31 dec. 2011

2011, ultima zi...

Florian Pitis - Sunt Cel Mai Frumos Din Orasul Acesta
Să vă amintiţi că sfârşitul nu este aici:



 La mulţi ani cu sănătate şi bucurie!

27 dec. 2011

Sărbătoarea Anului nou în tradiţia populară:



Mihai Pop a fost folclorist si etnolog, renumit cercetator al culturilor din sud-estul Europei. A urmat studii universitare de literatura si filozofie la Bucuresti (1925-1929), studii de specializare in slavistica (1929-1934) la Praga, Bonn, Varsovia, doctor in filologie al Universitatii din Bratislava, cu o teza despre cuvintele compuse de origine slava in limba romana, doctor docent in stiinte filologice al Universitatii din Bucuresti, membru al grupului de cercetari sociologice la Institutul Social Roman (ISR), condus de Dimitrie Gusti (1929-1936).
Indepartat din invatamant in 1948, Mihai Pop s-a ocupat, incepand cu anul 1949, de organizarea Institutului de Folclor din Bucuresti, mai intai in calitate de coordonator al activitatii stiintifice (1949-1954), apoi ca director adjunct (1954-1965) si ulterior ca director (1965-1974). A revenit la catedra in anul 1957, fiind conferentiar (1957-1962) si apoi profesor de folclor (1962-1975) la Facultatea de Limba si literatura romana a Universitatii din Bucuresti, sef al Catedrei de Literatura romana veche si folclor de la aceeasi facultate (1968-1972).
Mihai Pop a detinut functiile de presedinte al Societatii Internationale de Etnologie si Folclor (1971) si presedinte al societatilor de etnologie din Paris si New York. A fost membru al Academiei Americane de Stiinte Sociale. Mihai Pop a fost primul laureat roman al premiului international Johann Gottfried Herder (1967) si membru de onoare al Academiei Romane (2000).
Sărbătoarea
anului nou în tradiţia populară.

Această multitudine de sensuri, pe care oamenii culturilor tradiţionale le-au dat sărbătorii de Anul nou explică durata ei ceremonială (12 zile – Duodicessima), amploarea , numărul mare de acte rituale pe care le implică, precum şi adânca lor semnificaţie obştească. Dacă cele 12 zile consacrate sărbătorii (rămase în tradiţie) se explică prin dificultatea resimţită de oamenii antichtăţii în lămurirea diferenţei dintre calendarul lunar (354zile) şi cel solar (365-366zile) studii mai noi tind să lamurească nu numai sensul obiceiurilor legate de schimbarea anului, ci şi originea şi devenirea în timp , semnificaţia particulară a diferitelor momente. Aceste studii pornesc de la modul în care s-a sărbătorit din antichitate, la diferite popoare trecerea de la anul vechi la Anul nou, data la care se sărbătoreşte această trecere şi calculele prin care s-a ajuns la stabilirea datei repective.Se ştie, de pildă, că diferite popoare au segmentat timpul în funcţie de schimbările anotimpurilor şi trecerea de la o perioadă, la alta – deci direct în legătură cu practicile agricole.Aşa de exemplu babilonienii sărbătoreau anul nou şi primăvara şi toamna, egiptenii îl puneau în legătură cu revărsările periodice ale Nilului; în sfârşit romanii sărbătoreau Anul nou la 1 martie, odată cu începerea lucrărilor agricole. O analiză mai atentă a modului în care diferite popoare au ajuns la sărbătorirea noului an este revelatoare atât pentru permanentele lor legături, cât şi pentru dăinuirea, peste vremi, a unor practici din cele mai îndepărtate timpuri.Spre deosebire de culturile moderne raţionaliste, în care marchează doar o tăietură, o dată calendaristică, în ansamblu sărbătorilor comunităţilor cu cultură tradiţională de factură orală, Anul nou işi păstrează semnificaţia primordială. În culturile tradiţionale Anul nou este cea mai mare sărbătoare, un prag cu multiple implicaţii. Un prag peste care se trece din cea ce oamenii au trăit în cea ce vor trăi, din cea ce cunosc în necunoscut, din cea ce a fost în cea ce va fi, din trecut în viitor.Primii care au elaborat un calendar, potrivind socoteala timpului după mersul soarelui şi al lunii, au fost babilonienii. După calendarul lunar ei împărţeau anul în douăsprezece părţi, fiecare parte cuprinzând răstimpul de la o lună nouă, la altă lună nouă.( Se ştie că ciclul lunar este: lună nouă, primul pătrar, lună nouă, al doilea pătrar, şi din nou lună plină). Între ultima fază a lunii (al doilea pătrar) şi apariţia lunii noi exista o perioadă de trei zile de întuneric. Era firesc ca aceste zile să trezească, în conştiinţa oamenilor acelor vremuri, un sentiment izvorât dinviziunea lor despre lume şi fenomenele înconjurătoare, privite ca nefaste sau binefăcătoare.
De asemenea, babilonienii au observat o necorcondanţă între calendarul lunar (care având intervalul de la o lunaţie la alta de 29 zile, conducea la un an de 350 zile) şi cel solar a cărui durată era de 365 zile. Sistemul calendaristic lunaro-solar a fost împrumutat, în cadrul fireştilor schimburilor culturale şi de alte popoare. Odată cu el şi diferenţa de zile, care, chiar dacă unele calcule matematice s-au perfacţionat, s-a menţinut la 12 zile (354 zile calendarul lunar; 365-366 cel solar). Aceste zile numite de romani Duodicessima alcătuiesc ciclul sărbătorilor de Anul nou. Oamenii antichităţii credeau în aceste perioade de limită, forţele tainice ale naturii, întruchipările lor mitologice deveneau deosebit de active. De acea, pentru a le împiedica să fie nocive omului, ele trebuiau conjurate prin acte şi practici, din care prin cristalizarea şi repetare continuă, s-au născut riturile.
Obiceiul sărbătoririi Anului nou este de dată foarte veche. Din cele 12 tăbliţe de lut ars ale eposului Ghilgameş, ştim de pildă că încă din anul 2400 î.e.n. babilonienii sărbătoreau aceste perioade de limită prin mese opulente, la care oamenii beau must şi bere, sărbătoarea fiind însoţită şi de acte ritualice şi de sacrificii aduse zeilor.
La romani, după rânduiala calendarului vechi, Anul nou începea la 1 martie şi se termina la 23 februarie care era şi ultima zi a acestei luni. Tot An nou se considera şi intrarea în funcţie a noilor consuli , eveniment ce se petrecea la 1 ianuarie. Şi cum la romani, puterea politică a avut o pondere deosebită, din anul 153 î.e.n. , această dată sa generalizat şi nu numai în întregul imperiu ci şi în toată zona de influenţă romană.
Ciclul prin care romanii marcau trecerea de la anul vechi la Anul nou cuprindea, pe lângă actul politic al intrării noilor consuli în funcţie, mai multe momente cu semnificaţii particulare. Între 17-20 decembrie erau „Saturnaliile”, sărbătoare închinată lui Saturn-zile de mare bucurie şi libertate- în care se ştergeau, la nivel ritualic ,diferenţele sociale , se inversau, tot la nivel de ritual, rolurile, oamenii se eliberau de constrângerile contingenţelor sociale obişnuite. La 24 februarie era „Brumaria” iar la 1 ianuarie sărbătoare lui Ianus, „Calendae Ianuarii”.
Anul nou se sărbătorea prin urări,schimburi de daruri,sacrificii, închinate zeilor , mese festive,jocuri şi întreceri de cai şi fără îndoială, la diferite nivele , mai cu seamă populare, pri rituri augurale şi prin acte propiţiatorii, adică acte menite să aducă celor ce le practicau sau pentru care erau practicate, viaţă bună sau belşug în anul ce urma.
Acest mod de a sărbători Anul nou şi-a pus mai târziu ampreta pe sărbătoarea tuturor popoarelor europene.Această ampretă, ca şi tradiţiile legate de străvechile praznice ce veneau din substratul popular s-au păstrat chiar şi atunci când mitologia creştină a suprapus vechilor sărbători (Brumaria, Calendae Ianuarii) propriul ei sistem de comemorare.
(Prof. dr. docent Mihai Pop)


ps. De la Ion Adrian pentru toţi aceia care poartă numele Ştefan!


24 dec. 2011

E vremea colindelor!


