uneori copiii şi-au vândut părinţii şi vecinii, cu pasiune. O categorie aparte de informatori erau chiar membrii familiilor noastre, colegii de şcoală, prieteni şi sprijinitori de-ai noştri.
Noi am sfătuit întotdeauna pe oamenii noştri să nu refuze propunerea Securităţii de a deveni agenţi, pentru a nu fi arestaţi, şi să-şi ia angajamentul că ne vor vinde. Era singura modalitate, de a scăpa de arestare şi de chinurile din beciurile Securităţii. Pe ei i-am sfătuit să dea informaţii despre noi, lipsite de importanţă. În multe cazuri, le spuneam noi ce să declare Miliţiei şi Securităţii pentru a fi crezuţi şi pentru a-i deruta. Spera oare Securitatea că va obţine rezultate astfel? Aveau puţine speranţe, dar se mulţumeau cu ce se realiza. Trebuie spus că asupra oamenilor noştri şi în general asupra populaţiei se făceau ameninţări mari şi chiar se recurgea la ele. Bunăoară: „vă vom duce cu toată familia, de nu va mai şti nimeni de voi!”, „te vom ucide în bătaie la Securitate!” , „ai o fată sau o soţie, o vom lua-o la Securitate, şi câinii îşi vor bate joc de ea!”. Cu toate acestea nu am fost vânduţi.
Există în istoria grupului nostru însă, doar câteva cazuri, când sprijinitorii noştri, terorizaţi şi îngroziţi, au cedat: fratele lui Toma Pirău, Ion Gălbingea, şi mai târziu, prof. Ion Grovu, care a vândut ultimul grup dintre noi.
S-a vorbit mult după revoluţie despre publicarea listei cu numele informatorilor Securităţii. În cazul nostru, ar fi cel puţin, o mare greşeală. Nu faptul că ai iscălit un angajament te face vinovat. La vremea aceea refuzul de a fi informator era egal cu chinuri şi cu urmări foarte grave, arestare, deportare sau moarte. Majoritatea oamenilor noştri de sprijin au trebuit să iscălească un astfel de angajament. Nu poate fi socotit cineva informator dacă a declarat informaţii lipsite de valoare, ca de ex. „Părinţii lui Metea Victor au fost la biserică”, sau dacă au spus lucruri pe care Securitatea le ştia, ca de ex. am văzut-o pe mama lui R. cu haine cernite, deci ştie că fiul ei e mort. Informator îl socotim pe acela a cărui informaţie a ucis sau a produs un rău cuiva. Sunt zeci de mii de pagini în cazul nostru, conţinând informaţii care nu ne puteau face nici un rău. Oamenii le-au dat din cauza fricii sau anume ca să deruteze Securitatea. Ar fi o crimă ca numele adevărat al autorilor acestora să figureze într-o listă oarbă a informatorilor.
Şi, cu toate acestea, au fost oameni care au refuzat pe faţă să-şi ia un angajament. Un paznic de vânătoare a spus: „eu am fost angajat să ocrotesc vânatul, nu să vânez oameni”. Unui condamnat la 15 ani i se promite eliberarea, dacă promite că-l va preda pe nepotul lui. „Să-mi vând eu sângele meu? Ce vreţi să faceţi din poporul acesta?”
Adevăraţii informatori, au fost aceia care, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, pentru bani sau alte beneficii, şi-au trimis consătenii la arestare, condamnare sau moarte, ca bunăoară cei ale căror informaţii au dus la 17 condamnări la moarte, zeci de condamnări la închisoare, familii distruse, gospodării arse din temelii, informaţii răsplătite cu câte 1000 de lei de informator. Informatori vinovaţi au fost şi cei care s-au răzbunat pe semenii lor, pârându-i că au legătură cu cei din munţi, fără să fie adevărat. Pe vremea aceea nu puteai să te răzbuni pe cineva mai crunt, decât pârându-l că are legătură cu aceştia (ca bunăoară cel care s-a răzbunat pe vecinul său, Octavian Lazea, declarînd că mama lui Gavrilă a fost văzută la acesta cu o traistă de merinde, lucru complet neadevărat. Cei doi au fost arestaţi, bătuţi şi aruncaţi în nesimţire pe marginea drumului).