La mulți ani cu sănătate, bucurie și dreptate. Să aveți cârnați în pod și smântână în badog!Hohohohooo!


21 dec. 2011

Nu uităm!







Preşedinţia informează că şeful statului a semnat luni decretele privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 pentru Adrian Florea şi Marin Oană, potrivit Mediafax. De asemenea, preşedintele Băsescu a semnat decretele pentru retragerea titlului de Erou - Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 pentru Eugen Trandafir Cotună, Dumitru Coman şi Gheorghe Trosca.
Comisia Parlamentara a Revolutionarilor din Decembrie 1989 a decis, in octombrie 2010, acordarea avizului pentru inaintarea propunerii de retragere a titlului catre Presedintia Romaniei pentru Gheorghe Trosca, Dumitru Coman, Eugen Trandafir Cotuna, in urma unui aviz primit de la CNSAS.
Gheorghe Trosca a fost sef de Stat Major la USLA, iar Eugen Trandafir Cotuna a fost seful interventiei la aceeasi unitate. Eugen Trandafir Cotuna si Gheorghe Trosca au fost omorati, pe 22 decembrie 1989 noaptea, in fata Ministerului Apararii, dupa un ordin al generalului Militaru legat de trimiterea de trupe in scopul apararii institutiei. 
Măcelărirea lui Trosca, cel care l-a dovedit de KGB-ist pe Militaru
În noaptea de 22 decembrie 1989, gen. Militaru a cerut col. Ardeleanu, comandant USLA, să trimită oameni specializaţi în Drumul Taberei deoarece MApN este atacat de terorişti. Colonelul a ordonat trimiterea a 3 ABI (transportoare), din care două conduse de Gheorghe Trosca, şef de Stat Major la USLA, şi Eugen Cotuna (şeful intervenţiei), au ajuns în faţa sediului MApN, din Drumul Taberei, de unde au raportat col. Ardeleanu că nu vine nimeni să-i ia, deşi parola, semnalizarea cu farurile de două ori, fusese făcută. Transportoarele continuau să ţină legătura cu baza, unde s-a auzit maiorul Gh. Trosca spunând: „Un tanc se îndreaptă spre noi…Trag în noi“. Focul s-a deschis fără somaţie.
Militaru, aflat în sediul MApN, a ordonat spulberarea ABI-urilor, după ce el le chemase pentru a-l apăra de „terorişti“. Ordinul efectiv de tragere a fost transmis tancurilor din faţa MApN de col. Safta (avansat ulterior general) cu următorul conţinut: „Nimiciţi prin foc şi călcare cu şenile“.
După ce militarii din ABI-uri au fost ciuruiţi, cadavrele acestora au fost ţinute în stradă şase zile, cu pancarte pe care scria „terorişti“ pentru ca trecătorii să le scuipe, să le ardă cu ţigara ori să urineze pe ele. Trosca şi militarii săi au fost prezentaţi ţării întregi drept „terorişti“, cu ajutorul Televiziunii Române controlate de „emanaţi“ ca Brateş, alt pion de bază al conspiraţiei moscovite. Capul colonelului Trosca, desprins de trup, a fost aşezat în batjocură, cu o ţigară în gură, înfipt pe osia roţii unui ABI răsturnat. Mesaj pentru cei care s-au luat de cadrele KGB din România.
Trosca a fost ofiţerul de contrainformaţii care în anii ‘80 l-a depistat pe generalul Nicolae Militaru (pus în funcţia de ministru) drept colaborator al fostului KGB – dosarele „Corbii“, „Igor“ şi „Olga“ – motiv pentru care Nicolae Ceauşescu l-a trecut pe „linie moartă“, ferindu-se să-l lichideze, după cum procedează ruşii cu trădătorii. Şi colegul lui Trosca, colonelul Ardeleanu, şi-a găsit sfârşitul nu după multă vreme. Gheorghe Ardeleanu, care lucrase la UM 0544 (Direcţia de informaţii-spionaj-extem), până în 1986 şi apoi trecuse la USLA, a murit suspect după „revoluţie“ intoxicat cu un insecticid. În total au murit „suspect“ nu mai puţin de 24 de generali şi cadre ale MAPN şi ale Securităţii, imediat după 1989. Aceştia se intersectaseră în activitatea lor cu operaţiuni de depistare şi urmărire a cârtiţelor KGB/GRU, sau au aflat prea multe în perioada instalării la putere a agenturii Moscovei reprezentate la vârf de Ion Iliescu şi Vasile Ionel. Interesant este amănuntul că ştafeta KGB s-a transmis până astăzi. Generalul Dan Voinea, cel care îi ancheta la ordinul lui Militaru pe ofiţerii CADA care au ieşit în stradă în februarie 1990 cerând imperativ înlăturarea „Corbilor“ puşi de Iliescu în fruntea Armatei, este astăzi nu numai un pensionar de 185 de milioane de lei, ci şi principalul colaborator al lui Vladimir Tismăneanu, vlăstar al unei familii de cadre NKVD, bunicul KGB/FSB, care astăzi dă lecţii de „anticomunism“ şi de „prelucrare a istoriei“ orwelliană în buna tradiţie gorbaciovistă. Gorbaciov este, pentru emulii moscoviţi din România, omul care libertate ne-a adus, precum şi, mai ales, pe Ion Iliescu, „ce-l pe care’l iubim că ca el nu mai găsim“, după cum zice Raportul Tismăneanu.

Marturia unui supravietuitor:
Deoarece, pe postul national, se anunta ca in Bucuresti si in tara actioneaza teroristi, poporului trebuia sa i se prezinte cativa. Dar nu vii. Nuuu! Ar fi incurcat ploile. Morti, pentru ca asa le sta bine teroristilor! Si atunci, uslasii au fost atrasi intr-o capcana si ucisi. Cea mai odioasa crima, a fost asasinatul din fata sediului M.Ap.N. In 23 decembrie 1989, col. Ardeleanu, comandantul U.S.L.A., primeste de la gen. Militaru ordinal ca trei echipaje de luptatori de la SSI (Serviciul Special de Interventie) in tot atatea ABI-uri sa vina la sediul ministerului Apararii Nationale pentru a-i neutraliza pe teroristii care trag asupra sediului. In dimineata zilei respective, lt. col. Trosca era la comanda Unitatii. Cand a primit ordinul, ca personal sa se deplaseze cu trei echipaje la sediul M.Ap.N., unde “se purtau lupte puternice cu teroristii”, cu voce tare a spus celor din preajma: “Cum este posibil sa creada Ardeleanu ca putem noi sa rezolvam, cu niste nimicuri de masinute, ceea ce nu poate face Armate cu intreaga tehnica militara pe care o are in dotare? Si Armata are, eu stiu bine acest lucru, intrucat la origine, dupa cum stiti, sunt ofiter M.Ap.N., specialist in tehnica de lupta. De la M.Ap.N. am fost recrutat pentru contrainformatiilor militare”.
Dansul nu avea de unde sa stie: gen Militaru ii ordonase personal col. Ardeleanu ca cele trei echipaje sa fie conduse de Trosca, seful de Stat Major (ceea ce este contrar tuturor regulamentelor miliatre), iar din echipaje sa faca parte si mr. Cotuna Eugen. Tocmai cei care-i lucrasera dosarul si il dovedidera drept tradator. Consemnele privind modul de recunoastere cu fortele M.Ap.N. au fost stabilite din timp. Cele trei ABI-uri (si nu TAB-uri, cum au specificat multi jurnalisti) erau vehicule usor blindate, prin care patrundea cu usurinta si glontul unei pusti-mitraliere de calibriu 7,62 mm. S-au pus in miscare, insa in zona Garii de Nord, un ABI ramane in pana. Ce ti-e si cu soarta!
Gheorghe Trosca hotareste sa continue deplasarea cu celelalte doua ABI-uri. In apropiere de obiectiv a vazut cum din mai multe camioane se trage din plin asupra sediului ministerului care, ulterior au disparut. In intampinarea celor doua ABI-uri a iesit un TAB de la Armata. Dupa recunoastere, acesta s-a intors si s-a indreptat spre sediul ministerului. In apropierea sediului care trebuia “aparat” de uslasi, ABI-urile sunt lovite in plin de un tanc, din lateral.
Constantin Isac povesteşte acele momente: “Ni s-a spus să ne oprim în faţa unui tanc cu luminile stinse. Asta însemna că exista comunicare între USLA şi MApN şi, de asemenea, cu tancul. După aceea mi s-a transmis să mă dau jos, să o iau pe lângă tancul din faţă şi să intru în minister, iar ei să-şi continue misiunea.
Nu am apucat să mai cobor, pentru că ei au tras o rafală dintr-un blindat din stânga noastră. Au fost răniţi luptătorii USLA de pe bancheta din spate. Unul a fost lovit în umăr, iar altul în maxilar (…) Am comunicat că se trage şi că avem doi răniţi. Ne-au comunicat că tancul ne va da trei semnale luminoase, după care ne va conduce. Am primit semnalele şi am făcut şi noi trei semnale. În loc să plecăm, am intrat din nou sub rafala tancului din stânga”. Aşa începea carnajul din Drumul Taberei.
Ultimele cuvinte transmise de Trosca la dispeceratul unitatii au fost: “Ne omoara, trag cu tunurile in noi”. Convorbirea completa dintre lt.col. Trosca si dispeceratul Unitatii a fost inregistrata pe o caseta, care ulterior a disparut!!! Imi pare rau ca trebuie sa trag aceasta concluzie: cred ca la nivelul de comanda al U.S.L.A. a existat un tradator. Cativa fosti camarazi mi-au indicat doua personae pe care le banuiau. Fara probe clare nu-mi permit sa invinuiesc pe nimeni. Dupa pensionarea fortata a col. Artdeleanu, la comanda Unitatii a fost numit col. Dan Gheorghe. Dupa scurt timp a ajuns comandantul U.M. 0215 si general de divizie.
Asupra celor doua ABI-uri s-a decshis foc din tancurile si TAB-urile din curtea ministerului. A fost un carnagiu. Usorul blindaj este strapuns de sute de gloante si opt uslasi sunt ucisi. Printr-un adevarat miracol, patru dintre ei supravietuiesc: Romulus Garz, Stefan Soldea, Petre Gainescu si Ionel Padureanu. Mai scapa si Constantin Isac, reprezentantul Frontului pentru U.S.L.A.
Nu doresc nici dusmanilor mei sa treaca prin ce au trecut cei patru supravietuitori, cand au vazut ca fratii lor din Armata trag in ei! Cand ii vad pe camarazii lor murind langa ei si asistand la acest masacru. Supravietuitorii au iesit cu mainile ridicate, sunt arestati, legati, tarati in incinta ministerului iar Soldea, desi ranit, este interogat!!! De Gelu Voican Voiculescu. Toti se coalizasera impotriva celor patru supravietuitori, inclusive presa avida de senzational. Care nu a mentionat ca cei patru au fost arestati si interogati. Nu a mentionat ca doi dintre ei – Stefan Soldea si Ionel Padureanu – erau raniti si trebuiau internati in spital.
Se vroia cu orice pret obtinerea de material probatoriu in vederea documentarii variantei cu privire la misiunea ce o primisera: “de atacare a sediului M.Ap.N.”. Aceasta in viziunea celor care aveau acest interes. Dar nici unul dintre cei patru nu a putut “recunoaste” un neadevar.
Abia pe 29 decembrie, Stefan Soldea va fost dus la Spitalul Militar, unde a fost opeat de mai multe ori. Dupa doua saptamani de chinuri la care au fost supusi, trei dintre ei au fost inapoiati Unitatii de catre organelle de Politie. S-au convins ca nu sunt TERORISTI. Ionel Padureanu a fost operat tot la Spitalul Militar, unde a stat o perioada mai indelungata. Abia in luna august si-a revenit.


USLASII – ASASINATI…DUPA MOARTE!
Nici in moarte, trupurile uslasilor ucisi nu si-au gasit linistea. In timpul noptii, ABI-urile au fost mutate din loc, cadavrele scoase si aruncate „intamplator” pe langa ele. La capataiul lor si pe ele s-a scris cuvantul „TERORIST”. Cadavrul plt. Muicaru Ion, poate cel mai bun sofer din tara, tata a patru copii, a fost mutilat: a fost decapitat, iar capul asezat pe ramasitele unui TAB si in gura i s-a infipt o tigara!!! Cine putea face aceste inscenari macabre? Las cititorilor sa descopere misterul. Asa au fost gasiti dimineata, cand s-au petrecut alte scene de cosmar. Era efectul dezinformarii si a manipularii de le Televiziune. Pe parcursul zilei, sute de persoane au „admirat” vitejia militarilor de la M.Ap..N., au scuipat pe cadavre, le-au lovit cu picioarele si au urinat pe ele. Sute de militari au privit aceste scene din sediul ministerului. Cadavrele au fost ridicate si inhumate abia pe 3 ianuarie 1990!!!
Pe 24 decembrie, o serie de jurnale, fara cea mai elementara intentie de documentare, scriu articole incitante, tot componenta a razboiului psihologic. Imi permit sa redau articolul intitulat „Nimicirea gorilelor mercenare”, aparut in 25.12.1989, in nr. 3, serie noua, al ziarului „Romania libera”:
„Lupte de un dramatism fara seaman s-au dat in imprejurimile M.Ap.N. Tarziu, dupa miezul noptii de 23 spre 24 decembrie, doua tanchete tip A.B.I. (!!! – nota mea) care nu sunt in dotarea fortelor noastre armate, au incercat sa patrunda prin forta in cladire folosind ca acoperire tricolorul. Bravii si eroicii nostri ostasi aflati la datorie le-au nimicit pur si simplu cu focuri de tunuri. Sapte mercenari, angajati in slujba tiranului, au fost lichidati pe loc. Trei dintre ei au reusit pe moment sa fuga, sperand intr-un miracol al scaparii. Zadarnic. Una dintre „gorile” s-a catarat pe scarile primului bloc de locuinte intalnit, tragand cu disperare in tot ce intalnea in cale. A fost repede reperata si anihilata. Celelalte bestii cu chip de om au fost prinse dupa cateva ore in urma unor lupte crancene (pe dracu’ – nota mea). Aceasta va fi soarta tuturor mercenarilor. Episodul s-a incheiat fara nici o victima in randul ostasilor si al locatarilor blocului. Bravo militari ai Armatei Romane!”
Bravo, Victor Dinu! Mai esti ziarist, bre? Rusine, dezinformatorule. Iar bucurestenii au citit acest articol, crezand cele relatate.
Si Televiziunea se face vinovata de dezinformarea populatiei vizavi de uslasi. Ulterior, a prezentat pe post trupurile celor ucisi ca fiind teroristi. Alaturi de sotie, priveam acea scena de cosmar si nu ne venea sa credem ochilor si urechilor. Va marturisesc sincer, amandoi priveam la televizor, sotia plangea, iar eu lacrimam cu un imens nod in gat. Pe majoritatea dintre ei i-a cunoscut si sotia. Dupa ce m-a parasit, probabil s-s intalnit cu ei in Ceruri. Sa-i odihneasca Dumnezeu in pace…