În dosare se găsesc pe lângă informaţii, rapoarte, telegrame, procese verbale, note, dispoziţii, hotărâri etc precum şi activitatea trupelor de Securitate împotriva noastră din timpul anilor 1950-1956 şi chiar de mai târziu. Nu am găsit consemnate acţiunile de mai mică amploare ale Miliţiei şi Securităţii din anii 1948 şi 1949. De asemenea se găsesc consemnate doar acţiunile din regiunile Stalin şi Sibiu, şi numai tangenţial amintite cele din regiunea Argeş, deşi ne-am ciocnit în multe rânduri cu trupele din regiunea Argeş (ca de ex. în 1951 în Piscul Netorului, în 1952 pe muntele Moldoveanu şi în 1954 la Izvoarele Topologului.)
Două acţiuni, şi anume cele de mai mare amploare din vara anului 1951 şi din 1952, nu sunt consemnate, ultima deloc, iar prima de abia tangenţial amintită. Cauza? Ultima se pare că a fost condusă de Nicolae Ceauşescu pe când era general la armată. De altfel din loc în loc, în volume, se găsesc file albe (chiar scris cu cuvintele “filă albă”, înlocuind desigur ceva ce a fost extras).
Efectivul acţiunilor a variat de la grupa de patru până la zece ostaşi, până la plutoane şi mai la urmă regimente, când grupul nostru carpatin nu mai era numit „bandă”, ci a devenit „inamicul”. Deşi s-au folosit permanent avioane şi elicoptere, ele nu sunt decât parţial amintite.
Desfăşurarea acţiunilor este consemnată amănunţit, unele chiar foarte amănunţit, fiind trecute chiar şi numele câinilor care au participat la acţiune.
În total am numărat 108 acţiuni ale miliţiei şi securităţii, repartizate astfel pe ani:
* 16 acţiuni în 1950
* 7 acţiuni în 1951
* 15 acţiuni în 1952
* 23 acţiuni în 1953
* 25 acţiuni în 1954
* 18 acţiuni în 1955
* 4 acţiuni în 1956.
Desfăşurarea ciocnirilor cu grupul nostru sunt consemnate destul de aproape de adevăr. De obicei sunt introduse elemente care să le scuze insuccesele: de exemplu se prezintă un număr mai mare de bandiţi, se trec mai puţine forţe ale Securităţii, armamentul blocat, acţiunile s-au petrecut seara când întunericul avantaja bandiţii; şi bineînţeles au găsit totdeauna ţapi ispăşitori, din vina cărora noi n-am fost distruşi şi ei au avut pierderi. Ofiţerii incompetenţi au fost daţi afară sau înaintaţi Tribunalului Militar.
În ce priveşte adevărul şi minciuna din dosare: unele piese din dosar sunt adevărate, aşa cum sunt prezentate, altele sunt cosmetizate, cu scuze şi elemente favorabile lor, altele sunt denaturate în parte sau complet, pentru ca vina să cadă total asupra noastră. În sfârşit, unele sunt în totalitate inventate cu bună ştiinţă, pentru ca organele să-şi justifice ineficienţa în faţa forurilor superioare. Un astfel de caz este cel al licenţiatei Elena Şofariu, a cărei viaţă a fost distrusă de Securitate, bănuită a avea legături cu grupul nostru, fata neavând însă nici cea mai mică legătură cu noi.