REGIZORII ASASINATULUI – BRUCAN SI MILITARU
Ulterior au fost declarati eroi. Dar eroi in lupta contra carui dusman? Slaba, daca nu chiar cruda consolare pentru familiile lor. Si cine poate inghiti minciuna ca 13 uslasi, cu doua A.B.I.-uri prapadite, ataca sediul unui minister aparat de forte echivalente cu o divizie?
Ma intreb si intreb la randul meu: ziaristii care au mediatizat acest „act terorist” au, cat de cat, o constiinta? Care este deontologia lor profesionala, daca au fost capabili sa publice astfel de absurditati? In goana dupa senzational, s-au jucat cu vietile oamenilor. Atunci cand am vazut acea scena de cosmar, am facut un legamant: sa destram valul de suspiciune care a planat asupra uslasilor, sa prezint cititorilor jocurile murdare ale Serviciilor Secrete si ale Ocultei Mondiale, sa trag un semnal de alarma cu privire la ce se intampla cu Romania. Spre surprinderea mea placuta, cartea „Secretele U.S.L.A.” a avut un impact deosebit atat in tara cat si in strainatate, mai multe articole mi-au fost traduse in limba engleza si apreciate de specialisti de valoare. Spre dezamagirea multora, care nu ma cred, nu am beneficiat de nici un ajutor financiar pentru toate acestea. Neincrezatorii ma pot vizita oricand la domiciliu…
Foarte multi nu au vrut sa recunoasca, partial, lucrul este valabil si in zilele noastre, ca U.S.L.A., facand parte din organigrama M.I., nu a facut nici un abuz impotriva populatiei. Ea si-a respectat strict atributiunile functionale, care pot fi concluzionate prin „activitatea de prevenire si combatere a terorismului pe teritoriul national al Romaniei”…
Sa facem un salt in timp. Suntem in anul 1994, in poligonul de tragere, la concursul de tir: „In memoriam – 24 decembrie”, cand se serbeaza „Ziua luptatorului antiterorist”. Campioana absoluta a concursului: plt ELENA NEAGOE, vaduva soferului TUDOR NEAGOE, asasinat in fata sediului M.Ap.N.. 96 de puncte din 100 posibile. Rezultat obtinut cu un pistol Makarov, surclasandu-i pe toti care au tras cu pistoale Stecikin. Este o femeie care manuieste pistolul cu iuteala fulgerului, are nervi de otel si, cand trage, probabil isi inchipuie ca fiecare glont ucigas loveste un posibil calau al barbatului ei. S-a instruit la scoala barbatiei, a curajului si sacrificiului in lupta cu teroarea. Si ca ea sunt inca multe. A ramas la aceeasi unitate a riscului asumat, desi sotul ei i-a fost asasinat. Deviza sub care activeaza: „PATRIE SI ONOARE”.
Pentru autor, ziua de 24 Decembrie nu reprezinta o zi de aniversare – Ziua Luptatorului Antiterorist -, ci o zi de comemorare a masacrului uslasilor. Din aceasta cauza, incepand cu anul 1997, de cand am inceput sa fiu invitat la aceasta zi aniversara la Batalionul de Jandarmi din Oradea, de fiecare data am refuzat, Diplomatic…
Dar sa vedem ce declara ing. Mihai Montanu, cel care a fost numit sa dubleze comanda militara din sediul M.Ap.N., unde a stat, zi si noapte, pana la 25 decembrie: „(…) In ceea ce priveste cazul celor trei ABI-uri U.S.L.A., se pare ca aici a fost o inscenare regizata de SILVIU BRUCAN si gen. NICOLAE MILITARU. In contextul haosului general, in care cei doi sustineau ca teroristii nu pot fi decat de la U.S.L.A. si Directia a V-a, sub pretextul apararii M.Ap.N. au fost chemate in ajutor acele echipaje…Precizez ca, la ordinele gen. Nicolae Militaru, col. Ardeleanu, comandantul de atunci al U.S.L.A., a convocat telefonic cele trei ABI-uri, desi Ardeleanu, cu lacrimi in ochi, mi-a spus ca nu i se pare curata treaba si ca s-ar putea sa-i piarda pe acei baieti…Acest trist eveniment ne-a fost prezentat noua ca o inscenare terorista de a intra in M.Ap.N., dar manifestandu-mi neincrederea, si pornit sa fac cercetari in acest caz, am descoperit ulterior ca a fost o regretabila eroare…”
In continuare voi prezenta un fragment din „Scrisoarea deschisa catre generalul Nicolae Militaru”, adresata de un grup de ofiteri aflati in sediul M.Ap.N. in acea noapte de cosmar: „Care este motivul pentru care a fost cercetat contrainformativ gen. Nicolae Militaru de catre col. Trosca, fost Sef de Stat Major la U.S.L.A, pe timpul cand acesta era maior la contrainformatii militare? De ce i-a cerut pe acesta sa vina in fruntea unei formatiuni de lupta antiterorista sa ajute M.Ap.N. si, fara a instiinta despre sosirea acestei grupari, a lasat sa fie distrus cu armament greu de pe TAB-uri si tancurile din curtea ministerului? Cei omorati astfel, in fata sau in interiorul masinilor de lupta cu care venisera, au fost lasati sa fie vazuti de cetateni si maltratati, ca fiind teroristi, timp de 5 zile, intrasera deja in putrefactie. S-a vrut sa se creeze o opinie generalizata impotriva Securitatii?…Cine a trimis ordinul din sediul M.Ap.N. catre foprtele care aparau Ministerul in clipa cand se apropiau ABI-urile solicitate pentru a veni in sprijinul armatei: „Vor veni doua echipaje usoare. Trageti fara somatie”, ordin transmis din post in post? Si mai departe, cand s-a comunicat ca sunt supravietuitori, ordinul a fost „Lichidati-i!”.
Prezint mai jos numele luptatorilor – uslasi asasinati miseleste, declarati apoi eroi in lupta antiterorista:


1. Lt.col TROSCA GHEORGHE, seful de Stat Major al U.S.L.A., creierul Unitatii – avansat post-mortem la gradul de colonel,
2. Mr. COTUNA EUGEN TRANDAFIR, seful Serviciului de protectie apropiata, avansat post-mortem la gradul de lt. col,
Subofiterii:
1. ANDREI STEFAN,
2. COSTACHE ION,
3. MUICARU ION,
4. NEAGOE TEODOR,
5. OPREA EMIL,
6. SURPATEANU FLORIN-CONSTANTIN.
11 orfani au ramas fara tata. Toti au fost avansati post-mortem la gradul de sublocotenent.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!
AMINTIREA LOR
SA DAINUIASCA VESNIC!


Pot afirma cu certitudine ca acesti barbati ai sacrificiului asumat au fost lichidati fizic pentru a culpabiliza intreaga unitate si a satisface setea de razbunare a lui Nicolae Militaru. Iar intreaga dezinformare a fost facuta pentru a justifica interventia straina. Cica nu aveam forte pentru a-i anihila pe teroristi. Si atunci, singura unitate din tara specializata in lupta antiterorista a fost prezentata ca „unitate de teroristi”, de „criminali”. Marea pacaleala a functionat din plin. Vietile si existenta uslasilor nu au fost publice dar mortii din randurile lor i-au facut celebri. Acestia s-au inaltat la Dumnezeu cu eticheta de „terorist”. Dar Tatal Ceresc i-a primit in dreapta Sa…
Acum trebuie luat in considerare socul asupra psihicului cadrelor din U.S.L.A. cand au aflat de acest odios masacru. O parte din ei isi continuau misiunile: paza si apararea ambasadelor, a resedintelor diplomatilor. Serviciul Special de Interventie era pregatit de a face fata oricarei situatii. Aceste misiuni nu puteau fi abandonate. Raspunderea pentru indeplinirea misiunilor incredintate, inaltul profesionalism, patriotismul („aoleo!”, vor exclama unii citind aceste randuri), da, patriotismul, au fost mai presus de toate. Desi au vazut ca sunt abandonati, prezentati in continuare ca teroristi, camarazii lor ucisi, si-au continuat misiunile. Unii cu lacrimi in ochi, unii nelinistiti, altii cu frica fata de vietile lor sau incrancenati. Dar si-au continuat misiunile.
Prin scrisul sau va vorbeste unul dintre cei care au activat in aceasta unitate de elita. Care i-a vazut la „treaba” pe luptatorii antiteroristi. Aceasta unitate era condusa de ofiteri cu o inalta tinuta morala si patriotica, cu dragoste si incredere fata de subordonati, care si-au neglijat familiile. La randul lor, subordonatii aveau o inalta calificare militara, specialisti de inalta clasa, spume M.I. Toti echilibrati psihic.
Nu si-a pus nimeni intrebarea: ce s-ar fi intamplat daca si-ar fi pierdut cumpatul si ar fi reactionat pentru a-si razbuna camarazii.
Atunci, Dumnezeu cu mila Sa fata de toti cei care si-au batut joc de ei! Numai cateva mici comando-uri ale SSI ar fi distrus in intregime Televiziunea – de unde se dezinforma o natiune intreaga -,sediul M.Ap.N. (oricate forte l-ar fi aparat), iar toti dezinformatorii ar fi trecut in nefiinta. Credeti ca exagerez? Categoric NU! Nu imi permit sa prezint toate actiunile la care au participat luptatorii – uslasi prin provocare. Imi face placere sa va informez ca, la un moment dat, intr-un local din Capitala, fiind provocati, doi luptatori au facut fata cu brio la 40 de batausi!. Martorii o pot confirma…
Dar toti uslasii au reactionat asa cum am descris mai sus, cum stie acum o tara intreaga. Autorul a vazut multe in cariera sa militara. A trecut, de multe ori, prin situatii limita. A vazut creieri improscati, a rabdat de foame si a suportat toate intemperiile, alaturi de militari in termen ori camarazi de arma, dar s-a simtit neputincios in descrierea scenelor in care uslasii au fost batjocoriti. Cuvintele nu l-au ajutat, asa ca a lasat la latitudinea ta, Cititorule sa judeci si sa dai verdictul: au fost sau nu uslasii teroristi? Oare atunci, in acel decembrie insangerat, Camaraderia, Bunatatea si Omenia au agonizat in sufletele unor cadre ale Armatei? In sufletele unor asa-zisi revolutionari?
U.S.L.A. SI DIRECTIA A V-A TREBUIAU LICHIDATE!
In jurul orei 3.00, din noaptea de 24 noaptea de 24 decembrie, col. Ardeleanu este chemat in cabinetul gen. Militaru, care ii ordona ca, la ora 9.00, intregul efectiv al U.S.L.A. sa fie prezent pe platoul din spatele stadionului Steaua, unde se va tine o revista de front!!! La cea revista de front urmau sa participe si cadrele Directiei a V-a.
Se impune o precizare absolut necesara. Regulamentele militare stipuleaza clar: in lupta nu se face revista de front. Iar atunci, in Capitala se purtau lupte. Cine impotriva cui…nu s-a stiut. Atunci! Care era justificarea acelei reviste de front? Pare ceva de necrezut. Pentru foarte multe persoane care au luat la cunostinta despre ordinul gen. Militaru era clar ca se contura un macel: lichidarea in totalitate a U.S.L.A. si a Directiei a V-a. Argumentez acest lucru si prin urmatoarele: in secret, s-a dat ordinul ca platoul respectiv sa fie inconjurat de militari inarmati cu mitraliere, iar doua elicoptere sa fie pregatite pentru a interveni. Este singura informatie pe care am verificat-o din patru surse diferite si asupra careia am reflectat cel mai mult inainte de a o scrie. Numele persoanelor respective il voi duce cu mine in mormant. Asa cum a facut maiorul Ene arabu’, ucis prin iradiere (voi reveni).
Imediat s-au opus mai multe personalitati ordinului dat de gen. Militaru, intre care ii amintesc pe generalii Iulian Vlad , Bujcurescu Gianu, col. Ardeleanu si altii. Cel mai vehement s-a opus ing. Montanu, explicand ca nu se poate realiza deplasarea in siguranta a unui asa numar mare de cadre prin Bucurestiul impanzit cu garzi mixte din militari si revolutionari. Dansul i-a propus d-lui Iliescu ca revista de front sa se realizeze la sediul celor doua unitati. Ion Iliescu si-a insusit propunerea si s-a impotrivit din rasputeri ca revista de front sa se desfasoare pe Ghencea. Jos palaria, d-le Presedinte! Atunci ati salvat viatile a sute de cadre.
In dimineata zilei de 24 decembrie 1989, generalii Vlad si Hortopan, coloneii Gherciu si Atdeleanu, cpt. Danut Stuparu si ing. Montanu, cu un TAB, ajung in „barlogul teroristilor”. Mai departe il las sa povesteasca pe ing. Montanu: „(…) Aveam foarte mari emotii, fiindca ideea aceasta de terorism ma marcase si pe mine…Si asa am ajuns la U.S.L.A., u de am avut surpriza sa-i vedem pe cei mai formidabili „teroristi” cu lacrimi in ochi, bucurandu-se ca niste copii cand ne-au vazut. Si fusesera informati ca spre ei se deplaseaza o forta militara considerabila ca sa-i termine. De fapt, eram noi. Ajunsi acolo, adjunctii unitatii U.S.L.A., col. Bleort, col. Gherghina si col. Simionescu au prezentat raportul. Erau toti prezenti si echipamentul din dotare sigilat…Cu aceste concluzii m-am intors la M.Ap.N. si am prezentat raportul domnului Ion Iliescu, care a fost foarte multumit.”…
S-a intentionat si lichidarea tuturor luptatorilor din SSI. (daca U.S.L.A. era crema M.I., luptatorii acestui serviciu erau spuma Unitatii). La solicitarea dezinformatorilor de la Televiziune, comanda unitatii trimite acest serviciu sa o apere. Se detinea „informatia” ca o coloana de „blindate-teroriste” se indreapta spre Televiziune pentru a o rade de pe suprafata pamantului.” Aceasta era versiunea servita comenzii unitatii. Increzatori, condusi de maiorul Ene, luptatorii se pun in miscare. In jurul Televiziunii si pe strazile adiacente erau importante forte ale M.Ap.N. in dispozitiv de lupta. Acestora li s-a transmis ordinul: „Vine U.S.L.A. sa ne atace. Trageti fara somatie!” Coloana luptatorilor se apropia, cand, in dreptul restaurantului Perla, este oprita de un TAB din care coboara UN CIVIL si un MAISTRU MILITAR. Acestia ii spun maiorului Ene: „Inapoi! Se intentioneaza macelarirea voastra. Este o capcana!”.
In primavara anului 1990, dupa mai multe cautari, maiorul Ene reuseste sa ia legatura cu cele doua persoane si cu lacrimi in ochi le-a multumit. Aceste doua persoane au salvat vietile luptatorilor din SSI. Merita toata recunostinta si admiratie lor. Nu este o fabulatie, stimati cititori. Este purul adevar, este realitatea cruda a acelor zile cand, niste persoane sadice, fanatice au intentionat masacrarea tuturor cadrelor din U.S.L.A. si Directia a V-a. Maiorul Ene a dus cu el in mormant numele acelor persoane.

DEZINFORMARI SI PROVOCARI PENTRU DISTRUGEREA U.S.L.A.
In cadrul razboiului psihologic, actiunile de dezinformare au fost combinate cu cele provocatoare. In special incepand cu noaptea de 23 spre 24 decembrie. Ele au avut un scop bine determinat: sa creeze suspiciune si neincredere chiar si intre cadrele Unitatii. In noaptea respectiva, comandantul Unitatii, col. Ardeleanu, lipse de la sediu – era la M.Ap.N. in ancheta, cu pistolul la tampla.
Dar se zvonise ca impreuna cu familia, ar fi fugit cu un elicopter in Muntii Apuseni, unde urma sa creeze un punct de rezistenta!!! Deci, col. Ardeleanu era la sediul M.Ap.N., anchetat, dar un binevoitor anunta organele din judetul Bihor si din cele limitrofe, ca el sa fie cautat si capturat!!
Ca atare, in dimineata zilei de 24 decembrie, domiciliul soacrei sale din Bihor a fost perchezitionat. Se detineau „informatii” ca la acel domiciliu erau depozitate armament si munitie! Stresata, soacra colonelului, in varsta de 72 de ani (atunci) a avut o criza, ale carei efecte au fost accentuate in urma decesului in conditii mai mult decat misterioase al col. Ardeleanu, in ziua de 15 iunie 1993. Dar satenii din Petrani, comuna Pocola, nu au crezut cele puse in seama colonelului. Mai mult, au fost alaturi de soacra sa, nana Veronica cum ii spuneau, si au incurajat-o. Oamenii nu s-au lasat manipulati, nu au crezut in balivernele celor mai scoliti decat ei. Acesta este taranul roman, talpa tarii, batjocorit si umilit in propria-i tara pentru care oricand si-ar da viata.
Mai trebuie scos in evidenta un aspect al acestui razboi psihologic. La sediul Unitatii, pe firul scurt, se primeau „informatii” care de care mai alarmante: ca diferite ambasade sunt atacate, ca este atacata chiar Banca Nationala, iar U.S.L.A. sa trimita forte. Desigur, toate aceste „informatii” au fost verificate si s-a stabilit clar ca erau provocari.
Cei care transmiteau aceste „informatii” – chiar pe firul scurt – nu stiau doua lucruri. In primul rand ca aceasta unitate avea cadre de conducere capabile, adevarati profesionisti, care nu cazusera cu ultima ninsoare in sediu. In al doilea rand, ca sediul Unitatii avea propriul sistem de legatura cu absolut toate obiectivele, in care se putea „patrunde” doar cu aparatura foarte sofisticata. Lucru curios era altul: cine si mai ales cum reusise sa intre in posesia numarului de telefon de pe firul scurt al Unitatii? Deoarece, acel numar era cunoscut de un numar foarte restrans de cadre din unitate. Dar mai era cunoscut si la cabinetele guvernamentale cu care era in legatura directa.
Toate aceste dezinformari si provocari urmareau unul si acelasi scop: distrugerea Unitatii. Autorul mai emite o ipoteza: uslasii erau asteptati „la cotitura”. In cazul in care luptatorii din SSI s-ar fi deplasat, fara o verificare prealabila, la acele obiective care erau anuntate ca sunt atacate, ar fi fost „asteptati” undeva pe traseu ori in preajma obiectivelor respective si ar fi fost lichidati.
Comanda Unitatii a mai primit telefoane foarte alarmante. Tot pe firul scurt.: „Unitatea urmeaza a fi atacata de efective din Directia a V-a”. In unitate s-a dat alarma de lupta, iar in randul efectivelor s-a adancit starea de neliniste, de deruta. Ulterior, a fost anuntata de mai multe ori ca urmeaza sa fie atacata de persoane necunoscute. Dumnezeule, dar cate asemenea „informatii” nu s-au transmis? Marele merit revine cadrelor de comanda care nu s-au lasat intimidate, nu au cedat psihic.
S-a mers pana acolo incat, concomitent, la sediul Unitatii si la M.Ap.N. s-a anuntat ca ofiterul-uslas C.C. ar fi capturat un tanc de la armata si trage in centrul Capitalei in tot ce misca. Si aceasta „informatie” a trebuit sa fie verificata, iar cadrele de la M.Ap.N. l-au gasit pe ofiterul C.C. la datorie, executandu-si serviciul. Tot in acest timp, in zona Campulung Muscel, importante forte de la M.Ap.N. il cautau de zor pe cel mai periculos „terorist”, maiorul-uslas C.A. Iar bietul C.A. habar-n’avea ca este atat de cautat. Era in unitate, numit in functia de Sef de Stat Major, in locul colonelului Trosca, al carui cadavru zacea in fata sediului Ministerului Apararii. Degeaba comanda unitatii a anuntat ca acest ofiter se afla in unitate. Cei de la M.Ap.N., nu si nu, este „terorist” si actioneaza in zona amintita. Aveau ei aceasta informatie!