Aici consemnez un mare noroc pentru grupul nostru făgărăşan. În majoritatea grupurilor din ţară, nu mai trăieşte nimeni dintre cei ce pot confirma cât adevăr şi câtă minciună se află în dosarele Securităţii. În grupul nostru făgărăşan au supravieţuit şi mai trăiesc destul de mulţi din cei ce au trăit acele evenimente şi le pot judeca (luptătorii Ion Ilioi şi Gilu Radeş, Olimpiu Borzea, Ion Grecu, Victor Ioan Pică, Dumitru Moldovan, autorul acestor rânduri şi alţii. Până de curând au trăit dr. Nicolae Burlacu, înv. Elisabeta Malene, şi preotul Victor Dâmboi.). Trebuie spus că în volumul dosarelor, documentele nu sunt aşezate după niciun criteriu logic, nici cronologic, nici tematic. În multe cazuri cuprinsul volumului nu corespunde titlului de pe copertă. Pentru sistematizarea enormului material ce l-am scos din arhive, am adoptat pe cât posibil ordinea cronologică, cu anul, luna şi data când a fost emis documentul. Astfel se face ca un document să nu aibă legătură tematică cu cel de dinaintea lui sau cu următorul document. Am consemnat fiecare document cu data, volumul, fila de unde provine şi autorul documentului. În unele cazuri, din neatenţie, am uitat să trec, unul sau două din aceste repere, şi mi-ar fi trebuit un timp enorm să repar greşeala.
.
Scopul tipăririi volumelor lui Ion Gavrilă Ogoranu
1. Să dovedesc că amintirile din cele trei volume publicate sub titlul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” nu au fost nişte povestiri, ci realităţi crude, la care autorul şi ceilalţi amintiţi în carte au participat efectiv.
2. Să dovedesc că prin curăţia idealurilor pentru care am luptat, prin dăruirea de care am dat dovadă, prin păstrarea liniei de onoare şi morală creştină ce-am adoptat-o, prin tactica şi strategia pe care le-am folosit, prin acţiunile de luptă la care am participat, prin jertfele pe care le-am adus, prin efectivele forţelor duşmane care au acţionat asupra noastră, prin influenţa pe care am avut-o asupra zonei din sudul Transilvaniei, grupul nostru carpatin de eliberare naţională poate fi aşezat cu cinste alături de celelalte sute de grupuri de rezistenţă anticomunistă din România.
3. Toate cele de mai sus le pun în faţa istoricilor, să judece, să cântărească şi să se pronunţe dacă într-adevăr a existat o rezistenţă armată anticomunistă în România.
4. M-a interesat mai puţin numele informatorilor şi ofiţerilor care au făcut poliţie politică şi au acţionat asupra noastră. M-am oprit cu drag la chipurile luptătorilor, la sufletul lor curat, la cei ce şi-au jertfit pe altarul patriei tinereţea, libertatea, şi la urmă viaţa, fără a pretinde nimic pentru sine. Asupra acelora care nu au nici până astăzi, nici cruce, nici mormânt. Am adus în faţă de asemenea, chipurile oamenilor din acest colţ de ţară, care au venit alături de noi, şi împreună am scris o pagină, de istorie, frumoasă, credem noi. Nu o istorie rece şi savantă, a forţelor de producţie, a conflictelor de interese, a centrelor de influenţă interne sau externe, a teoriilor seci inventate de oameni, ci a istoriei vii a poporului nostru, o istorie care suferă, care plânge, care speră luptă şi se zbate să supravieţuiască, ce-şi apără credinţa în Hristos, nevoile şi neamul, demnitatea celor înfrăţiţi cu râurile şi ramurile, pe scurt a acelor ce-au făcut şi vor face fapte istorice. A acelor care murind, au lăsat prin testament, ţării, cuvintele:
MAMĂ ŢARĂ,
IARTĂ-NE CĂ AM CUTEZAT SĂ LUPTĂM ŞI SĂ MURIM PENTRU TINE!
Testament
Alcătuit de Grupul Carpatin-Făgărăşan în primăvara anului 1954, în muntele Buzdugan (ciorna acestui testament a fost găsită de Securitate la profesorul Remus Budac)
Pe potecile munţilor, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.
Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaşi dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.
Şi-n această dâră de foc, din urma şi dinaintea noastră, noi, câţiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră.
Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră fiinţă pământeană: libertatea noastră, tinereţea noastră, renunţările la o viaţă tihnită. Şi de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăşi viaţa noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiţii deşarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.
Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogăţire în viitor. Nici unul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinţii noştri, nu am exploatat munca şi viaţa nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viaţă au cunoscut mai mult foamea şi lipsurile, decât tihna şi belşugul.
Ceea ce ne-a mânat aici, a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învăţat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei.
EXIŞTI ÎN MĂSURA ÎN CARE IUBEŞTI;
ŞI TE ÎNALŢI
ÎN MĂSURA ÎN CARE TE JERTFEŞTI PENTRU ACEASTĂ IUBIRE.
Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înţelegem şi să-l studiem în virtutea nu ştiu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Aşa cum e. Aşa cum îşi iubeşte copilul părinţii lui. Şi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nici o mamă din lume nu şi-ar schimba copilul ei. În inima şi mintea noastră, n-au încolţit niciodată visuri şi gânduri de emigrare prin nu ştiu ce ţări fericite. Voim să rămânem aici părtaşi ai durerilor şi bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim şi noi să ne contopim soarta noastră.
Noi nu admirăm şi nu lăudăm în cuvinte deşarte pe Ştefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălţăm statuia nimicniciei noastre, noi îl iubim cu iubirea oşteanului care s-a jertfit sub comanda domnului, pentru libertatea Moldovei, la Valea Albă. Şi ne plecăm spinarea alături de aprodul Purice, ca domnul să încalece. Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulţumire ale lui Ştefan. Întindem o mână de frate peste veacuri, apărătorilor Sarmizegetusei, arcaşului lui Ştefan, oşteanului în opinci de la Rovine, pandurului lui Tudor şi moţilor lui Horea şi Iancu. Comunicăm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt şi cald al familiei româneşti.
În aceşti ani am găsit în suflete de români, adesea umili şi nebăgaţi în seamă, atâta nobleţe şi atâta frumuseţe, încât nu o viaţă, dar şi o mie de vieţi de ai avea, merită să le jertfeşti. Ne-am lovit însă şi de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiţie prostească, zgârcenie şi mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune şi dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda şi, nu odată, otrăviţi cu roadele amare ale josniciei omeneşti, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri şi din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viaţă. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor şi-au dat viaţa pentru acest neam. Iar voi dragi camarazi căzuţi din rânduri, ne-aţi legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieşim decât biruitori sau morţi.
Şi mai ales am simţit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omeneşti ne-ar fi dus la moarte şi deznădejde. Aici, pe crestele munţilor, am simţit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Şi noi, prin suferinţa noastră, am învăţat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuţi, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înţelege, drama de pe Golgota. Aceste gânduri, adânc frământate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele Carpaţilor sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate şi oraşe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.
.
Mda.
Măi copii, voi ăştia tineri, vă mai spun o dată ceea ce am mai spus:
NU VĂ LĂSAŢI ÎNŞELAŢI DE ACEASTĂ GÂNDĂCIMEA ROŞIE, CARE ŢISTUIND NERVOS, VREA SĂ VĂ PĂCĂLEASCĂ MINŢINDU-VĂ CĂ EI SUNT DREAPTA CEA NOUĂ CARE VA FACE O ALTFEL DE POLITICĂ.
.
.
TOŢI SUNT NIŞTE  BEIZADELE COMUNISTE
CRESCUTE-N PUF DE CĂTRE COMUNIŞTII LOR PĂRINŢI!
SCROAFE ŞI PORCI AI ROMÂNIEI
 COCOŢAŢI ÎN COPACUL DEMOCRAŢIEI
!

Arhivă blog