Cine este personajul care i-a impus preşedintelui să semneze odiosul decret? Cel care ne dădea în cap mie şi colegilor mei, în iunie 1990, când muncitorii platformei IMGB au devastat Facultatea de Arhitectură. Citez dintr-o scrisoare deschisă asumată de reprezentantul victimelor mineriadelor, Viorel Ene, trimisă preşedinţiei, în noiembrie 2010, după numirea de către Emil Boc a lui George Costin în scaunul SSPR.
George Costin este una din «căpuşele revoluţiei», omul de casă al lui Constantin Râşnoveanu, un traficant de certificate de revoluţionar ajuns prin manevre oculte preşedintele Asociaţiei «Decembrie 1989 – Metrou» şi autointitulat prim-vicepreşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor. Spun autointitulat, pentru că acest individ îşi arogă acest titlu fără să îl deţină.
La revoluţie, acest mic securist numit George Costin, care îndeplinea funcţia de şef de Stat Major al Gărzilor Patriotice la I.M.G.B., s-a făcut remarcat prin încercarea de a închide porţile uzinelor pe 22 decembrie 1989, pentru a nu permite ieşirea coloanelor de muncitori care doreau să mărşăluiască spre Piaţa Revoluţiei.
Vă reamintim că aceste «Gărzi patriotice» au apărat cu arma în mână dictatura ceauşeştilor. Sunt aceleaşi gărzi patrotice imeghebiste care scandau pe 13 iunie 1990: «IMGB face ordine» şi «Noi muncim, nu gândim» – aflate sub conducerea acestuia şi care au vandalizat Universitatea Bucureşti, bătându-i cu sălbăticie pe studenţi şi profesori.
După revoluţie, acest individ care s-a făcut remarcat prin traficul intens de adeverinţe false de revoluţionar, introducând în ţară maşini străine care au beneficiat de scutiri de taxe vamale, prejudiciind astfel statul român de importante sume de bani. O altă infracţiune de care se face vinovat acest George Costin, este sustragerea unor importante sume din contul „Libertatea“, despre care nici astăzi nu se cunoaşte cu exactitate unde au ajuns.
Astfel, din cele circa 17 milioane lei vechi pe care fiecare revoluţionar trebuia să le primească lunar, infractorul George Costin le dădea jumătate, restul fiind dirijat către propriul buzunar sub pretextul unei mai bune administrări, precum şi sub pretenţia că datorită lui s-au obţinut aceste drepturi. Acei revoluţionari, care iniţial au refuzat semnarea unor astfel de procuri, au fost ameninţaţi că nu li se va mai reînnoi certificatul de revoluţionar şi au sfârşit prin a semna ceea ce le cerea acest impostor al revoluţiei: bani“.
Acesta este omul care a pistonat preşedinţia să semneze un decret care desfiinţează calitatea de erou martir al colonelului Trosca. Presiune imperativă atât de copleşitoare încât preşedintele nu a găsit nicio cale de a nu-şi aşterne semnătura pe o astfel de samavolnicie strigătoare la cer. Ca ziarist pe hârtie, nu ca „revoluţionar“ de carton preşpan, deşi în jurul aventurilor mele din decembrie 1989 s-a croit unul dintre cele mai consistente Dosare ale „revoluţiei“ şi, de asemenea, în calitate de vechi golan al Pieţei Universităţii care s-a înfruntat parte în parte cu imeghebiştii lui Costin, sper că preşedintele va anula acest decret, existând de altfel un precedent.
(George Roncea)

UPDATE: Scrisoare deschisă.

Domnule Presedinte,
Va scrie cu intristare un ziarist care a crezut in dvs, inca de dinainte sa fiti presedinte al Romaniei, in primul rand pentru doua lucruri, enuntate cu tarie: Basarabia si redarea demnitatii nationale.
V-am judecat deja cu manie pentru ca ati semnat luni, 28 februarie ac, trei decrete rusinoase pentru demnitatea nationala. Este vorba de retragerea titlului de erou-martir pentru Coman Dumitru, Cotuna Eugen Trandafir si Trosca Gheorghe. Primul, dupa cum sper ca stiti, un specialist in contrainformatii si actiuni antiromanesti intreprinse de vecina noastra Ungaria pe teritoriul Romaniei, a fost ucis cu bestialitate de conationalii nostri maghiari, pe 22 decembrie 1989, la Odorheiu Secuiesc. Conform criminalistului care a constatat decesul, Dumitru Coman “nu mai avea nici un os întreg”. Un alt martor afirma: “Au jucat Ceardas pe trupul lui”. Criminalii, toti de etnie maghiara, au fost depistati. Unii dintre ei au fost arestati si judecati. In urma demersurilor ulterioare, in tara si pe la forurile europene, realizate in special de Gyorgy Frunda, avocat si senator, lider al UDMR, partenerul la guvernare al PDL, ucigasii lui Dumitru Coman au fost pusi, cu totii, in libertate si azi se relaxeaza in statul vecin, “Tara-Mama” lor, Ungaria.
Tot in libertate s-au aflat si se afla si azi, cu o exceptie cunoscuta, decedata de moarte buna, criminalii ofiterilor de elita ai USLA Eugen Cotuna si Gheorghe Trosca, ucisi in cadrul diversiunii KGB-GRU organizate cu concursul tradatorului Nicolae Militaru, complicele lui Ion Iliescu la lovitura de stat din decembrie 1989. Banuiesc ca stiti de ce au fost executati si, pe deasupra, si profanati cu salbaticie, colonelul Trosca fiind decapitat, ca efigie a victoriei URSS asupra Romaniei.
De aceea v-am si judecat cu manie, pentru ca nu pot sa-mi inchipui, asemenea colegilor mei de presa mai blanzi – Dan Badea si altii de la Curentul dar chiar si Radu Tudor -, ca un om instruit ca dvs, fiu si ginere de militar, nu ati stiu cine au fost cei trei. Mai ales cand, in ultimii sapte ani, ati repetat in mai multe randuri ca vreti sa vedeti o data pentru totdeauna solutionate “Dosarele Revolutiei” si ale “Mineriadei”. Desigur, mai e timp, mai ales ca de ele se ocupa la Institutul lui Tismaneanu tot acelasi personaj care le-a si ingropat in ultimii 21 de ani, generalul Dan Voinea, plasat ca acuzator in “Tribunalul Poporului” din 25 decembrie 1989, intamplator, de aceeasi Ion Iliescu si Nicolae Militaru, consiliati de o alta eminenta cenusie, Silviu Brucan.
Intamplator, coincidenta nefasta face ca a doua zi dupa ce v-ati pus semnatura, “ca primaru’”, pe aceste decrete, un alt gest, de data aceasta legat de Basarabia si natiunea romana, sa ramana ca o vanataie pe obrazul bietei Romanii. Este vorba tot de o “ingropare”, de catre onor majoritatea parlamentara din Camera Deputatilor, in baza unei Note de fundamentare elaborata de Institutul la conducerea caruia a fost instalat Vladimir Tismaneanu si semnata de primul ministru al Romaniei, Emil Boc, a comemorarii Masacrului de la Fantana Alba, de la a carui savarsire se implinesc, peste mai putin de o luna, respectiv pe 1.04. 2011, exact 70 de ani.
Oare, dupa exemplul Poloniei, nu ne putem cinsti si noi, cel putin cu aceeasi demnitate, victimele oribilului Masacru de la Fantana Alba? Un Katyn romanesc cu mult mai macabru, tinand cont ca au fost ucisi nu militari, impuscati in cap, ci bieti refugiati romani din Basarabia ocupata, batrani, femei si copii, mitraliati si, apoi, tarati de cozile cailor in gropi comune peste care s-a aruncat var nestins, cat inca multi mai zvacneau, muribunzi…
Domule Presedinte, sunt acte care, chiar daca sunt realizate “conform legii”, la nivel simbolic raman in istorie ca o infrangere umilitoare, o ingenunchere a demnitatii nationale, o re-ucidere cu valoare ritualica, un blestem asupra intregii natiuni, care ne va urmari din neam in neam. Nu stiu daca peste 50 sau 100 de ani se va mai stii ca zilele acestea a avut loc in Romania nu stiu ce scuturare de orgolii prin PDL sau ca ambitioasa “reformare a statului” a dat gres. Dar in mod sigur va ramane scris ca, la 21 de ani de la asa-zisa cadere a comunismului, statul roman de azi a intinat, oficial, memoria celor care si-au dat viata pentru apararea Romaniei, ucisi, intamplator, de persoane care se incadreaza printre dusmanii clasici, “dusmanii naturali”, ca sa-l citez pe Take Ionescu, ai tarii noastre: ungurii si sovieticii, respectiv rusii.
Tot cu totul si cu totul intamplator, putem constata ca actul prin care s-a realizat “demartirizare” celor trei eroi a trecut pe la CNSAS prin mainile lui Mircea Dinescu, recunoscut agent sovietic, conform datelor UM 0110 “anti-KGB”, aflate in prezent in Arhiva SRI, cu un socru ungur si o soacra cetatean al URSS, respectiv a Federatiei Ruse. La fel de intamplator este si faptul ca de la Comisia parlamentara “responsabila”, avizul “demartirizarii” a plecat din mainile lui Raymond Luca, cu totul intamplator nascut in URSS, unde, la fel de intamplator, parintii sai se aflau la studii, asemenea lui Ion Iliescu si Nicolae Militaru cu sotiile lor, ca sa luam doar doua exemple… la intamplare. Daca mai adaugam si ca, intamplator, Decizia CNSAS este semnata de Ladislau Csendes, normal, cred ca ne putem face o imagine de ansamblu asupra trainicei prietenii ruso-maghiare, cu totul si cu totul intamplatoare.
La fel de intamplator este si faptul ca cel care, cu o vehementa viscerala (si, adaug, cu analfabetism cronic, plasand Fantana Alba in Republica Moldova intr-un act oficial al Romaniei) s-a opus cinstirii victimelor facute de Armata Rosie in Basarabia si Bucovina este Vladimir Tismaneanu, cu totul si cu totul intamplator chiar fiul celui mai bine platit agent NKVD din structura Kominternului din Romania si apologetul celui mai longeviv agent sovietic, “defectat” spre incununarea misiunii sale de dezinformare strategica la americani: Ion Mihai Pacepa. Sa fie tot o intamplare faptul ca “profesorul” Tismaneanu e membru de frunte al Grupului pentru Dialog Social, organizatie infiintata de Silviu Brucan si George Soros si al carui prim presedinte, simultan si la GDS si la Fundatia Soros a fost un agent dovedit al serviciului de informatii maghiar?
Domnule Presedinte, degeaba ne ocupam de mica si marea coruptie si de cei care ne fura legal aluminiul si petrolul din tara, daca nu-i avem in vedere si pe cei care fura si spurca ceea ce are o natiune de nepretuit: demnitatea nationala si sufletul mortilor ei.
Sunt gata sa admit ca am gresit judecandu-va grabit si ca Valeriu Turcan a semnat in locul dvs decretele rusinoase, din exces de zel. Dar, asa cum va stiu, dvs sunteti omul care isi recunoaste greseala cu franchete, ceea ce este un dar rar, al conducatorilor. Sa revenim putin asupra Legii. Asa cum in cazurile lui Mircea Dinescu si Andrei Plesu s-a incalcat Legea Ticu – s-a facut o exceptie! – si, desi au fost amandoi membri rasfatati ai Partidului Comunist, au fost lasati sa-si consume anii de creatie literara si filosofica robotind la CNSAS pentru popor, poate se gaseste o portita si pentru niste amarati de eroi-martiri. Altfel, cine stie, maine-poimaine, dincolo de faptul ca familiile le sunt vitregite de un minim ajutor, ne-am putea trezi ca Institutul lui Tismaneanu le cere acestora sa scoata si osemintele parintilor din Cimitirul Eroilor! La groapa de gunoi cu ele!
In tot cazul, ce va rog, nu gasiti ca rezolvare sa le dati in schimb, post-mortem, Ordinul “Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989″. Si l-a atribuit, siesi, si Ion Iliescu, in ultima sa zi de mandat din 2004 si tare ma tem ca nu le-ar placea sa impartaseasca, intamplator, aceleasi onoruri cu cel care l-a instalat in functie pe Nicolae Militaru la ordinul lui Evgheni Tiajelnikov.
Domnule Presedinte, daca materiile prime care ni se scurg printre degete mai au un pret, demnitatea nationala, in schimb, nu are pret. Dvs, printr-un gest prezidential, puteti sa o redati natiunii, indreptand o strambatate, in cazul celor trei eroi-martiri.
Priviti cum, dintr-o mare de profitori ai tuturor regimurilor, independent unul de celalalt, trei ziaristi, care nu au beneficiat de nimic din victoriile democratiei, ba chiar dimpotriva, cu totii participanti la evenimentele din decembrie fara sa pretinda, la fel, absolut nimic, va cer, acum, pentru sufletul celor trei morti si demnitatea nationala, doar acest simplu lucru: faceti dreptate!
O intrebare suna trist, din “off”: Dar oare o veti face?
Victor Roncea.
(COPY-PASTE)


19 dec. 2011

A fost odată…copy/paste

Pe când Patapievici se năştea - de Adrian Majuru


Era în anul 1957. Un bătrân distins, cu pantofi uzați și salopetă murdară, mătura străzile orașului. Acum mătura străzile, dar nu întotdeauna fusese măturător. A fost diplomat în capitala Franței. Înainte...Într-o fabrică, nu contează care, un bărbat între două vârste căra șpanul strungurilor și era gluma muncitorilor deșucheați. Era „necalificatul" pentru că așa trebuia. Dar el nu fusese întotdeauna un muncitor necalificat. Fusese medic, profesor universitar. Înainte...Într-o toaletă publică, o femeie trecută de patruzeci de ani spăla cu o pânză de bumbac murdar pisoarele. Își ștergea fruntea de sudoarea putorii, dar avea o figură delicată. Ciudat. Pentru că nu întotdeauna fusese spălătoreasă de pisoare. Ci profesoară la liceul «Regina Maria», unde preda limbi clasice. Înainte...Într-un alt oraș, un alt bărbat împingea vagonetele cu cărbuni, deși puterile îi slăbeau. Era vagonetarul Minei Lupeni. Dar nu fusese întotdeauna vagonetar. Era I.D. Sîrbu, unul dintre marii scriitori ai țării noastre. Înainte...

Nu departe de marginea Bucureștilor, în fostul bordel Crucea de Piatră, o tânără foarte frumoasă și foarte delicată își trăia existența predând ore de franceză, iar fostele curve, muncitoare necalificate prin uzinele patriei, o batjocoreau, dar ei nu-i păsa. Statul nu o angaja nicăieri pentru că așa trebuia. Din casa părinților ei a fost dată afară și acum locuia într-o cameră a fostului bordel. Dar ea, Sanda Tătărăscu Negroponte, nu trăise dintotdeauna aici. Fusese fiica unui mare prim-ministru al României. Înainte...Acolo mai trăia și soțul ei. Cultivat și manierat, cu o distincție care te făcea să întorci capul, era instalatorul cartierului. Pentru lavabouri și pisoare. Dar el nu fusese dintotdeauna instalator de pisoare. Ci unul dintre avocații promițători ai țării noastre, Ulyse Negroponte. Înainte...În acel an, când se petreceau toate aceste povești, s-a născut dl. Patapievici. A trăit frumos, în zonă protejată social și politic. Pentru viitorul copilului Patapievici nici nu se punea problema să ajungă vreodată să monteze pisoare sau să măture străzi. Nu! Pentru accederea protejaților de acest fel a fost distrusă România pe care o știam. Înainte....Ajuns om mare, astăzi, dl Patapievici consideră istoria poporului român o încrucișare de jeturi de urină, ale domniei sale, ale prietenilor domniei sale și ale altora, luptători în jeturi de urină, din plăcere, din plictis intelectual sau alterare fizică ori dracu îi mai știe. Pentru domnia sa, cultura română este periferică, născută din jeturile de urină ale istoriei altora.Problema cea mai gravă nu este jetul de urină al dl Patapievici peste poporul român, peste istoria sa, peste cultura sa și, mai ales, peste destinele distruse din vremea nașterii sale, ci faptul că domnia sa se urinează de la înălțimea funcției de director al ICR, de șef peste cultura română! Și spune asta fiind plătit din banii poporului peste care se pișă!!

În toată această vreme, își sprijină gașca, promovând-o cu bani grei în afara țării, unde operele acestor mediocri mor de plictiseală în galantarele librăriilor. Dacă acest popor îi produce atât de multă greață atunci de ce nu-i este greață și de banii pe care-i primește pentru așa-zisele călătorii de promovare?! Dacă îi este așa de greață de poporul care-l subvenționează, atunci de ce nu-și dă demisia din funcțiile oficiale și să se retragă în turnul de fildeș al genialității sale?! Dacă e așa de bun, atunci de ce nu se stabilește în Occident?!Pentru că în țara mea, aceea pe care o știu eu, unul care se flendură nefiind nici una nici alta din ceea ce pretinde că ar putea fi, ar fi măturat cu siguranță străzile, ar fi făcut ghetele domnul Negroponte sau ar spăla pisoarele minerilor din Lupeni. Înainte...
ps1. Pe când la noi unii au greţuri,în Cehia murea Vaclav Havel, un SCRIITOR care nu suferea de greţuri, Dumnezeu să-l odihnească!
ps2. Noapte bună copii, dar nu în cap..... E bine Ioane?













16 dec. 2011

A fost odată…


Pentru că a venit iarna şi iarna se spun poveşti la gura sobei, m-am gândit să vă spun o poveste despre acest blog : „ Atideontologul”! O să fie o poveste cu prinţese, iubiri , ură, prieteni şi prietenii, trădări şi zmei ce făceau pipi pe ei la umbra unui portocal... Multe vor fi în povestea asta , o să fie un fel de „ Amintiri din copilăria virtuală”!
Deci: a fost odată....

Aşaaa... cică era odată un „prinţes” ( băăă, aşa-i zice prinţului care e la genul feminin! ) foarte îndrăgostit(ă) de albăstrele ( albăstrelele sunt acelea pe care era chipul lui Bălcescu nu ştiţi voi măi copii, eraţi micuţi la vremea acea, ori nu eraţi deloc...). Da, dar albăstrelele nu veneau aşa degeaba, trebuia să scrie ceva prinţesul ca să le obţină şi scria săraca, scria note.... nu, nu muzicale ... note de securitate, fiecare era plătită cu 3 albăstrele conform: 2456sca/ DSS 01429!!! Şi creştea prinţesul nostru mare-mare şi se ridica tot mai sus, că ai lui nici nu ştiau cât de sus poate el să sară! Sus de tot dar şi jos câteodată când poftea Zmăul... dar asta-i altă poveste... să fiţi cuminţi că vă mai spun!
Update fără legătură (?) ...
Bonnnnn! Cam pe la vremea alegerilor era asta:


Să nu uitaţi!
"Văd că nu a trecut prea mult timp şi cei ce în acea noapte au pierdut ruşinos, au uitat cine i-a învins. Văd că nu a trecut prea mult timp şi neruşinarea liberală cu prostia pesedistă au uitat cine le-a învins! Vă aduc eu aminte cine v-a învins păpuşi ale păpuşarilor Vântu şi Patriciu:
Priviţi Iuda Prostănacă şi Cozile de Topor din jurul său! Cozile de Topor care spun ca sunt oameni de dreapta! Aplaudau victoria candidatului de stânga! Priviţi Iuda, fiu de general comunist cum vă spurcă icoana creştinilor! Mai este cineva acolo care se bucură de victoria Iudei comuniste! Cineva care dacă-l întrebi, spune că urăşte comuniştii! Cineva care a uitat că părinţii lui au fost deportaţi! Cineva care a păcălit o dată alegătorii ca să-l aleagă! Dar nici el nici mitomanul de Vadim să nu creadă că a doua oară vor mai păcăli electoratul! Exact aşa cum când au venit ruşii, cozile de topor îi aplaudau, priviţi cum tot aşa cozile de topor aplaudau victoria ce n-a fost să fie a Iudei comuniste" ! ( adusă de la boltă .... cu presiune )hihihiii...şi mai vineeeee presiune!
Mai departe:
Copy paste- 
Vă mai amintiți când declara plin de mândrie că în această luptă (turul doi de la prezidențiale) și-a câștigat un prieten? Mare caracter Antonescu! Este în stare ca mâine să se insulte și pe el, dacă află că nu mai este candidat, sau a fost dat afară din partid… Pana să se trezească și să realizeze că vorbește despre el însuși, golește haznaua verbală. Acestaidee in sprijinul opoziției ar fi ca USL să-și facă un parlament propriu, în care să dezbată și să legifereze tot ce le trece prin cap. Numai că, ups!, ar fi o problemă: tocmai ce l-au dat afară pe Mircea Geoană, câștigătorul de o noapte al prezidențialelor, și nu mai are cine să le promulge legile.
Deputatul PSD Radu Moldovan a anuntat, marti, ca a renuntat la functia de purtator de cuvant al PSD, pe care o obtinuse dupa congresul din februarie 2010.
Moldovan a precizat ca actiunea sa vine in contextul in care doreste sa se concentreze asupra coordonarii activitatii de la PSD Bistrita, urmand sa candideze la presedintia Consiliului Judetean.
Functia ocupata in ultimii ani de persoane precum Cristian Diaconescu si chiar Victor Ponta este astfel libera, dupa ce Radu Moldovan a anuntat ca prefera sa se ocupe de atributiile sale din teritoriu, decat sa stea la Bucuresti, ca si purtator de cuvant al partidului
Mihai Giurgea says:
"Ponta e infantil. De fapt, tot PSD-ul.
A zis-o chiar bătrânul Sergiu Nicolaescu, pe scările Senatului: ne purtam ca niște copii. Adică infantil.
Pai cum sa mai ai încredere in politrucii români, când se fac singuri de ras, mai bine decât ii fac adversarii lor? Uitați-va la PSD: in 2009 au încercat sa mi-l “vândă” pe Geoană drept cel mai bun președinte al României, din toate veacurile. Erau numai cu Geoană in gura, in sus si-n jos, de mă amețiseră. Daca ar fi fost ales, Geoană ar fi trebuit sa fie președintele României pentru 5 ani. Repet: 5 ani! Iar acum, in 2011, ce zic PSD-iștii? ca Geoană e un prostănac, un fudul, un neserios. Adică un produs expirat! Pai bine, ba nenorociților, voi ați încercat sa-mi vindeți un produs expirat?"

 Hihihhihii!
Update tot fără ...filtru:

 


 




Arhivă blog